PSD şi sociologia războiului politic
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

PSD şi sociologia războiului politic

GALERIE
sorin cucerai
  • sorin cucerai
- +

PSD e mai multe lucruri în acelaşi timp. Pe de o parte, e un partid cu un anumit tact social. Prin asta înţeleg un partid întrucâtva atent la grupuri sociale pe care celelalte partide le ignoră: pensionarii, salariaţii cu salarii mici, salariaţii din sistemul public etc.

România nu e nici pe departe un stat social - toate statisticile dovedesc contrariul. Dar infima dimensiune socială a statului român a fost construită şi menţinută exclusiv de către PSD.

În al doilea rând, PSD e un partid care înţelege foarte bine mentalitatea preponderent premodernă a societăţii româneşti. În societăţile premoderne, plasa de siguranţă e asigurată de familia lărgită şi de reţelele de familii în interiorul cărora are loc o redistribuţie permanentă de bunuri şi servicii.

PSD este perfect adaptat acestui sistem şi funcţionează după regulile lui, ceea ce îl face inteligibil pentru majoritatea precară, căreia îi oferă plase de siguranţă de tip premodern - prin baronate locale care funcţionează ca pater familias al comunităţii locale, în interiorul căreia redistribuie bunuri şi servicii după regulile economiei darurilor (gift economy).

În fine, PSD este un partid antidemocratic (sau cel puţin nedemocratic), cu puternice reflexe majoritariste şi cu o suspiciune cronică faţă de standardele şi instituţiile democraţiilor avansate.

Astea trei trăsături definitorii ale PSD explică suficient de bine clivajele politice din societate.

Grupul social majoritar se teme de partidele anti-PSD fiindcă ele nu au tactul social al PSD-ului şi, în plus, ameninţă constant să destructureze plasele de siguranţă tradiţionale fără să le înlocuiască cu altceva cel puţin la fel de bun.

Grupul social minoritar, dar foarte influent, care e compus în principal din locuitori din urbanul mare, se teme de PSD întrucât îl percepe ca pe un obstacol serios în calea modernizării şi a democratizării României.

Din nefericire, temerile ambelor grupuri sunt întemeiate. Grupul social majoritar a trăit pe pielea lui incapacitatea guvernelor CDR dintre 1996 şi 2000 de a construi politici sociale mai bune decât cele create deja de PSD.

Mai mult, grupul ăsta a fost victima guvernelor PDL după 2010. În consecinţă, grupul social majoritar crede despre partidele anti-PSD că sunt fie răuvoitoare (că îl pot lovi dur, fără nicio remuşcare), fie incompetente (în a livra politici sociale), fie ambele.

Grupul social minoritar vede din 1990 încoace cum PSD încalcă fără remuşcări regulile democratice - şi cum acelaşi PSD sabotează constant orice încercare de reformă a instituţiilor publice şi a mecanismelor democratice.

Prin urmare, între cele două grupuri s-a instalat o neîncredere uriaşă. E un fel de război civil surd. Fiecare dintre cele două grupuri îi percepe pe reprezentanţii politici ai celuilalt grup ca pe o ameninţare directă la valorile lor fundamentale. Cei mulţi se tem să nu fie aruncaţi într-o sărăcie şi mai mare, iar cei puţini se tem că România va rămâne pe veci o ţară înapoiată şi mai degrabă nedemocratică.

Soluţia de ieşire din acest impas care face rău tuturor stă exclusiv la îndemâna partidelor anti-PSD. Dacă ele ar începe să dezvolte programe sociale propriu-zise, astfel încât să scoată oamenii din zona premodernităţii, PSD ar deveni irelevant în cel mult un ciclu electoral.

Nenorocirea e însă că grupul social care sprijină partidele anti-PSD nu e pregătit din punct de vedere mental şi cultural să susţină programe serioase de redistribuţie şi de înlocuire a privilegiilor premoderne cu drepturi garantate şi manageriate eficient de către administraţia publică.

Într-un sens, grupul social minoritar e la fel de premodern ca grupul majoritar - doar că premodernitatea se manifestă aici mai mult ca tentativă de păstrare şi chiar de accentuare a privilegiilor pe care acest grup le deţine deja.

De-asta o parte a acestui grup e dispusă să susţină modernizarea chiar cu preţul încălcării democraţiei - cu condiţia ca reformele asumate să vizeze exclusiv întărirea privilegiilor grupului.

Până când elita urbană românească nu se va moderniza şi democratiza ea însăşi, nu avem nicio şansă să ieşim din acest nenorocit cerc vicios.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Cosmin PAȘCA

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Într-o ţară în care trenurile care transportă butuci la export stârnesc mai multe lacrimi pe Facebook decât imaginile cu pacienţii de la terapie intensivă, un astfel de subiect ar fi trebuit să scandalizeze opinia publică şi să producă un cutremur în structurile de putere din Palatul Victoria şi „conacul” din Modrogan.

Filmuletul zilei

opinii

Canonizare

Codrin Liviu CUȚITARU

Canonizare

„Dispariţia mea fizică devenise o urgenţă istorică... Iată că pigmeii mă venerează în sfârşit! Îmi pun numele pe plăcuţe, îmi sculptează chipul, îmi ridică osanale. S-a făcut dreptate. Acesta a fost dintotdeauna raportul real dintre mine şi ei! Ei, muritorii prosternaţi în admiraţie pentru adevăratul maestru, eu, olimpianul - nu bietul Hermes, ci Zeus, cum ar trebui de fapt să mă cheme, dacă ai mei ar fi fost un pic mai inspiraţi!”

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

Bogdan ILIESCU

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

„Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one./ Realitatea este doar o iluzie, deşi una foarte persistentă” - Albert Einstein

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

pulspulspuls

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Filmuleţul cu ameninţarea auditului la adresa şefilor de la Romsilva din judeţe puşi de PSD ca să-şi dea demisia şi să lase locul celor de la PNL, difuzat alaltăieri de băieţii de la Recorder, cică a picat cum mai prost nu numai pentru Gelu Puiu, băiatul de mingi al lui Flutur bucovineanul încă de pe vremea când era şef de ocol la Cârlibaba, cel care dădea telefoanele, sau pentru Alexe de la Iaşi, şeful lui, ci mai ales cică pentru PNL şi Cîţu. 

Caricatura zilei

Urare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.