Putinţeva a câştigat turneul de la Birmingham. Este primul său trofeu pe iarbă

duminică, 23 iunie 2024, 18:59
1 MIN
 Putinţeva a câştigat turneul de la Birmingham. Este primul său trofeu pe iarbă

Iulia Putinţeva a câştigat, duminică, al treilea titlu de simplu din carieră în circuitul WTA, impunându-se în finala turneului de la Birmingham, scor 6-1, 7-6 (8), în faţa sportivei Ajla Tomljanovic.

Precedentele două titluri obţinute de Putînţeva au fost pe zgură, la Nurnberg în 2019 şi la Budapesta în 2021.

Ea a luat acasă trofeul după prima sa finală pe iarbă din carieră, într-o oră şi 28 de minute, după ce a revenit de la 5-3 – şi a salvat două mingi de set – în setul al doilea.

„Nu ştiu ce simt, pentru că nu mă aşteptam deloc la asta”, a declarat Putinţeva. „Este grozav şi este derutant, pentru că întotdeauna am fost bună pe zgură, dar acum, dintr-o dată, sunt bună pe iarbă. O să accept asta! Este grozav! A fost un meci grozav. Am început atât de bine, iar apoi Ajla şi-a ridicat nivelul la maxim. Ea a jucat cu adevărat uimitor, fără să-mi dea timp să mă gândesc sau să fac ceva. Meciul a fost echilibrat în final, iar eu am fost puţin mai norocoasă.”

Putinţeva este a doua campioană de la Birmingham din ultimii 10 ani care nu a fost cap de serie, după Beatriz Haddad Maia, care a reuşit performanţa în 2022.

Etichete: Birmingham, tenis, turneu

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii