Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Puteţi să vă scoateţi paşaport oriunde în ţară. O schemă pentru a evita statul la coadă

GALERIE
pasapoarte
  • pasapoarte
- +

la Iaşi, programările online au ocupat deja toată luna iunie, dar cereri se primesc şi direct, la Serviciul de Eliberare şi Evidenţă a Paşapoartelor, din bd. Primăverii.

Uniformizarea paginilor de internet la nivel naţional a permis ca, pe o singură adresă, oricine să poată vedea şi compara situaţii existente la nivel local cu cele din alte judeţe - ne referim la acelaşi domeniu. Astfel, o vizită pe pagina unde se pot face programări pentru eliberarea paşapoarte (www.epasapoarte.ro) scoate la iveală „aglomeraţia“ de la Iaşi şi Cluj şi lejeritatea din celelalte judeţe. Practic, dacă vreţi să faceţi o programare pentru eliberarea unui astfel de document de călătorie, în cele două oraşe menţionate nu se mai găsesc „locuri“ decât în iulie. La Braşov, de exemplu, perioada de aşteptare scade la trei săptă­mâni, în vreme ce la Timişoara puteţi merge şi săptămâna viitoare ca să vă scoateţi un paşaport nou.

Nu mulţi ştiu că paşapoartele pot fi eliberate şi în altă localitate decât cea de domiciliu a solicitantului. Astfel, cei care preferă programările online şi ştiu că într-o anumită zi vor fi în Vaslui, de exemplu, pot să facă rezervarea aici - unde şi calendarul lunii mai este „verde“.

Aşa cum ne-a declarat cms. şef Nicoleta Nistor, directorul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Iaşi, solicitanţii pot să vină şi direct la ghişeu, fără nicio programare prealabilă. „Aici se înregistrează în jur de 180 de cereri pe zi, pe baza bonurilor de ordine, care sunt rezolvate în ziua în curs sau în cea următoare“, ne-a explicat ea. Dezavantajul în acest caz îl reprezintă orele de stat la coadă. Numărul total al solicitărilor zilnice depăşeşte 400. „Avem două ghişee de eliberări şi cinci unde sunt depuse documentele“, a adăugat directorul Serviciului. Din cele cinci, două rezolvă solicitările online, iar trei se ocupă de cei care preferă să vină direct la Serviciul de Paşapoarte.

În ceea ce priveşte „coada“ la programările online, aceasta ar putea să aibă mai multe explicaţii. Iaşul este şi localitate de frontieră, şi centru universitar, şi o concentrare de activităţi în domeniul IT. Volumul de muncă era mai redus în perioadele similare din anii trecuţi, a remarcat Nicoleta Nistor. Valul de solicitări care a apărut în pragul sezonului estival mai poate fi explicat şi de reducerea perioadei de valabilitate a paşapoartelor, de la 10 la 5 ani. Un proiect de modificare a legii, aşteptat să intre în vigoare vara aceasta, va impune din nou termenul de zece ani (pentru cei care au împlinit 25 de ani). „Sunt eliberate foarte multe paşapoarte temporare, cu valabilitate un an sau trei ani - pentru copiii sub 12 ani, iar acum vin la preschimbare şi documentele eliberate acum zece ani, şi cele de acum cinci ani, care au fost foarte multe“, a mai spus directorul Serviciului Paşapoarte. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri