VIDEO-FOTO: Reportaj la graniţa cu Lumea de Apoi: “Secţia Covid care nu există”
„Ziarul de Iasi” a mers alaturi de echipa medicala angrenata în tratarea acestor p (...)
citeste totjoi, 15.04.2021
Un pui vegetarian dezvoltat de o companie spaniolă începe să facă valuri la nivel global. Acesta a părăsit deja Spania și începe să fie livrat prin intermediul Glovo în Italia. Ca referință, acesta se pare că imită perfect gustul, aspectul și textura cărnii, deși e realizat din materii prime de origine vegetală.
Dincolo de detaliile contextuale însă, ultima noutate în domeniu este „puiul fals” produs de Heura Foods, un brand spaniol prezent deja în 14 țări, care începe să-și ofere produsele futuriste ce imită puiul şi în Italia (începând de la Milano), prin intermediul aplicației Glovo, unul dintre cei mai populari livratori la nivel global.
Dacă ai o curiozitate pe marginea subiectului, rețeta Heura Chicken include „apă, concentrat de soia fără OMG, ulei de măsline, sare, condimente și vitamina B12”. Compania dorește să sublinieze că este singura din sector care folosește ulei de măsline, cu scopul de a se apropia de principiile dietei mediteraneene. Pornind de la această rețetă, s-a obținut un produs care conține aceeași cantitate de proteine ca puiul tradițional, însă doar o treime din grăsimea acestuia, devenind astfel una dintre cele mai sănătoase opțiuni de pe piață astăzi (conţine cu 43% mai puțin grăsime).
Aflați amănunte de pe playtech.ro.
Cuvinte cheie: + pui vegetal
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Călătoriile se vor relua în această vară. „Certificatul verde”, valabil 1 an
Barna: Cîţu s-a pregătit pentru o lovitură pe care şi-a dorit-o spectaculoasă
Moderna speră ca o a treia doză pentru vaccin să fie disponibilă în toamnă
Premierul Japoniei, Yoshihide Suga, primul lider străin care va fi primit la Casa Albă
Tehnologia RMN 3 Tesla – avantajele pacienților la Arcadia (P)
La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă
VIDEO: O firmă din Iaşi a lansat un produs revoluţionar de decontaminare a aerului
Nu aţi plătit amenzile pandemice? Nici să nu le mai plătiţi!
Calvarul de 14 de ani trăit de doi tineri soţi pentru a avea o casă
Postul de manager la Spitalul Grajduri, scos la concurs: se caută medici, economişti sau jurişti
Licitaţie pentru modernizarea drumurilor de pe şes Bahlui din spatele Metro
Monedă extrem de rară, din timpul lui Ioan Vodă cel Viteaz, găsită la arat
Consultare publică: blocuri cu până la 14 etaje în Centru, lângă SRI
Bâlbâială iresponsabilă de 12 milioane de euro. Faceţi odată ceva!
Marţi-13, ghinion total pentru un şofer: s-a ales cu dosar penal după o tamponare uşoară
FOTO: A fost parafat acordul de colaborare între Operă şi Universitatea de Arte
USAMV încurajează studenţii să se testeze: Vrem să reluăm activitatea faţă în faţă
VIDEO-FOTO: Reportaj la graniţa cu Lumea de Apoi: “Secţia Covid care nu există”
Autocarul echipei Real Madrid, atacat pe drumul spre Stadionul Anfield. Un geam a fost spart
Alexandru Rafila: Încrederea publicului în domnul ministru Voiculescu era foarte scăzută
Barna: Florin Cîţu ştia bine că avea în USR PLUS parteneri loiali
Poliţista care a împuşcat un tânăr afroamerican din Minneapolis a fost arestată
Marcel Ciolacu s-a trezit să-şi dea cu părerea despre scandalul momentului
Radu Mihaiu: Premierul a depăşit toate limitele de încredere stabilite în coaliţie de la bun început
OMS a cerut scăderea preţului insulinei. Numărul diabeticilor a crescut de patru ori
Catedrala Notre-Dame, devastată de incendiu în 2019, se va redeschide în 2024
Zeci de persoane au fost evacuate din cauza unei persoane ce ameninţă că va arunca imobilul în aer
Premierul Cîţu a revocat ordinul privind modificarea indicatorilor pentru stabilirea carantinei
Zlatan Ibrahimovic riscă o suspendare pentru că este implicat în industria pariurilor
Moscova îşi apară vaccinul Sputnik V şi spune, fără să prezinte probe, că nu a cauzat tromboze
Premierul convoacă o şedinţă de urgenţă cu toţi directorii DSP şi şefii spitalelor COVID-19
VIDEO O zebră are un pui neobișnuit după ce a întâlnit un măgar
Cîțu vine cu o explicație vagă pentru demiterea ministrului Sănătății
GALERIE FOTO: Pufoșenii din Iași care vă vor topi inimile înainte de Paști
Rafila, despre demiterea lui Voiculescu: Este un gest de responsabilitate a premierului
Cum s-ar fi produs demiterea ministrului Sănătății: „Atunci plecați amândoi”!
Iese USR de la guvernare după demiterea lui Voiculescu? Calcule, ședință fulger
Vaccinul Moderna, eficiență de 90% împotriva COVID şi 95% împotriva formelor severe
Surse: Penny în locul fostului Lidl din Canta, Kaufland în zona Fortus
Scafandrii au scos trupul neînsuflețit al unui om din râul Olt
Codrin Liviu CUȚITARUK1 didactic |
Alin ANDRIEȘDatoria publică în contextul crizelor |
George ŢURCĂNAŞULa Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.