Putin arunca nada

Se pare ca, in ultima vreme, actualul lider de la Kremlin, in cadrul reuniunilor la virf, obisnuieste sa arate omologilor sai europeni, dar mai ales celor de la Casa Alba, anumite puncte nevralgice ce apar pe harta Europei. Unul dintre acestea este Ucraina. Astfel, conform celor relatate de publicatia moscovita "Komersant", in timpul intilnirii "cu usile inchise" ce s-a desfasurat la Bucuresti, presedintele Rusiei, Vladimir Putin i-ar fi spus, pe un ton destul de iritat (eu mai degraba il vad degajat), presedintelui american G.W. Bush: "George, tu chiar nu intelegi ca Ucraina nu e stat?". Prin urmare, daca nu e stat, a cautat sa spuna Putin, nu are nici un rost sa intre in NATO. Si Bush ce-a zis? Bush cica n-ar fi zis nimic, ci doar a zimbit sau poate ca a ridicat din umeri. Drept care, Putin a continuat: "Ce reprezinta Ucraina?". Un stat artificial. "O parte a teritoriilor ei sint ale Europei de Est, iar cealalta parte, cea mai mare – a subliniat presedintele Putin – reprezinta donatia noastra catre Kiev". Schimbind, probabil, tonul, liderul de la Kremlin a devenit apoi extrem de serios, afirmind, in fata liderilor tarilor NATO, ca "Ucraina are toate sansele sa nu mai existe ca stat in granitele actuale", intrucit, daca va fi incurajata in continuare sa se apropie de blocul nord-atlantic, "Rusia va incepe toate demersurile oficiale vindicative cu privire la Crimeea si la regiunile din estul Ucrainei…".

O simpla amenintare, menita sa descurajeze Occidentul? O nada aruncata unor tari din fostul lagar socialist al caror teritoriu a fost ciuntit de pactul Ribbentrop-Molotov?

Probabil si una, si alta.

Putin i-a aratat Europei de Vest perspectiva deschiderii unui imens conflict la granitele sale rasaritene. Iar Europei de Est, posibilitatea reintregirii teritorilale.

Romania, care a pierdut Bucovina, Tinutul Herta si o parte din teritoriile din sudul Basarabiei, se afla in dilema. Tratatul semnat cu Ucraina in timpul presedentiei lui Emil Constantinescu pare sa fi pecetluit pe vecie soarta acestor tinuturi. Uneori, insa, istoria este neasteptata. Ce nu poti sa cistigi intr-un secol de diplomatie, cistigi in urma unor evenimente neasteptate.

Sa fie, intr-adevar, Ucraina in pragul unei descompuneri statale? E pregatita Rusia sa accepte largirea granitelor NATO, impartind Ucraina intre ea si alte tari, precum Polonia sau Romania? Ce ar iesi de aici? Sint pregatite marile tari occidentale pentru o astfel de perspectiva, care ar declansa, la rindul ei, alte probleme teritorilale, poate mai acute decit cele din Balcani, sau se multumesc, deocamndata, sa-si consolideze actuala configuratie, ce tinde sa se risipeasca la prima conflagratie?

Existind mai multe centre de putere (mai multe axe), Noua Europa se afla in imposibilitatea de a lua o decizie concreta?

Dar Statele Unite?

Pentru Statele Unite, deschiderea unui front in Europa, fie ea Centrala sau de Est, inseamna o noua posibilitate de manevra si sporire a influeintei sale pe vechiul continent, care, incetul cu incetul, se trezeste la realitate, afisindu-si ostilitatea fata de americani. Incepe sa se contureze, de fapt, o axa (previzibila istoric) pe linia Berlin-Moscova-Paris. Vechiul continent Europa, la presiunea Rusiei, incearca sa-si gaseasca (mai bine zis, redefineasca) o identitate in contextul unei lumi dinamice, dar care, paradoxal, de citiva zeci de ani, are un singur centru de putere: Washingtonul.

Printre altele, summit-ul de la Bucuresti a aratat ca, in multe puncte, interesele Europei si cele ale Americii difera. Daca SUA incearca sa-si rezolve o parte din problemele interne (sau sa-si probeze aresenalul), provocind conflicte pe alte continente, cit mai departe de granitele sale, Europa nu-si poate permite luxul de a avea la fruntariile sale puncte nevralgice (adevarate butoaie de pulbere), care pot declansa, prin efectul domino, conflicte greu de oprit. Discursul lui Putin vizeaza tocmai astfel de probleme.

