Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

PSD: Peste cinci mii de ieşeni pleacă azi la Bucureşti: tren, maşini, autocare

Plecarea autocarelor se va face începând cu ora 9 dimineaţa, de la Tehnopolis. În jurul orei 10 va pleca şi un tren închiriat.

GALERIE
manifestatie PSD
  • manifestatie PSD
- +

Aproximativ 5.000 de ieşeni, membri şi simpatizanţi ai PSD, vor pleca sâmbătă dimineaţă din oraşele şi comunele judeţului ca să ia parte la mitingul organizat de conducerea centrală a partidului în buricul Capitalei. Cei din jumătatea de est a judeţului vor merge pe direcţia Vaslui spre Bucureşti, ceilalţi alegând ruta E85, prin Bacău. Ieşenii din municipiu se vor îmbarca în diferite puncte stabilite dinainte în cartiere, autoturismele, microbuzele şi autocarele cu protestatari ai partidului de guvernământ urmând să se întâlnească în parcarea de la Tehnopolis (Centrul Expoziţional Moldova), de unde, începând cu ora 9, vor pleca spre Bucureşti.

Aşa cum spunea Marius Ostaficiuc, preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD, din oraşul reşedinţă vor pleca zece autocare cu 5-6 sute de pasageri la bord. În discuţie a fost şi închirierea unei garnituri de tren cu opt vagoane care să plece din Gara Iaşi cu aproximativ 800 de călători la bord. Iniţial, fusese propusă alocarea unor vagoane suplimentare, însă orarul trenurilor nu prevede nicio cursă între orele 6 şi 14. Prin urmare, plecarea acestui tren special a fost fixată, după unele surse, pentru ora 10.

Cei din comune se vor deplasa în special cu microbuze. O medie estimată de redacţie se arată 30 de participanţi/comună. Sistemul foarte bine organizat de aranjare a participanţilor în Piaţa Victoriei va permite conducerii partidului să numere participanţii din fiecare judeţ. Costurile deplasării, susţin liderii locali ai PSD, se bazează pe contribuţia consilierilor - nevoiţi să cedeze până la echivalentul a două indemnizaţii (o indemnizaţie lunară este 10 la sută din leafa primarului, respectiv a preşedintelui CJ) - şi pe banii din cotizaţiile membrilor.

Dacă din rândurile consilierilor judeţeni nu va lipsi nimeni - după cum ne-a asigurat liderul de grup al acestora, Cristian Stanciu - doar câţiva consilieri locali municipali vor face deplasarea la Bucureşti. Mitingul este programat să înceapă la ora 20, în seara zilei de sâmbătă. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri