Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Invitatul de gală al acestui spectacol este violonistul Adrian Naidin, care va da ritm piesei de teatru. Organizatorii anunţă că mai sunt puţine locuri.
În premieră la Teatrul Naţional din Iaşi, mâine, începând cu ora 19, va avea loc spectacolul „Caramitru - Mălăele, câte-n lună şi în stele”, o coproducţie teatrală în care joacă doi dintre cei mai mari actori contemporani de la noi. Preţul biletului este de 100 de lei, la lojă, 80 şi 60 de lei în restul sălii, în funcţie de loc. Organizatorii spun că mai sunt puţine locuri, iar cei care doresc să vină la spectacol trebuie să se grăbească pentru a prinde bilet. Acesta se poate procura de la casa de bilete a Casei de Cultură a Studenţilor.
Invitatul de gală al acestui spectacol este violonistul Adrian Naidin, care va da ritm piesei de teatru. „Rostit, sunetul ar putea deveni cuvânt. Sunt întâlniri între cuvânt şi sunet. Ambele au aceeaşi origine: spiritul. Ambele vin din suflet”, spune el.
Ajuns la cel de-al patrulea sezon, răstimp în care a fost jucat de fiecare dată cu casa închisă atât la reprezentaţiile din Bucureşti, cât şi în cadrul turneelor programate în ţară, spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte’n lună şi în stele” începe noua stagiune la Iaşi. Ion Caramitru descrie acest spectacol ca fiind cel mai bun produs al teatrului românesc în ultimii 20 de ani, iar Horaţiu Mălăele spune cu privire la acesta: „În continuarea vieţii dumneavostră să râdeţi, pentru că râsul este muzica sufletului, să vă jucaţi este secretul tinereţii şi să iubiţi este raţiunea de a trăi”.
Spectacolul este o excelentă provocare pentru doi maeştri care explorează cu umor subtilităţi ale minţii şi colţuri secrete ale sufletului. Caramitru recită răscolitor, cu inteligenţă şi ingeniozitate, răspunsuri pe măsură unui Horaţiu Mălăele vulcanic, irezistibil şi plin de umor, demonstraţii de virtuozitate într-un duel de vorbe ai cărui martori sunt adesea Shakespeare, Topîrceanu sau Nichita.
Cuvinte cheie: + câte-n lună şi în stele, mălăele, caramitru
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Norvegia anunţă descoperirea unui zăcământ “substanţial” de minerale şi “pământuri rare”
A murit Attilio Labis. Fostul prim-balerin al Operei din Paris avea 86 de ani
Uriaşul imperiu al lui Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, se prăbuşeşte în urma unui scandal
Un magnat american dă două milioane de dolari pe an ca să întinerească
Drulă (USR): Politicile guvernului actual pun gaz pe focul inflaţiei
Şeful PSD: Nu vor exista impozite mai mari la capitalul românesc, la IMM-uri, la Horeca
Compania de asigurări Euroins, amendată de ASF în decembrie cu peste 300.000 de lei
Marcel Ciolacu: Să ştiţi că nici Marian Neacşu nu se duce la ANRE, nici Tudose la Energie
Putin vrea să revendice porţiuni uriaşe din fundul Oceanului Arctic
Fast-food închis temporar de către Protecţia Consumatorilor. Au fost găsite insecte vii şi moarte
Reuters: Franţa speră să câştige contracte militare profitabile în România
Primăria Comunei Miroslava a dat în folosință luna aceasta trei parcuri de joacă
Damascul a comis un atac cu clor la Duma, în 2018, stabileşte într-un raport OIAC
Analist economic: O inflaţie mai mică nu înseamnă o scădere a preţurilor
Serialul „Clanul” revine cu sezonul 2 la Pro TV şi pe Voyo din 19 februarie
Modificarea legilor Educaţiei, motiv de gâlceavă între PNL şi PSD
VIDEO - Pericol major pentru şoferi la intersecţia străzilor Gavriil Musicescu, Arcu şi Gându
Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului (P)
UNTOLD, ales pentru a doua oară în top 10 cele mai mari festivaluri din lume
Proiect de ordin: Cursurile şcolare încep în 11 septembrie şi se încheie în 21 iunie
Românul criminal în serie. Ucidea cu ciocanul de șnițele. A jurat răzbunare la 80 de ani
Incendiu la locomotiva unui tren cu 22 de vagoane pline cu biocombustibil lichid
Unde investeşti în criză. „Refugiu” în imobiliare, aur şi economisire. Afacerile care aduc bani
O nouă tehnologie de terapie antiinflamatorie ce i-a entuziasmat pe toți specialiștii lumii MSK (P)
Un județ din România, pe locul 5 în lume la categoria cele mai ospitaliere zone turistice
Proces celular care poate duce la moartea sau regenerarea celulelor stem
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.