Puştoaica minune din Rusia
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

duminica, 16.01.2022

Puştoaica minune din Rusia

GALERIE
valieva-kamila
  • valieva-kamila
- +

 

La 15 ani în anul de debut, Kamila Valieva bate record după record în patinajul artistic *Campionatele Europene de la Tallinn parcă sunt campionatele Rusiei

O rusoaică de 15 ani, Kamila Valieva, a dominat programul scurt feminin la Campionatele Europene de patinaj artistic de la Tallinn, stabilind joi nou record mondial, cu 90,45 puncte, cu aproximativ 20 de zile înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie. Originară din Kazan,neînvinsă până acum în prima sa iarnă la seniori, Kamila a avut o prestaţie impecabilă, doborând vechiul record mondial (87,42 puncte), stabilit tot de ea la Marele Premiu al Rusiei la sfârşitul lunii noiembrie. Ea este la mai bine de 14 puncte de urmăritoarele sale. Suprinzător, pe locul II nu este ală rusoaică, ci belgianca Loena Hendrickx (76,25 p), care a îmbunătăţit cu aproape trei puncte recordul său personal la programul scurt. Celelalte două concurente din Rusia s-au clasat pe locurile III şi IV. Aleksandra Trusova (17 ani), care a căzut când efectua un triplu Axel, a totalizat 75,13 puncte, iar Anna Şcerbakova (17 ani), campioana mondială en titre, doar 69,15 puncte. Valieva, Trusova şi Şcerbakova o au ca antrenoare la Moscova pe exigenta Eteri Tutberidze,

Valieva, campioană mondială la junioare în 2020, a stabilit în acest sezon recorduri mondiale şi în programul liber (185,29 p) şi în ce priveşte scorul total (272,21 p). Programul liber feminin va avea loc sâmbătă seară.

Ruşii îşi dovedesc supremaţia incontestabilă şi în celelalte probe. După programele scurte, ei ocupă primele trei locuri atât la masculine, cât şi la perechi. Înaintea programului liber de astăzi, tânărul patinator rus Andrei Mozalev (18 ani) conduce în proba masculină, după programul scurt, cu 99,76 puncte, urmat de compatrioţii săi Mark Kondratiuk (99,06) puncte) şi Evgheni Semenenko (99,04 puncte). Campionul european din 2020, rusul Dmitri Aliev, este absent.

De asemenea, la perechi, înaintea programului liber,podiumul era 100% rusesc: 1.Anastasia Mişina / Aleksandr Galiamov - 82,36; 2.Evghenia Tarasova / Vladimir Morozov – 81,58 p;3.Aleksandra Boikova / Dmitri Kozlovski – 76,26 p. În 2021, competiţia continentală a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dragul nostru Novak Djokovic

Nicolae GRECU

Dragul nostru Novak Djokovic

Nole pare a fi mioriticul nostru, dacă n-ar avea spiritul de luptă al înaintaşilor săi.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (3)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (3)

Autorul evocă o serie de detalii ale vieţii cotidiene a consătenilor săi în primii ani ai agriculturii comuniste.

Moartea, nebunia devenită banalitate

pr. Constantin STURZU

Moartea, nebunia devenită banalitate

Se vorbeşte prea mult în zilele noastre despre "numărul morţilor/ deceselor" şi prea puţin despre moartea însăşi. Accentul exclusiv şi obsesiv pus pe prima informaţie induce panica şi o tot sporeşte, cu efecte dintre cele mai devastatoare pe toate planurile existenţei noastre. 

Arhitectura azi

arh. Ionel OANCEA

Arhitectura azi

S-au risipit ca vântul sec al deşertului treizeci de ani de pace, de creştere economică, după statistici cea mai mare din Europa, ȋn aşteptarea noii arhitecturi româneşti. 

pulspulspuls

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Aho aho, cetitori fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi, căci pe astăzi Moşu’ vouă vă aduce brânză, ouă, dar şi niscai noutăţi din niscaiva zone mai mici ale politichiei ieşene pe care mulţi dintre noi le cam scosesem la pensie de câţiva ani, pe unii reprezentanţi chiar fără vechimea completă, ci pe caz de boală. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X