Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
"Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA va informeaza ca circulatia feroviara este între (...)
citeste totjoi, 30.06.2022
Psihologul Diana Ioaneş a spus, după ce 3 copii au distrus o şcoală din Clejani, că posibile cauze care au stat la baza gestului lor ar fi existenţa un profil de viitor psihopat, educaţia sau imitaţia comportamentală. Agresivitatea e instinct înnăscut care, neoprit, creează astfel de situaţii.
Psihologul Diana Ioaneş, a precizat, vineri, pentru MEFIAFAX, după ce trei elevi, cu vârste de 8, 9 şi 10 ani au distrus o şcoală din Clejani, că la baza comiterii acestui gest stau mai multe ipoteze.
“O primă explicaţie ar putea fi că aceşti copii ar avea un profil de viitor psihopat. Adică atunci când e adult, unei persoane i se pune diagnosticul de tulburare de personalitate, psihopatie şi te uiţi în istoria lui de viaţă: actele lui antisociale încep de la vârste mici”, spune psihologul.
“Adică el în trecut are fie omorât, chinuit animale, fie distrugere de bunuri, fie agresat alţi copii, agresat la modul grav. Deci nu începe psihopatia, manifestarea tulburări psihopate doar în adolescenţă sau la vârsta adultă, când ei deja au de a face cu poliţia - cei mai mulţi încep mult mai devreme, dar nu sunt luaţi în seamă, în serios”, completează aceasta.
Psihologul a mai precizat că o alta posibilă cauză care ar putea sta la baza acestui gest extrem al copiilor este istoricul psihologic al părinţilor.
“Dacă ar fi să faci o anamneză, o istorie de viaţă, un interviu şi i-ai vedea pe părinţi, aproape sigur unul dintre părinţi are această tulburare de impuls. (...) E posibil ca unul dintre părinţi să fie cu această tulburare. Nu am suficient de multe date despre acest caz, dar primul lucru la care mă gândesc ar fi tulburarea de impuls, viitor profil de psihopat”, menţionează Diana Ioaneş.
În contextul în care primarul comunei Clejani Florin Nidelea a declarat că doar unul dintre copii era cunoscut cu probleme psihice, psihologul punctează că în această speţă ar fi putut funcţiona foarte bine şi imitaţia, fenomenul fiind unul specific vârstei.
Psihologul a pus excesul de furie la vârste atât de fragede pe seama unor factori multipli care intervin în amplificarea ei.
“Sunt mulţi factori care intervin în furie: în primul rând, absenta unui model corect din partea familiei sau absenţa unor limite impuse de familie, în sensul că noi, astăzi, nu ne mai batem copiii, şi e un lucru bun, dar nici nu le mai impunem limite. (...) Copiii sunt din ce în ce mai puţin crescuţi de părinţi şi cu adevărat educaţi de părinţi. Copiii sunt cu capul în tablete, televizor, în orice. (...) Preocuparea lor de a-şi cunoaşte copilul, timpul alocat acestuia e foarte puţin, iar părintele e foarte stresat şi obosit”, spune Diana Ioaneş.
“Agresivitatea e un instinct înnăscut a copilului şi dacă nu e frânat, nu e limitat, se poate ajunge la astfel de situaţii. Rolul societăţii, familiei - în primul rând - şi al şcolii să disciplineze copilul”, completează Diana Ioaneş.
Ea a concluzionat spunând că furia e o emoţie normală, firească, dar important e cum ştim sa o gestionăm: “Toţi avem momente de furie. Dar aici intervine educaţia. Ea te face sa nu dai drumul furiei într-un act agresiv, ci să o lichidezi, să o cenzurezi, să spui: Da, sunt furios, dar nu pot face acum ce îmi trece prin cap”, spune psihologul.
Precizările vin după ce şcoala primară din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, a fost distrusă în totalitate de trei copii, enervaţi de o jucărie muzicală. Copiii au spart, timp de 3 ore, tot ce au găsit în cale, de la centrala termică abia montată la uşi şi grupuri sanitare. (mediafax.ro)
Cuvinte cheie: + scoala, psihopat, vandalizare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
(VIDEO) Trotinetele au devenit un chin în traficul din Iaşi. 33 de accidente de când au apărut
Spitalul de Neurochirurgie suferă de o „anomalie” a legii. Acum se află sub tratament
Tânăr condamnat la 28 de ani de închisoare după ce a ucis în bătaie un bătrân de 90 de ani
Ştiaţi că un fotbalist din generaţia de aur s-a mutat de ceva timp la Iaşi? Va antrena Miroslava
Un milion de euro pentru aplicaţii în „cloud” la Universitatea Tehnică
În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Deputatul Filip Havârneanu, vizită de lucru la Odessa, sub amenințarea rachetelor (P)
Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global
Fostul premier Ludovic Orban anunţă ca va candida la preşedinţia României. “Visul meu”
Woody Allen vrea să renunţe la cinema. Mărturisire în faţa lui Alec Baldwin
Trump ştia că unii dintre susţinătorii săi erau înarmaţi atunci când i-a chemat la Capitoliu
Dr. Mihaela Alina Mareș: Colposcopia - investigație minim - invazivă a colului uterin
Serena Williams a fost eliminată de la Wimbledon după un meci spectaculos de peste trei ore
Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă 30 iunie - 2 iulie 2022 (P)
Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Ambasadorul Republicii Moldova, în studioul ZdI TV: Basarabia, între Rusia şi UE
Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?
Cosmin PAȘCACioloş a văzut prea mult la filme |
Codrin Liviu CUȚITARUExpatriaţii |
Alin ANDRIEȘDespre contagiunea financiară |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.