Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Psihoterapie

GALERIE
Codrin Liviu Cutitaru 2016
  • Codrin Liviu Cutitaru 2016
- +

Tratamentul ieşea din limitele stricte ale cabinetului şi pătrundea în viaţa personală a bolnavului. După stabilirea clară a condiţiilor în care respectivul dobândise boala, Orinella ticluia un scenariu horror demn de minţile regizorale cele mai întunecate ale Hollywoodului.

A fost vânzoleală mare în urbe în urmă cu o zi. Presa a scris amănunţit cum profesoara universitară Orinella Pulpan, specialistă de renume în terapia şocurilor emoţionale, psiholog clinician cu state vechi în domeniu, a fost transportată de urgenţă la Spitalul de Psihiatrie - în cămaşă de forţă, pare-se! -, întrucât suferise, vai, o traumă psihică devastatoare. Detaliile straniului eveniment au început să iasă la iveală după mai multe zile, prin intermediul colegilor doamnei Pulpan (de la Facultatea de Psihologie). Înainte de a le expune eu însumi aici, trebuie să fac o precizare tehnică importantă, legată de metodele de tratament practicate, de-a lungul deceniilor, de către Orinella. Redusă la esenţă, strategia de lucru a vestitei psiholoage era „cui pe cui se scoate”. Adică, pentru exactitate, individului aflat în şoc emoţional terapeuta îi administra un al doilea impact nervos dur - de data aceasta controlat însă! -, menit să-l elimine pe primul şi, totodată, după legile medicinei homeopatice (axate pe tratarea maladiei prin furnizarea pacientului, în doze măsurate, a elementului patogen declanşator!), să aducă vindecarea. Ca atare, tratamentul ieşea din limitele stricte ale cabinetului şi pătrundea în viaţa personală a bolnavului. După stabilirea clară a condiţiilor în care respectivul dobândise boala, Orinella ticluia un scenariu horror demn de minţile regizorale cele mai întunecate ale Hollywoodului. Insul aflat sub tratament nu ştia, desigur, nimic, iar familia sa devenea complice la derularea înscenării terapeutice. Unele dintre cazurile doamnei Pulpan au ajuns publice, datorită imaginaţiei insolite de care dăduseră dovadă.

Bunăoară, unei doamne care avusese impresia că-şi zărise soţul sărutându-i sora şi trăia cu teroarea adulterului partenerului şi a divorţului iminent - stare, paradoxal, nemotivată de realitate! - psiholoaga „i-a creat” o experienţă profund tulburătoare. Într-o zi, întorcându-se acasă de la serviciu, pacienta şi-a găsit bărbatul în pat cu propria ei mamă în vârstă de 94 de ani, dezbrăcată până la scutecul de unică folosinţă. Ascunsă într-un dulap, Orinella studia atent reacţiile protagoniştilor. De frică şi, pesemne, de oroare, soţul, la rându-i „costumat” adamic, tremura ca o piftie, în timp ce bătrâna rânjea ştirb la o pictură din apartament, unde observase, s-ar fi spus, ceva interesant. La vederea imposibilei imagini, victima şi-a perdut minţile. A înşfăcat de pe perete fix tabloul la care se holba, defazat, biata sa mamă, şi, până să ţâşnească, salvator, greoaia Orinella din şifonier, l-a izbit cu sete în ţeasta consortului terifiat, producându-i, instantaneu, un KO. Semnificativ rămâne faptul că femeia s-a vindecat de nevropatie. A comis ea însăşi adulterul (odinioară angoasant) şi a divorţat. S-a recăsătorit, iar azi trăieşte fericită la Paris. În contrapartidă, fostul soţ a dezvoltat o maladie nervoasă. Pictează, din memorie, nuduri de nonagenare şi, la finisarea fiecărei picturi, înrămează opera elegant. Apoi şi-o trânteşte, cu fermitate, în cap... Într-un alt caz, doamna Pulpan l-a recuperat pe un medic obsedat de tâlhari. I se furaseră ştergătoarele de la maşină (e drept, un automobil de lux!) şi, în consecinţă, devenise convins că-i va fi prădată casa şi ucisă familia. Achiziţionase un pistol pentru protecţie, dar frica nu dispăruse. Trăia în anxietate totală.

Ajutorul Orinellei a fost neîntârziat. Într-o noapte, doctorul a auzit zgomote  suspecte în sufragerie. A luat arma şi s-a năpustit asupra intruşilor. A văzut trei siluete ţopăind prin cameră. A tras mai mult focuri fără să ezite. Hoţii s-au prăbuşit la pământ. A deschis lumina şi le-a smuls cagulele de pe feţe. Grozăvie! „Intruşii” erau nevasta şi cei doi copii ai săi. Plini de sânge pe obraji. Până să apară Orinella, pitită după o canapea, şi să-i explice că „gloanţele” fuseseră oarbe, iar „sângele” era bulion, medicul a căzut, inert, la pământ. Omul s-a însănătoşit totuşi şi s-a profilat pe vânătoare. A promis că, între numeroasele trofee de pe zidurile casei lui, va agăţa, la vremea cuvenită, şi capul cărnos al doamnei Pulpan. În sfârşit, recent, lucrurile au degenerat la cabinet. A apărut un coleg de la Facultate, Prometeu Lăbuţ, care a cerut tratament. A zis că, în piaţă, o bătrână îi zâmbise lasciv, scoţându-i limba mare şi albicioasă. De atunci se temea cumplit că va viola octogenare şi că va deveni o ştire de la ora cinci. Înainte ca Orinella să se dezmeticească, Lăbuţ i-a aruncat o privire demonică şi a strigat la ea: „A mea eşti, babo!” Profesoara a tresărit violent, după care şi-a pierdut cunoştinţa. Au adus-o, cu greu, în simţiri prietenii care aşteptau, în linişte, la uşă. Era o farsă pentru cea de-a şaptezeci şi cincea aniversare a Orinellei. Din păcate, profesoara nu a mai putut reveni la normalitate. Zbiera că fusese inseminată de Sarsailă şi că va naşte un copil infernal. A fost luată pe sus şi transportată la spital în cămaşa de forţă.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri