RA-APPS sparge gheaţa şi mai vinde un apartament
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

RA-APPS sparge gheaţa şi mai vinde un apartament

GALERIE
casa_Geoana_2
  • casa_Geoana_2
- +

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a reuşit să vândă primul apartament din lotul celor peste 60 locuinţe ofertate începând cu primăvara anului trecut, dar pentru care licitaţiile au eşuat în lipsă de ofertanţi, şi a cedat un apartament de 82 metri pătraţi din centrul Capitalei cu 154.132 euro.

Ultimul apartament vândut de regie datează din urmă cu exact un an, în martie 2012, când la preţul de pornire a fost cedată o locuinţă cu trei camere de 92 metri pătraţi pe strada Bitolia, sector 1, Bucureşti, la preţul de pornire de 99.500 euro. Tot atunci a mai fost vândută o mansardă cu două camere de 63 metri pătraţi pe strada Alex. Phillipide, sector 2, cu 52.000 euro, reprezentând tot preţul de pornire. Din acel moment şi până în prezent, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) nu a mai reuşit să vândă vreun apartament, ci active de altă natură, şi acelea foarte puţine. În luna martie a acestui an, la licitaţia deschisă cu strigare pregătită pentru vânzarea a peste 20 de imobile, RA-APPS a reuşit din nou să vândă un apartament, de această dată în centrul Capitalei, pe strada Aviator Teodor Iliescu din sectorul 1 al Bucureştiului, în imediată apropiere de Calea Dorobanţi şi Calea Floreasca. Pentru acest activ au fost cumparate două dosare de prezentare a proprietăţii, dar numai un singur ofertant a depus documentaţia finală, conform informaţiilor furnizate de către regie. Apartamentul dispune de o cotă indiviză de teren de 113 metri pătraţi. Începând cu luna martie a anului trecut, RA-APPS a scos la licitaţie, în diferite etape, peste 60 de apartamente, în zone centrale din Bucureşti şi în Cluj-Napoca, şi alte spaţii comerciale şi terenuri, dar nu a reuşit să vândă decât foarte puţine active, printre care nu s-a mai aflat niciun apartament, în lipsă de cumpărători. De-a lungul ultimului an, RA-APPS a reuşit să vândă complexul agrozootehnic Măgurele (judeţul Ilfov), cu teren arabil de 80.000 metri pătraţi (pentru 1,24 milioane euro) şi trei terenuri aferente complexului, precum şi două spaţii comerciale din centrul Capitalei, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. În luna iunie, regia a vândut cu cinci milioane euro o vilă pe şoseaua Kiseleff din Capitală, cu teren de 2.700 metri pătraţi, unde îşi avea sediul social firma de investiţii imobiliare Steda Residence, deţinută de Gheorghe Stelian.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Alexandru LĂZESCU

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Încercând să revină la formulele tradiţionale de abordare în chestiunea conflictului israeliano-palestinian, formule care au eşuat de fiecare dată în trecut, şi la negocierile cu Iranul, administraţia Biden nu a făcut decât să destabilizeze şi mai mult situaţia din regiune facilitând probabil ascensiunea grupării teroriste Hamas.

Filmuletul zilei

opinii

Eu, El, Supremul

Nichita DANILOV

Eu, El, Supremul

În ciuda dansului diplomatic mai mult sau mai puţin impus din afară, fiecare parte stă la cotitură şi aşteaptă ca partea adversă să facă un pas greşit şi să clacheze.

Plugarul şi moartea

Dana ȚABREA

Plugarul şi moartea

Nu e foarte evident ce se petrece în Plugarul şi moartea deoarece, dincolo de revolta protagonistului faţă de fenomenul morţii - o revoltă deopotrivă disperată şi sfidătoare - sau de justificările aduse de personajul Moartea, nu avem o poveste aşa cum poate ne-am fi aşteptat. Cu toate acestea, datorită proiecţiilor şi a filmărilor, unele realizate de sus, a modului în care se jonglează cu decorul din scenă şi cu cel proiectat, deşi oarecum static, luând forma unei meditaţii de scenă, spectacolul are un ritm al său, chiar dacă unul mai mult interior, la care contribuie culorile, formele, hiperbolele artistice (imagini supradimensionate) şi sunetele.

Cale bătută de la ţară la oraş

Michael ASTNER

Cale bătută de la ţară la oraş

Gata. Bagajele-s făcute.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

Rabla

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.