Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

COMUNICAT DE PRESA

PSD Iaşi condamnă vandalizarea panoului din faţa sediului partidului

GALERIE
PSD Iasi
  • PSD Iasi
- +

Acest comunicat bifează o premieră: atacuri politice explicite din partea PSD la adresa primarului Mihai Chirica. Culmea este că pe panoul vandalizat încă figurează poza lui Chirica în spaţiul destinat primarilor PSD din judeţ, cu toate că edilul a fost exclus.

Organizaţia Judeţeană Iaşi a PSD condamnă acţiunile care au condus la vandalizarea panoului din faţa sediului partidului. Considerăm ca Iaşul este un oraş al culturii şi al educaţiei prin excelenţă şi trebuie să ieşim în evidenţă prin aceste lucruri şi nu prin fapte reprobabile, comise de persoane certate cu legea şi bunul simţ. Ne vom adresa organelor abilitate pentru prinderea şi sancţionarea celor vinovaţi. Totodată, tragem un semnal de alarmă. Este pentru a doua oară într-un an când un astfel de incident grav, o astfel de manifestare violentă se petrece, de această dată în mijlocul zilei, pe pietonalul Ştefan cel Mare, după ce, la sfârşitul anului trecut, un autoturism condus de un şofer teribilist a traversat în plină viteză esplanada.

Motivat de aceste lucruri nu putem să nu ne întrebăm, domnule primar: Mai este sigur pietonalul Ştefan cel Mare?  Mai este esplanada locul în care ar trebui să venim la sfârşit de săptămână cu copiii şi nepoţii pentru a ne plimba? Sau acest loc începe să devină un teatru de razbunări şi frustrări al unor persoane care pun în pericol viaţa întregii comunităţi.  Nici în primul caz, nici acum nu am sesizat prezenţa reprezentanţilor Poliţiei Locale. Este de datoria lor să fie în aceste zone populate şi în care sunt atât de multe obiective istorice şi culturale. Refuzăm să credem că acest fapt se datorează şi acţiunilor şi instigărilor dumneavoastră anti-PSD din ultimul an. Sperăm ca acesta să nu fie rezultatul lipsei dumneavoastra de maturitate politică şi a dorinţei de a fi în permanenţă în conflict cu cineva.

Am primit cu multă responsabilitate, domnule primar, afirmaţiile dumneavoastră, prin care ne atentionaţi în urmă cu aproximativ două săptămâni că „dacă instituţiile abilitate nu reacţionează imediat la astfel de abuzuri, atunci mâine vom asista la o explozie de infracţionalitate ce va fi tot mai greu de stăvilit”. Aşteptăm reacţia promptă şi rapidă a Poliţiei Locale şi în acest caz. Concluzionând, vă invităm, domnule general, să vă puneţi soldaţii la treabă! Să nu permiteţi ca Iaşul să devină un oraş al infracţionalităţii şi violenţei. Şi nu uitaţi acel principiu social-democrat pe care am încercat să vi-l insuflăm încă de la începuturile dumneavoastră în partid: „mai multe fapte şi proiecte pentru bunăstarea ieşenilor şi mai puţine vorbe!”

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri