La vremuri noi tot ei!

PSD vrea să pună la vârful unei importante instituţii un apropiat al lui Hrebenciuc

joi, 02 martie 2017, 11:00
2 MIN
 PSD vrea să pună la vârful unei importante instituţii un apropiat al lui Hrebenciuc

Cristian Socol, consilierul pe probleme economice al fostului premier Victor Ponta, este luat în calcul pentru funcţia de viceguvernator al BNR, în condiţiile în care a contribuit la programul de guvernare al PSD, au precizat surse social-democrate, pentru News.ro. Socol este considerat un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, care îl considera un protejat de-al său, potrivit unor stenograme DNA publicate în 2014. Numele lui Cristian Socol a mai fost vehiculat, la momentul formării Guvernului Grindeanu, pentru a prelua conducerea Ministerului de Finanţe sau a Ministerului pentru Mediul de Afaceri.

Sursele News.ro au precizat că pentru postul de viceguvernator al BNR va fi desemnată o persoană din partea PSD, agreată şi de ALDE în cadrul şedinţei coaliţiei de guvernare. Cristian Socol este economist şi predă la Academia de Studii Economice (ASE).  Numele lui Cristian Socol a apărut în stenogramele, publicate de presă în 2014, unor discuţii purtate de Viorel Hrebenciuc, care îl considera pe Socol un protejat al său.

"Este consilierul premierului pe economic, e copil de-al meu. L-a crescut pe Andrei (Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, n.r.), l-a adus asistentul lui în primul an, e din familie, cum ar veni", a afirmat Hrebenciuc despre Cristian Socol, potrivit stenogramelor din ordonanţa DNA în dosarul liderului PSD, prezentate de Hotnews.ro.  Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Parlament, că vineri va avea loc şedinţa coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, printre subiectele care se vor afla pe ordindea de zi aflându-se şi funcţia de viceguvernator al BNR, rămasă vacantă după demisia lui Bogdan Olteanu.

Chestionat când soluţionează funcţia de viceguvernator al BNR, Liviu Dragnea a spus că în şedinţa de vineri a coaliţiei. „Vineri, la ora 10.00, la sediul PSD din Kiseleff, o să avem o şedinţă a coaliţiei şi acesta va fi unul din punctele de pe ordinea de zi a discuţiei. Sper să stabilim şi pe cine am putea să susţinem acolo”,a precizat liderul PSD. De asemenea, întrebat dacă pentru funcţia de viceguvernator al BNR va exista o propunere a coaliţiei, preşedintele social-democraţilor a spus: „Eu aşa cred că ar trebui să fie”. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii