PSD Iași nu va avea reprezentanți în conducerea partidului. Bacăul și Suceava vor avea

sâmbătă, 24 august 2024, 02:45
1 MIN
 PSD Iași nu va avea reprezentanți în conducerea partidului. Bacăul și Suceava vor avea

Zeci de social-democrați ieșeni participă la Congresul PSD care îl va înscrie pe Marcel Ciolacu, șeful partidului, în cursa pentru prezidențiale. Organizația județeană are 68 de delegați: o treime dintre aceștia vor ajunge cu autocarul la București, iar restul cu mașini personale.

PSD Iași l-a susținut pe președintele organizației Bogdan Cojocaru pentru una dintre funcțiile de vicepreședinte – fiecare filială a putut face o astfel de propunere înainte de Congres. Însă, Cojocaru nu figurează în echipa de conducere cu care va candida Marcel Ciolacu.

În schimb, din zona de nord-est a țării figurează Dragoș Benea (șef PSD Bacău, europarlamentar) și Gheorghe Șoldan, lider social-democrat sucevean care a reușit una dintre surprizele alegerilor locale învingându-l pe Gheorghe Flutur pentru șefia Consiliului Județean din județul vecin. În timp ce Benea va fi vicepreședinte PSD pe Nord-Est, Șoldan se va ocupa de departamentul Dezvoltare Regională și Locală.

Toți delegații de la Iași îl vor susține pe Marcel Ciolacu, în condițiile în care, în premieră pentru PSD, votul din timpul Congresul va fi electronic. Principalii colaboratori ai lui Ciolacu rămân Sorin Grindeanu și Daniel Băluță (amândoi propuși pentru cele două funcții de prim-vicepreședinte), Mihai Tudose (propus pentru șefia Consiliului Național al PSD) și Paul Stănescu (actual și viitor secretar general).

Etichete: bacau, congres, psd, suceava

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii