Psiholog ieşean despre datul papucilor: “În epoca reţelelor sociale un nou fenomen câştigă popularitate”. Ce este ghostship-ul?

„Am ieșit de două ori și părea drăguț, atent, la prima întâlnire mi-a adus flori, mi-a spus plângând. L-am cunoscut cam prin martie, pe Tinder, nu era ca alți bărbați care îmi trimiteau mesaje indecente, era educat, avea umor și mi-a acaparat atenția imediat. Ne-am propus, după câteva dialoguri, să nu ne vedem până nu ne cunoaștem mai bine, astfel, în fiecare seară, după ce veneam de la muncă, ne întâlneam pe chat să vorbim, și vorbeam de toate. I-am povestit de copilăria mea, de părinții mei, de dorințele mele… Până când, într-o zi, a dispărut pur și simplu. Nici un semn, parcă intrase-n pământ. Am trimis mesaje, nimic, nici un răspuns, i-am telefonat, după al doilea apel mi-a blocat numărul. Apoi am văzut că e online… Am simțit atunci că înnebunesc! Deci, într-un fel, am avut o confirmare, era viu, nu pățise nimic, dar nu mai voia să-mi vorbească. Întotdeauna părea că îi plăcea prea mult să fie cu mine – și apoi, a dispărut, așa, fără nici un cuvânt. Oare unde am greșit?”

Îți amintești de mitul lui Psyche, a cărei frumusețe a stârnit până și gelozia Afroditei, pe care Eros – fără să se lase văzut şi fără să-şi dezvăluie identitatea, o vizita în fiecare noapte, dispărând de îndată ce se iveau primii zori? Cineva se trezește, din când în când, în brațele unei „zeități” misterioase, iar dimineața, zeitatea dispare într-o ceață deasă… Nimic nu pare să prefigureze despărțirea, iar persoana amabilă și interesantă cu care te-ai întâlnit, după ce zile și nopți în șir ai comunicat cu ea online, i-ai povestit despre viața ta, i-ai vorbit despre dorințele tale, fără să spună nimic, dispare din viața ta. Nu mai răspunde la apeluri, la mesaje, sau ești blocat în rețelele de socializare și orice încercare de a o contacta este imposibilă. Bineînțeles, ești confuz, experimentezi un sentiment neplăcut de anxietate, ce se transformă în furie, practic, nu înțelegi ce s-a întâmplat: revii pe paginile „răufăcătorului”, urmărești momentul în care e online, vezi că lasă comentarii altora, dar nu și ție, vezi fotografiile pe care le-a postat. Înțelegi că celălalt este în viață și bine, nu pare, în postările lui, să aibă vreun regret, e vesel, degajat, postează glume, iar tu, care ai pus atâta suflet în acea relație, zile și nopți la rând, ai încetat să mai exiști pentru el.

În epoca rețelelor sociale și a telefoanelor mobile, un fenomen câștigă popularitate – ghostship-ul. Acest termen se referă la ceea ce spuneam anterior, încheierea bruscă a unei relații, fără un motiv aparent. Un singur click și totul se încheie: și dialoguri, și dorințe, și sentimente. Deși majoritatea oamenilor consideră că este nepoliticos și crud să pună brusc capăt unei relații, totuși, statisticile arată că mai mult de 40% dintre tineri au fost atât inițiatorii, cât și victimele ghostship-ului. Fenomenul în sine nu este nou: oamenii au dispărut întotdeauna din viața altora fără explicații. Dar a părăsi orașul pentru ca să nu te găsească iubita sau a nu deschide ușa, când ea insistă la sonerie, este întotdeauna mult mai dificil și îți dă bătăi de cap mult mai mari, decât dacă oprești flirtul online.

Cunoscuta zicală că „între dragoste și ură există un singur pas” a devenit, deci, „de la dragoste, la respingere, doar un click”. Trăim într-o societate individualistă, această caracteristică nu se vede doar în relațiile de prietenie, ci și în relațiile de dragoste, care tind spre utilitarism. Societatea individualistă nu încurajează, din păcate, relațiile, ele au devenit, în mare parte, temporare, lipsite de esență și fără angajamente sentimentale pe termen lung. Aceasta și pentru că tehnologia a pus comunicarea la îndemâna ei, o comunicare fără implicare emoțională, la fel ca și relațiile, nu mai este necesar să fim apropiați fizic de o persoană pentru a relaționa activ cu ea. Acest lucru face mult mai ușor să intrăm într-o relație, să legăm un dialog sau să generăm sentimente, dar, totodată, să le și rupem, deoarece nu trebuie să ne justificăm poziția și atitudinea privindu-l pe celălalt în ochi, cum am face într-o relație non-virtuală. Rețelele îi transcend fizic pe cei din jurul nostru, iar Tinder sau Facebook sau Bumble sunt doar câteva locuri în care putem intra în contact cu oameni din întreaga lume sau unde putem găsi un partener în câteva minute. În aceste locuri, oamenii nu mai sunt indispensabili ca în viața reală: există întotdeauna o „bancă de rezervă” cu mulți alții care așteaptă, dacă nu ești tu, va fi altul, dacă mă plictisesc de tine, am de unde alege. Viteza cu care schimbăm legăturile face ca extazul iubirii și al prieteniei să dureze foarte puțin. Odată terminată legătura, ieșim din nou în căutarea extazului noutății. Așa creezi un fel de cerere și ofertă de sentimente cu numitor comun, cel al noutății. Superficialitatea predomină în această „piață”: un profil atrăgător pe rețelele de socializare este fundamental. Iar când profilul își dezvăluie identitatea, visele, poveștile și dragostea și ia formă reală, palpabilă, atunci lucrurile se complică. Iar mulți nu-și doresc complicații, balta are pește.

Superficialitatea face ca totul să fie fragil, aglomerația de pe rețelele de socializare permite. Îmi place poza ta, te găsesc cool și sexy, inițiez discuții cu tine, mă arăt interesat de tine, și, deodată, te întreb dacă nu vrei să ieșim în oraș. Și apoi săptămâna următoare, după ce te-am văzut sau poate am făcut mai mult de atât, m-am plictisit de tine, pur si simplu, nu mai trebuie să-ți răspund, pentru că mi-a fost foarte ușor să mă apropii de tine, îmi este foarte ușor să plec. Lipsește efortul, lipsește construirea persoanei în căutarea relației, iar asta se întâmplă, în mediul virtual, cu toate relațiile, nu doar cu cele sentimentale, ci și cu prieteniile.

De ce o persoană alege să fugă în acest mod dintr-o relație care părea că funcționează? Unul dintre motivele principale este, după cum am văzut, cel social: avem tendința de a menține relații superficiale și avem o poziție mai degrabă individualistă. Prețuim mai puțin relațiile și, de obicei, nu ne mai adâncim în ele. Există opinia că societatea modernă este predispusă la narcisism – mulți oameni își construiesc viața în jurul reprezentării propriului „eu” și caută constant confirmarea importanței lor – care este facilitată și mai mult de algoritmii de social media. Narcisismul, potrivit unor studii, nu este un tip de personalitate, ci o trăsătură de caracter care poate fi exprimată în grade diferite la diferite persoane, în funcție de condițiile de mediu. Cultura, de asemenea, influențează foarte mult modul în care îi judecăm pe ceilalți și cum alegem să-i tratăm. Acest lucru e foarte bine ilustrat într-un studiu care a vizat câțiva copii de vârstă școlară din Shanghai și Toronto. Studiul a arătat că micuții sensibili și liniștiți erau printre cei mai apreciați de colegii lor în China „colectivistă”, în timp ce, elevi cu aceleași calități, erau batjocoriți și ținta ironiilor într-o școală din Canada „individualistă”. Un astfel de mediu social nu este propice dezvoltării în oameni a atenției, a empatiei, a capacității de a menține un contact emoțional profund cu altul – abilități care ajută la crearea unor relații cu adevărat apropiate. În mod paradoxal, tocmai oamenii care nu sunt considerați a fi ca noi, într-o cultură occidental-narcisistă, ne pot atrage atenția și pot deveni victime, pentru că, într-o cultură narcisistă, se vor căuta mereu victime și mai puțin aliați.

Un alt motiv, mult mai frecvent, este ca persoana care întrerupe contactul să-și piardă, pur și simplu, orice interes, acesta nu a fost niciodată prea mare, iar persoana nu are de ce să aprecieze contactul cu celălalt. Acest lucru se întâmplă adesea când relația cu cealaltă persoană a început de puțin timp și nu există o legătură reală, așa cum se întâmplă în rețelele de socializare. În plus, noile tehnologii nu ne oferă feedback, cu care oamenii sunt obișnuiți. Mulți dintre cei care practică fuga, incapabili de a înțelege scopul comunicării sau importanța unei relații,o consideră chiar normală, obișnuiți fiind cu acesttip de comportament. Nu îmi mai place, m-am plictisit, nu are sens să îmi pierd timpul dându-i socoteală, vor spune. Și, o vor lua de la capăt, cu altcineva care i se va părea atractiv. Psihologul Mihail Labkovski are o interpretare interesantă privind „fantomele”, afirmând că motivele existenței acestui fenomen se află, de fapt, în propriile nevroze, și nu în narcisism, ale ambilor parteneri. O persoană care suferă de nevroză și care a decis să pună capăt relației, crede că nu este obligat să raporteze nimănui decizia sa sau nu își poate face curaj să vină cu un motiv adecvat și să spună că nu mai este interesat de partener. Astfel, el se apără de potențiale acuzații și atacuri, precum și de întrebări incomode, sperând că va fi înțeles de celălalt tocmai prin atitudinea sa ignorantă. Al doilea partener, cel părăsit, începe, tot sub auspiciul nevrozei, mai ales dacă are și o stimă de sine scăzută, să caute motive în el însuși întrebând, de exemplu: „De ce m-a părăsit, poate că am făcut ceva greșit?!” „Oare nu sunt bun de nimic?” „Oare sunt atât de urât sau atât de neinteresant?” etc. Practic, nevroza l-ar determina să se considere o victimă în condițiile în care știe foarte bine riscurile comunicării virtuale.

Oricare ar fi cauza, ghosting-ul este o practică care poate avea o serie de consecințe negative pentru cineva care a trăit pe propria piele acest fenomen. Victimele pot suferi uneori tulburări psihice grave – neurologul și psihologul Michael Linden vorbește chiar despre „tristețe posttraumatică”. Aceasta este o tulburare mentală reactivă rezultată din experiența nedreptății, degradarea sau trădarea încrederii, caracterizată prin sentimente persistente de furie, agresiune, accese de plâns, suspiciune exagerată, retragere din relațiile sociale sau în unele cazuri chiar suicid. Abandonul brusc este un atac la propria identitate, mai ales pentru o persoană care și-a pus speranța în relația virtuală, care a oferit totul despre ea, iar inexplicabilul, așa cum știm, ne îngrijorează mult mai mult decât deciziile bine întemeiate.

Ghosting-ul se poate întâmpla în toate relațiile, relațiile de prietenie, de dragoste, chiar și în relațiile de muncă. Sunt persoane care nu se mai prezintă la serviciu, fără nici un aviz prealabil, lăsând totul baltă, acte, documente importante, situații nerezolvate, și care nu mai dau nici un semn de viață, blocând accesul tuturor colegilor la propria sa persoană. Dar disconfortul pe care acest lucru îl generează este mult mai mare și mult mai semnificativ în relațiile în care nu ai deja asigurat conceptul de angajament, unde acest lucru este încă în joc. Deci, de ce doare? De ce deranjează? „Pentru că tot timpul mă gândesc că nu sunt bună de nimic, indiferent cum m-aș comporta”, mi-a spus clienta. Deși nu există iritare și furie în cazul contactului cu cineva pe care l-am cunoscut recent sau superficial, poate fi foarte dureros dacă vorbim despre cineva pe care l-am apreciat cu adevărat mult și chiar ne-am îndrăgostit de el, iar victima simte că este disprețuită. De asemenea, victima trebuie să se confrunte cu realitatea a ceea ce s-a întâmplat, ceea ce este necunoscut în multe cazuri, precum și cu lipsa de răspuns și a situației care pare nedreaptă și disproporționată. De asemenea, îi este greu să mai aibă încredere în relațiile ulterioare: dacă m-a părăsit brusc și nu a ținut cont de sentimentele mele , acest lucru se poate întâmpla din nou. În plus, persoanele care suferă de depresie, anxietate sau au probleme cu stima de sine își pot escalada și valida temerile și gândurile negative, simțindu-se complet abandonate și chiar inutile.

Ghosting-ul este o realitate cu care mulți oameni se confruntă, mai devreme sau mai târziu. Iar mulți din cei care accesează rețelele de socializare au trăit pe propria piele acest fenomen. Metaforic vorbind, „ghost” este o persoană care se ascunde în spatele a șapte peceți. Nu declanșa apocalipsa, nu le deschide pe toate pe rețelele de socializare în fața unui profil despre care nu știi mare lucru. Vei avea timp să o faci după ce vei întâlni persoana și o vei cunoaște mai bine în viața reală, locul unde oamenii ca și relațiile au contur, dorințe, prezent și viitor.

Cristina Danilov este psiholog

Publicitate și alte recomandări video