La presiunile NATO, Rusia iese in ofensiva. Uzind de un lider puternic, Rusia revine pe arena internationala cu orgoliul unui mare imperiu ce renaste din propria-i cenusa, revendicindu-si drepturile. Daca pe tot parcursul anilor ’90 glasul ei se auzea din ce in ce mai stins pe arena mondiala, in ultimii ani, jocul cind dur, cind subtil al lui Putin a readus-o in prim-planul reflectoarelor. Comentind prestatia lui Putin, Cristian Tudor Popescu a atras atentie ca avem de-a face cu un lider stapin pe sine ("un kaghebist de tip nou"), pe cit de autoritar, pe atit de flexibil, care nu vorbeste in gol. Intr-adevar, presedintele Rusiei nu arunca vorbe de pomana. Problemele pe care le ridica exista in realitate. El ingroasa doar liniile, pentru a fi perceput cum se cuvine. Ingroasa liniile si atrage de partea sa, incetul cu incetul, marile puteri. Influenta sa se simte in prezent mai mult in Vest decit in Est. Lucru, de altfel, de inteles. Dupa tarele dominatiei sovietice, e si normal ca tarile rasaritene sa manifeste precautie si ostilitate fata de Rusia. Va veni, insa, timpul cind si acestea vor intelege ca interesele lor, din multe puncte de vedere, sint mai apropiate de Rusia decit de America.

Discursul lui Putin referitor la Ucraina a avut in vedere Polonia si Romania. In momentul in care ar fi reiterate pretentiile teritoriale ale marelui vecin de la Rasarit fata de Crimeea si fata de teritoriile din estul Ucrainei, nici Polonia, nici Romania, aliniate in prezent pe axa Londra-Washington, n-ar putea sta cu miinile in sin. Romania a pierdut, printre altele, nordul Bucovinei, un plamin vital pentru destinul sau european. Probabil, e cea mai mare pierdere, din punct de vedere geopolitic, pe care a suferit-o Romania dupa constituirea sa: via Bucovina, Romania avea legatura directa cu Europa Centrala. Nordul Bucovinei va ramine o rana singerinda pe harta Romaniei, o rana pe care nu o va vindeca nici un tratat. Posibila aderare a Ucrainei la NATO nu va atenua aceasta problema, ci, dimpotriva, ne va face sa ne gindim si mai mult la nedreptatea istorica ce ni s-a facut. Putin a apasat pe niste puncte extrem de sensibile ale istoriei recente, pe care, oricit am vrea sa le ignoram, nu reusim.

Desigur, in timp ce-si exprima opiniile despre Ucraina, Putin ar fi putut fi intrebat si despre soara Basarabiei. Daca s-ar fi aflat atunci in preajma sa, presedintele Basescu i-ar fi putut spune: "Dar cu Republica Moldova cum ramine…?".

Poate l-a si intrebat.

Si ca sa nu fac supozitii in gol, n-am sa reproduc cuvinte ce nu s-au rostit, decit poate la Soci, la ceas de taina, la intilnirea post-summit dintre Bush si Putin…

Mai degraba am sa povestesc, in final, o conversatie pe care am avut-o, la o agapa pe la sfirsitul anilor ’90, cu un consilier al ambasadei Ucrainei la Chisinau. De obicei, la intilnirile oficiale, limbajul diplomatic e cu manusi. Fiind vorba de o manifestare cimpeneasca, la care n-au lipsit nici mititeii, nici sarmalele, nici horinca bine condimentata cu ardei iute ca focul, limbile s-au dezlegat cu de la sine putere. Si atunci, am avut inspiratia sa-l intreb pe omologul meu ucrainean (care vorbea impecabil romaneste) cite ceva despre soarta Bucovinei.

"Despre ce Bucovina vorbiti? Bucovina e a noastra. Si Voronetul, si Gura Humorului, si linia ce duce spre Galati sint ale noastre…". "Cum adica Voronetul?". "Pai, Voronetul vine de la Voronej… Iar Galatiul a fost fondat de un hatman de-al nostru…". Era inutil sa mai intreb care. Am amintit, insa, de Rusia. Si atunci, diplomatul s-a avintat. "Rusia, a zis el, e un apendice al Rusiei Kievene…". "Dar despre limba rusa ce parere aveti?". Aici a urmat o alta tirada, pe care n-are rost s-o reproduc. Era clar ca si limba rusa era, si ea, un simplu apendice al limbii ucrainene… Despre marii scriitori n-am pomenit. Nici despre rusi, nici despre romani. Consilierul era atit de infierbintat, incit nu m-ar fi mirat sa-i ia pe toti, incepind cu Gogol (ucrainean ce-a scris in cea mai superba limba puskiniana) si terminind cu Dostoievski si Tolstoi, poate si Eminescu, Creanga (ba poate chiar si pe fanariotul Caragiale), sub pulpana sa.

Publicitate și alte recomandări video