anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 12.08.2020

Noua lege a asociaţiilor de proprietari va intra în vigoare în două luni

Puneți-vă bine cu vecinii și plătiți-vă datoriile! Reguli noi de conviețuire la bloc

GALERIE
vecine
  • vecine
- +
Noi reglementări vor schimba considerabil relaţiile şi modul de convieţuire socială în cadrul condominiilor, precum locuinţele colective sau blocurile. Noua Lege a asociaţiilor de proprietari a fost promulgată de Preşedinţie la sfârşitul săptămânii trecute, urmând a intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. „Ziarul de Iaşi“ a studiat noua lege, un document extrem de amplu, şi vă prezintă principalele prevederi care îi privesc în mod direct pe oamenii ce locuiesc la bloc. Una din acestea: orice datorie mai mare de 1.900 de lei la asociaţie sau utilităţi va fi înscrisă în Cartea Funciară. Pentru datorii mai vechi de trei luni, un proprietar poate ajunge în situaţia de a-i fi pusă ipotecă pe locuinţă de către asociaţie. Condiţii noi pentru spart pereţii şi alte lucrări, dar şi pentru amplasat reclame pe bloc. Spaţiile comune beneficiază de alt regim.

Noua lege a asociaţiilor de pro­prie­tari aduce modificări importante atât pentru proprietari, cât şi pentru asociaţii. Actul normativ a fost promulgat la sfârşitul săptămânii trecute de către preşedintele Klaus Iohannis, şi va intra în vigoare în termen de 60 de la publicarea în Monitorul Ofi­cial. Printre noutăţi: chiriaşii îşi vor putea înfiinţa asociaţii, obligaţia aprobării unui regulament de conduită şi bună vecinătate sau obligaţia proprietarilor de a permite accesul în locuinţă a reprezentanţilor asocia­ţiilor de locatari pentru inspecta­rea/reparaţii/înlocuiri elemente din proprietatea comună (doar cu prea­viz motivat în scris cu termen de 5 zile). O altă obligaţie îi vizează pe proprie­tarii care locuiesc în clădiri cu risc seismic: noua lege prevede ca aceştia să ia măsuri pentru reducerea riscului seismic.

Datoriile de peste 1.900 lei, înscrise în cartea funciară

Proprietarii care îşi înstrăinează locuinţa sunt obligaţi ca, la momentul întocmirii actelor de vânzare, să facă dovada plăţii la zi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi a utilităţilor publice. În context, demn de precizat este că datoriile mai vechi de 3 luni şi care sunt mai mari decât salariul minim brut (în prezent: 1.900 lei) vor fi înscrise în cartea funciară a locuinţei.

„Preşedintele sau administratorul asociaţiei de proprietari are obliga­ţia solicitării notării în cartea funciară a debitelor mai vechi de 3 luni şi care depăşesc valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată. Birourile de cadastru vor proceda la notarea acestor debite în cartea funciară a locuinţelor“, se arată la art. 33, alin. (9).

O situaţie des întâlnită, şi care stârneşte controverse între proprietari, vizează schimbarea destinaţiei proprietăţii comune. Acest lucru va fi permis doar cu îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, iar una dintre acestea vizează acordul în scris al tuturor proprietarilor (până acum era necesar doar acordul a două treimi).

„Zidurile dintre proprietăţile indivi­duale, care nu fac parte din structura de rezistenţă a condominiului, pot fi reamplasate cu acordul proprietarilor apartamentelor sau spa­ţiilor respective, în baza unei expertize tehnice şi a autorizaţiei de construire“, este o altă măsură din lege (art. 37).

Pentru amplasarea de reclame pe blocuri, actul normativ prevede acordul a două treimi dintre proprietari, şi al tuturor proprietarilor direct afectaţi.

Modificări la penalităţi

Potrivit art. 77 al noii legi, asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalităţi pentru orice sumă cu titlu de restanţă, afişată pe lista de plată.

„Penalităţile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, şi se vor aplica nu­mai după o perioadă de 30 de zile de la termenul scadent de plată, fără ca suma penalităţilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat“, se arată la art. 77, alin. (1).

La alin. (3) al ace­luiaşi articol se arată că sumele rezultate din penalităţi se includ într-un fond special şi se vor utiliza cu prio­ritate pentru plata penalităţilor im­puse asociaţiei de către terţi, precum şi pentru cheltuieli cu reparaţii asupra proprietăţii comune, reabi­litarea termică sau consolidarea condominiului. Un proprietar care nu şi-a achitat cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei, într-un termen de 90 de zile de afişarea listei, poate fi acţionat în instanţă.

Ipotecă forţată pe locuinţă

La art. 80, noua lege introduce şi noţiunea de „ipotecă legală asupra apartamentelor“. Ipoteca imobiliară se înscrie în cartea funciară la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari. De menţionat că această ipotecă poate fi radiată inclusiv la solicitarea proprietarilor pe baza chitanţei ce confirmă achitarea plăţilor restante. În cazul în care preşedintele unei asociaţii de proprietari refuză radierea ipotecii, el poate răspunde pentru „prejudiciile directe sau indirecte aduse proprietarului“.

Noua lege prevede şi sancţiuni ce pot ajunge, în unele cazuri, şi până la 10.000 lei. Amenda maximă va fi aplicată, prin­tre altele, în cazul lucrărilor de construcţie neautorizate, neexecutarea de lucrări de întreţinere dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari, neluarea măsurilor pentru constituirea fondului de reparaţii sau a fondului de rulment sau gestionarea veniturilor asociaţiei în afara modului în care este reglementat de lege.

De precizat că termenul general de intrare în vigoare a noii legi este de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Legea prevede şi unele dispoziţii tranzitorii, asociaţiile de proprietari având la dispoziţie un an pentru a se conforma noilor prevederi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un preşedinte discret

Lucian DÎRDALA

Un preşedinte discret

Nu se pune problema să stabilim, aici, pattern-uri ambiţioase. Se poate, totuşi, observa că preşedinţii Senatului din guvernările dominate de Ion Iliescu au fost politicieni lipsiţi de ambiţia de a controla partidul sau guvernul, acceptând fără obiecţii supremaţia lui Ion Iliescu.

Filmuletul zilei

opinii

Ultima mineriadă (I)

Florin CÎNTIC

Ultima mineriadă (I)

Faptul că la presiunea societăţii civile conducerea DIICOT a hotărât să infirme în mare măsură scandaloasa încercare de muşamalizare făcută de procurorul Doru Stoica arată cât de exploziv este dosarul represiunii din 10 august 2018.

Imagine all the people...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Imagine all the people...

Memoriei lui Philippe Muray (1945-2006)

Efemeride electronice

Ioan MILICĂ

Efemeride electronice

pulspulspuls

Mult iubite Înalpreasfinţite Teo Fan-Fan,

Mult iubite Înalpreasfinţite Teo Fan-Fan,

Cu nespusă sfială ridicăm privirea spre mitra Sfinţiei voastre, convinşi fiind că îndrăzneala ne va fi iertată, iar rostirea noastră păcătoasă va fi aşişderea trecută cu vederea, dacă se va dovedi nevrednică de înalta judecată a Sfinţiei Voastre.

Caricatura zilei

3 AM

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.