anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Puteți să vă pregătiți să aplicați pentru programul Noua Casă. Au fost aprobate normele

GALERIE
casa
  • casa
- +

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat că Executivul a aprobat normele de aplicare ale programului Noua Casă, care va deveni disponibil după ce normele vor fi publicate în Monitorul Oficial. Până la finalul anului, pentru acest program este disponibil un plafon de aproximativ 1,6 miliarde de lei.

”După ce a fost aprobată ordonanţa de urgenţă pentru modificarea programului Prima Casă şi transformarea acestuia în Noua Casă, pentru extinderea categoriilor de beneficiari care pot accesa acest program de contractare, de achiziţionare a unor imobile cu garanţii de stat, prin intermediul sistemului bancar, în această seară au fost aprobate normele de aplicare ale programului Noua Casă”, a afirmat Ionel Dancă, după şedinţa de Guvern de miercuri.

El a amintit că este vorba despre două categorii de beneficiari: cei care până în prezent puteau beneficia de condiţiile din programul Prima Casă (credite de până la 70.000 de euro, cu garanţii de stat de 50% şi avans 5% pentru locuinţe noi sau vechi), cărora li se adaugă cei care vor achiziţiona locuinţe la preţuri între 70.000 şi 140.000 de euro, cu garanţii de stat de 60% şi avans de 15%.

Potrivit lui Dancă, odată cu publicarea normelor în Monitorul Oficial, programul Noua Casă este disponibil.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Parabola celor 15.000 de specialişti

Cătălin ONOFREI

Parabola celor 15.000 de specialişti

Dacă neamţul îl admiră în secret pe rus?

Filmuletul zilei

opinii

Risipa ca necesitate

Briscan ZARA

Risipa ca necesitate

Foarte puţine lucruri se mai repară, acum majoritatea se înlocuiesc cu altele noi. Atelierele de reparaţii sunt extrem de rare şi doar pentru „săraci, zgârciţi, înapoiaţi, prinşi în capcana trecutului ori nostalgici ai comunismului”.

Migraţia externă a ieşenilor

Ciprian IFTIMOAEI

Migraţia externă a ieşenilor

Ce a fost şi ce urmează după criza pandemică?

Încâlcita moştenire a Securităţii

Mihai DORIN

Încâlcita moştenire a Securităţii

Sau cum le-a explodat istoria în faţă.

pulspulspuls

Iacătă-i şi pe pesediştii ieşeni!

Iacătă-i şi pe pesediştii ieşeni!

Ca să nu fie mai prejos decât şefii Ciolacu şi Tudose, care au fost amendaţi pentru că stăteau 11 la o masă la o pensiune-restaurant din Buzău, iacătă că sâmbăta asta pesediştii ieşeni s-au adunat şi ei ca să sărbătorească Ziua Recoltei, la un local din zona Ciurchi. 

Caricatura zilei

(continuarea desenului de ieri)

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.