anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

sambata, 21.05.2022

PSD îngroapă și transportul feroviar

GALERIE
OpreaPoza
  • OpreaPoza
- +

De la an la an situația transportului feroviar de călători se agravează în lipsa investițiilor din infrastructură, în vreme ce ne sunt servite minciuni pe bandă rulantă. Inclusiv răspunsurile la cele două interpelări, pe care le-am adresat miniștrilor de la Transporturi, în 2018 lui Lucian Șova, iar în primăvara acestui an lui Alexandru-Răzvan Cuc, au fost lipsite de substanță şi s-au dovedit a fi doar promisiuni deșarte.

Domnul Cuc a făcut zilele acestea o vizită la Iași, când a descoperit ce înseamnă cu adevărat transportul feroviar. Este evident că PSD-ALDE nu sunt în stare să facă o autostradă, iar călătoriile de mare viteză cu trenul țin de un viitor greu de definit sub această guvernare. Drept urmare, pesediștilor le-a rămas singura alternativă viabilă: să umble prin Moldova cu elicopterul, arătând un dispreț general față de locuitorii acestei regiuni.

De aceea, revin cu întrebarea: unde sunt sutele de km de căi ferate modernizate promise în „Marele Program de Guvernare“, zis și „Biblia lui Dragnea“? Există vreo șansă cu PSD la guvernare să ne bucurăm de durate cât mai mici ale călătoriilor cu trenul? Asta fiindcă s-a tot promis îmbunătățirea condițiilor de călătorie, care a avut alocată, pe hârtie, o sumă deloc neglijabilă, de 13 miliarde de euro.

Mai mult, ce s-a întâmplat cu ruta feroviară Chișinău-Iași-București pe care se putea circula cu peste 100 km/h? Când ați făcut ultima oară acest drum cu trenul, domnule Cuc? În momentul de faţă, vitezele extrem de reduse ale transportului feroviar de călători ne plasează în rândul țărilor cu cel mai prost sistem de cale ferată din Europa.

Dar, nu numai călătorii au de suferit din cauza infrastructurii precare, rutiere și feroviare, ci și producătorii, distribuitorii și toți cei care sunt nevoiți să apeleze la serviciile de transport de marfă. Românii tocmai au aflat, de la Ministerul Transporturilor, că viteza medie a marfarelor a fost de sub 17 km/h în 2018.

Gări care se prăbușesc, locomotive care iau foc, infrastructură tot mai deteriorată, servicii din ce în ce mai proaste – iată ce ne oferă PSD. Putem vorbi, din păcate, de distrugerea economiei naționale și afectarea obiectivelor strategice. Totul, în numele nepăsării PSD față de soarta românilor! Gaura neagră PSDăncilă înghite tot și nu lasă în urmă decât dezastru! Iar situația SNCFR nu diferă cu nimic, în fața acestor incompetenți care încă mai conduc țara.

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Deputat PNL

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Generaţia de AUR şi sporturile

Nicolae GRECU

Generaţia de AUR şi sporturile

Stimaţi iubitori de fotbal şi sporturi din spaţiul carpato-danubian-pontic, realizăm acum că noi, condeierii, pixarii şi tastatorii în domeniu am greşit în masă în aprecierile noastre.

opinii

Creşterea oraşului

arh. Ionel OANCEA

Creşterea oraşului

După reculul din anii postcomunişti, când falimentul industriei ieşene a distrus zeci de mii de locuri de muncă, dezvoltarea Iaşului a fost previzibilă. În fapt este marele pol de atracţie al regiunii Nord-Est şi unul dintre cele mai mari din ţară.

Lumina de la capătul Luminiţei

pr. Constantin STURZU

Lumina de la capătul Luminiţei

Aşa cum ni se relatează în pericopa evanghelică ce se citeşte mâine în bisericile ortodoxe (de la Ioan 4, 5-42), Iisus are un dialog deloc comod cu o femeie ce venise să scoată apă de la o fântână din Samaria, de lângă cetatea Sihar, acolo unde Domnul, ostenit de călătorie, se aşezase în aşteptarea ucenicilor plecaţi să cumpere de mâncare.

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*

Eugen MUNTEANU

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*

Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor.

pulspulspuls

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

PULS

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

Auzim prin zona băieţilor de la cumătrie că e mare agitaţie în zona acestora, cu tot sprijinul indirect de care beneficiază ei dinspre palatul cel roznovan, pe motiv că sunt prea şuntaţi de concurenţa pe bune care vine dinafara Iaşului cu bani tot mai mulţi de investit în cartiere întregi de blocuri.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.