marti, 31.01.2023
Cântăreţul R.Kelly a fost acuzat de alte două infracţiuni de natură sexuală în Minnesota, după ce o femeie a declarat că a fost plătită de artist să întreţină raporturi sexuale cu acesta când era adolescentă, arată platforma contactmusic.net.
Procurorii susţin că artistul a plătit o adolescentă în vârstă de 16 ani pentru a întreţine raporturi sexuale în camera sa de hotel, în 2001, în Minneapolis. Victima l-ar fi abordat pe Kelly pentru a-i cere un autograf şi susţine că i s-au oferit 200 de dolari dacă se dezbracă şi întreţine relaţii sexuale cu acesta. În această cauză, Kelly este acuzat de două infracţiuni de natură sexuală, implicarea în prostituţie cu o persoană care nu a împlinit 18 ani şi solicitarea, sau acceptarea angajării cuiva pentru un contact sexual.
Acuzarea spune că nu s-a consumat un act sexual între Kelly şi victimă, dar că a fost vorba despre ”dans şi atingeri sexuale”. Starul, care se confruntă de mai multe decenii cu acuzaţii de abuz sexual, a fost adus la New York de la Chicago, unde este reţinut în baza unor învinuiri legate de pedofilie. În procesul separat de la Chicago, pe numele lui R. Kelly au fost formulate 13 capete de acuzare, printre care şi înregistrarea video a unor victime minore. În acest proces, R. Kelly a pledat nevinovat.
Procesul de la New York implică cinci victime, femei neidentificate, dintre care trei erau minore la momentul presupuselor abuzuri, care au inclus şi viol. R. Kelly este acuzat de răpirea uneia dintre femei. De asemenea, o altă victimă ar fi fost expusă fără ştirea ei la o boală venerică.
R. Kelly are programată o nouă audiere în procesul de la Chicago pe 4 septembrie. În 2008, rapperul a fost achitat de acuzaţii de pornografie infantilă şi a negat mereu că ar fi recurs la astfel de gesturi.
În vârstă de 52 de ani, R. Kelly a lansat 12 albume de studio, vândute în 75 de milioane de copii, şi a fost recompensat, printre altele, cu trei premii Grammy. În 1994, R. Kelly s-a căsătorit cu protejata sa Aaliyah, un star R&B pe atunci în vârstă de 15 ani. Căsătoria a fost anulată un an mai târziu.
La începutul acestui an, a fost lansat documentarul "Surviving R. Kelly", în cadrul căruia peste 50 de artişti, jurnalişti, rude şi apropiaţi ai rapperului mărturisesc experienţele negative pe care le-au avut cu acesta. Documentarul a obţinut o nominalizare la premiile Emmy care urmează să fie decernate în toamnă. Din momentul în care a fost arestat, Kelly a fost plasat în detenţie solitară, avocatul său arătând că artistul se simte în siguranţă astfel, pentru că alţi deţinuţi ştiu că este acuzat de infracţiuni sexuale care implică minore.
Cuvinte cheie: + R.Kelly, Minnesota, Chicago, capete acuzare, Iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un scenariu care dă broboane reci multor liberali ieşeni. Îi va lăsa au ba Ciucă pe tuşă?
Mâine, Ziua Internaţională a Cititului Împreună. Manifestările de la Iaşi
Consilii de administraţie noi la două societăţi importante ale Primăriei
Site nou: Primăria îşi schimbă faţa pe on-line. Să vedem cum va sta cu năravurile!
Proiect educaţional lansat în Franţa, găzduit mâine de Colegiul “Racoviţă”
Programul Teatrului Luceafărul din această săptămână. Cât costă biletul?
Efectele benefice asupra organismului ale unei simple cafele cu lapte
O parte din scena construită cu prilejul vizitei papei Francisc în Congo s-a prăbuşit
Stroe, despre posibilitatea comasării alegerilor locale şi parlamentare: Există suficiente argumente
PNL îi propune pe Sorin Cîmpeanu şi Florin Roman vicepreşedinţi la Senat şi Camera Deputaţilor
Marcel Boloş, întrebat cum se simte un ministru care urmează să fie schimbat: Nu bine!
Franţa şi Italia dau o comandă importantă de aproape 700 de rachete antiaeriene de tip Aster
Armenia acuză Azerbaidjanul, la Curtea Internaţională de Justiţie, de ”epurare etnică”
Ciolacu vrea să închidă “capitolul cu pensiile speciale” pentru totdeauna
Ministerul Economiei s-a spălat pe mâini în cazul reţinerii directorului ROMARM
Cum să scapi de depunerile de calcar de pe maşina de spălat cu un ingredient comun
Sean Dyche a fost numit antrenor al echipei Everton. El îl înlocuieşte pe Frank Lampard
Un tablou de Anthony van Dyck cumpărat cu 600 de dolari a fost vândut cu 3,1 milioane dolari
Preşedintele Zelenski a primit-o la Mikolaiv, pe Mette Frederiksen, şefa guvernului Danemarcei
VIDEO: „Murder Mystery 2”, cu Adam Sandler şi Jennifer Aniston, din 31 martie pe Netflix
Federaţiile din Educaţie vor picheta sediul Guvernului. Sindicaliştii cer lefuri mai mari
Finlanda vrea să adere în continuare la NATO împreună cu Suedia, în pofida declaraţiilor lui Erdogan
Premierul Ciucă face trimitere la Justiţie când este întrebat despre plagiatul ministrului Bode
Peskov îl acuză pe Johnson că minte şi spune că Putin nu l-a ameninţat cu un atac cu rachetă
VIDEO Bobiță, un ponei din Iași, s-a bucurat din plin de zăpadă. Cum a fost surprins
VIDEO - Un autoturism a fost împins pe podul Nicolina în barele de protecţie de pe marginea drumului
Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor
De ce să te orientezi către casa de pariuri sportive online Baumbet (P)
Gunoaie de Germania, oprite la intrarea în România. 12 tone de deșeuri trimise înapoi
Alexandru LĂZESCULa Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (III) |
Briscan ZARAO lume fără SUA |
Cristina DANILOVNefericitul |
Mihai DORINUnificatori şi dezbinatori (I) |
Un scenariu care dă broboane reci multor liberali ieşeni. Îi va lăsa au ba Ciucă pe tuşă? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.