Răsfoind colecţia Monitorul Oficial, constatăm că în Nr. 21 din 26 Ianuarie 1940 este publicat Decretul-Lege Nr. 200 - pentru simplificarea formalităţilor de aprobare a proiectelor de lucrări şi de angajare a cheltuielilor pentru contractările ce se fac de către administraţiile locale şi exploatările comunale (...). Purtând semnătura Regelui Carol, respectivul act normativ avea să ţintească la „formalităţile excesiv de lungi şi complicate” în materie, „care duceau la rezultate contrarii de acele urmărite”. În acelaşi timp, se viza şi curmarea pseudoeconomiilor bugetare prin acceptarea „celui mai ieftin preţ”. Altfel spus, se intenţiona „evitarea situaţiei care a cauzat atât de mari neajunsuri administraţiei care a făcut ca cele mai multe lucrări să se execute în condiţii proaste, în detrimentul administraţiei, tocmai pentru că se alegea ofertantul eu preţul cel mai ieftin, nu ofertantul care prezenta cele mai serioase garanţii de bună şi conştiincioasă executare”.

Să mai amintim că Regele Carol al II-lea „a luat deciziile cele mai bune pentru ţară... După ce a abdicat, în 1940, Carol al II-lea a părăsit ţara împreună cu Elena Lupescu şi a locuit în SUA, Brazilia şi Portugalia. A murit la 4 aprilie 1953, fiind înmormântat în capela Regilor Portugaliei din Estoril. Din 2003, rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de Arges, acolo unde sunt înmormântaţi şi predecesorii săi” (A. Lupu, Abdicarea Regelui Carol al II-lea, revenirea Regelui Mihai pe tron, Vestul, Timisoara, 6 Sept. 2016). Raportul privind fundamentarea Decretului-Lege Nr. 200 - pentru simplificarea formalităţilor de aprobare a proiectelor de lucrări (...) (înregistrat sub Nr. 1062 din 25 Ianuarie 1940) invoca faptul că „prin preţ avantajos nu se înţelege numai preţul cel mai ieftin, ci şi acel preţ care deşi mai scump, este totuşi mai avantajos prin seriozitatea eu care lucrează firma prin garanţiile de promptă şi bună execuţie, prin nesporirea ulterioară a preţului cu diferite suplimente inventate în vederea măririi indirecte a preţului”. În privinţa interpretării că preţul cel mai avantajos ar fi preţul cel mai ieftin, s-a relevat că de aici decurg pentru administraţie cele mai mari neajunsuri.

De altfel, acest lucru nu a fost nelipsit nici o bună parte din tranziţia post-socialistă a României. „Cu sistemul acesta au fost înlăturaţi succesiv de la adjudecarea lucrărilor toţi concurenţii serioşi, care se găseau depăşiţi de concurenţii de ocazie, cu un procent foarte mic faţă de suma cu care se oferă să execute lucrările”. Decretul Regelui Carol al II-lea (Nr. 200/1940) este menit să stopeze „această situaţie care a cauzat atât de mari neajunsuri administraţiei şi care a făcut ca cele mai multe lucrări să se execute în condiţii proaste şi în detrimentul administraţiei, tocmai pentru că se alegea ofertantul eu preţul cel mai ieftin, nu ofertantul care prezenta cele mai serioase garanţii de bună şi conştiincioasă executare”.

Abia prin decretul regal asupra căruia ne-am oprit aici „se curmă această controversä, punând principiul că lucrarea se adjudecă asupra acelui concurent care a prezentat oferta cu preţul cel mai avantajos”. În textul acestuia se statuează ad litteram ceea ce am redat mai sus în legătură cu semnificaţia noţiunii de „preţ avantajos”, schimbarea de optică normativă fiind netă; de acum accentul se pune pe calitatea bunurilor/lucrărilor oferite de furnizor, garanţiile pe care le prezintă etc., excluzând sau diminuând la maximum cheltuieli ulterioare în legătură cu respectivele achiziţii. În fine, să spunem şi că tot cu această ocazie legiuitorul a impus ca atunci când administratia aplică acest principiu, respectiv când apreciază că preţul cel mai avantajos nu este preţul cel mai ieftin, să se motiveze decizia în mod obligatoriu.