În 2021, Rusia a depus la Naţiunile Unite o cerere prin care încearcă să redefinească platoul său continental, care ar conţine vaste rezervoare neexploatate de petrol şi gaze. Moscova a declarat la momentul respectiv că doreşte mult mai mult din fundul mării arctice, o mişcare ce are implicaţii pentru Canada şi Danemarca, care au propriile lor pretenţii, menţionează Reuters.

Coincidenţă sau nu, Consiliul rus de Securitate a fost convocat în ziua în care Norvegia a făcut primele sale estimări oficiale, după ce a anunţat că a descoperit o cantitate "substanţială" de metale şi minerale, de la cupru la metale de pământuri rare, pe fundul platformei sale continentale extinse.

Un platou continental este definit de dreptul internaţional ca fiind o zonă de ape de obicei mai puţin adânci care mărgineşte ţărmul unei ţări şi care este considerată o extensie a teritoriului acesteia, permiţând ţării respective să îi exploateze resursele naturale.

"Avem mai multe chestiuni importante astăzi, stimaţi colegi, care privesc atât agenda internă, cât şi problema limitei exterioare a platoului continental al Rusiei în Oceanul Arctic. Să trecem la treabă", a declarat Putin, la începutul şedinţei Consiliului de Securitate.

Kremlinul nu a oferit deocamdată detalii suplimentare despre această întâlnire, la care au participat mai mulţi oficiali de rang înalt, inclusiv ministrul apărării Serghei Şoigu şi Serghei Narîşkin, şeful serviciilor de informaţii externe.

Vecinii Rusiei din Arctica au devenit din ce în ce mai îngrijoraţi de ambiţiile Moscovei în regiunea de importanţă strategică după ce Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina în februarie anul trecut. Statele membre NATO au intensificat exerciţiile militare în Arctica în ultimii ani, în timp ce Rusia şi-a extins şi reînnoit infrastructura militară în regiune.

BOGĂŢIILE NORVEGIEI

Pe de altă parte, Norvergia, un important exportator de petrol şi gaze, care a devenit vital pentru europeni după sancţiunile impuse Moscovei, analizează dacă este cazul să-şi deschidă zonele sale offshore pentru exploatare minieră în largul mării, un proces care necesită aprobarea parlamentului şi care a stârnit îngrijorări legate de mediu.

"Dintre metalele găsite pe fundul mării în zona studiată, magneziul, niobiul, cobaltul şi mineralele de pământuri rare se regăsesc pe lista de minerale critice a Comisiei Europene", a declarat într-un comunicat Direcţia Norvegiană a Petrolului (NPD), cea care a realizat studiul de estimare a resurselor.

Studiul, care acoperă zone îndepărtate din Marea Norvegiei şi Marea Groenlandei, a arătat că există 38 de milioane de tone de cupru, aproape dublu faţă de volumul exploatat anual la nivel mondial, şi 45 de milioane de tone de zinc acumulate în sulfuri polimetalice. Sulfurile se găsesc de-a lungul crestei de la mijlocul oceanului, acolo unde magma din mantaua Pământului ajunge pe fundul mării, la adâncimi de aproximativ 3.000 de metri.

Se estimează că aproximativ 24 de milioane de tone de magneziu şi 3,1 milioane de tone de cobalt se află în crustele de mangan crescute pe fundul rocilor de-a lungul a milioane de ani, precum şi 1,7 milioane de tone de ceriu, un metal de pământuri rare folosit în aliaje. De asemenea, se estimează că crustele de mangan conţin şi alte metale de pământuri rare, precum neodimul, ytriul şi disprosiul.

"Mineralele rare şi preţioase, precum neodimul şi disprosiul, sunt extrem de importante pentru magneţii din turbinele eoliene şi pentru motoarele din vehiculele electrice", a precizat NPD.

Însă grupurile de mediu au cerut Norvegiei să amâne explorarea mineralelor de pe fundul mării până când vor fi efectuate mai multe studii pentru a înţelege organismele care trăiesc pe fundul mării şi impactul mineritului asupra acestora.

Există "o mare lipsă de cunoştinţe" despre oceanele de adâncime, unde pot fi găsite specii noi, nedescoperite, a declarat Institutul Norvegian de Cercetare Marină într-o scrisoare de consultare. NPD a declarat că estimările sale au arătat că există resurse "la faţa locului" şi că sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili cât de mult din acestea ar putea fi recuperate cu un impact acceptabil asupra mediului.