„Rabla” pentru politicieni

marți, 20 februarie 2024, 02:52
1 MIN
 „Rabla” pentru politicieni

Eu aş vota un politician sincer care ar spune în plină campanie electorală: „Stimaţi alegători, eu nu mă pricep cu adevărat la administraţie, mă orientez mai întotdeauna după cum bate vântul şi după cum îmi iese şi mie ceva. Eu candidez la această funcţie pentru că voi avea un salariu bun şi mai multe beneficii la pachet. Ăsta-i adevărul. Dacă mă credeţi şi încă doriţi să mă votaţi, bine, dacă nu, asta-i viaţa!…”

„No limit” se numea o piesă muzicală de prin anii ’90 în care refrenul era o repetare aproape nesfârşită a titlului. Cred că ar fi perfectă pentru anul acesta electoral din România. Chiar sugerez să pună mâna pe ea vreun partid pentru campania ce urmează, că merită.

Aş fi vrut să cred că ridicolul situaţiei îi apare oricui, dar mă tem că încă sunt mulţi care cad pradă ritmului melodiei şi intră într-un fel de transă din care nu mai pot ieşi: îi cred pe politicieni şi promisiunile lor deşănţate.

Niciun politician nu mai are limită, efectiv niciunul. Toţi parcă sunt pe opiacee şi trăiesc într-o lume paralelă, halucinantă, în care toată realitatea a dispărut, inclusiv ridicolul. Nimeni nu mai are nicio reţinere, nicio teamă de a părea penibil, nimic. Toţi au ochelari de cal şi văd numai şi numai ce este în faţa lor, fără nicio jenă, fără nicio ruşine.

Aflu, de exemplu, de la ştirile locale că un consilier local care în ultimele sale două mandate, adică de 8 ani încoace, a criticat vehement şi fără menajamente, pe toate canalele posibile, conducerea oraşului, dar acum, deodată, de pe o zi pe alta, absolut totul s-a schimbat la el şi a trecut de partea foştilor duşmani. O fi obosit, o fi realizat că toţi aceşti ani a trăit în greşeală, a judecat degeaba nişte oameni cinstiţi şi buni? Cert este că a primit la schimb o funcţie foarte importantă. Asta o fi fost?

A organizat demonstraţii de protest cu „cetăţeni onorabili şi bine intenţionaţi” în faţa primăriei împotriva „mafiei imobiliare”, a propus proiecte care-i erau refuzate chipurile nemotivat, pe nedrept şi rău intenţionat de opozanţi. „De asta avem nevoie, zicea el într-un mesaj, de o infuzie de tinereţe şi prospeţime în administraţia locală. Avem nevoie de energie şi curaj pentru a mişca lucrurile înainte cu rapiditate, pentru că trec anii pe lângă noi.” Dar acum totul e ok, totul e uitat, şters cu buretele, anulat, anii nu mai trec aşa inutil… Cum poţi să fii împotriva cuiva atât de mult timp şi apoi să anulezi totul într-o zi? E un mister sau ceva obişnuit?

Mai aud că o mulţime de alţi politicieni cu funcţii importante se mută de la un partid la altul într-o veselie şi nu pot să nu mă gândesc dacă e vreo noimă în tot ce fac ei.

Citez dintr-un mare clasic, pe nume Lev Tolstoi, prin gura unui personaj numit Pierre din romanul Război şi pace, despre ce înseamnă onoare, cuvântul dat şi alte prostii din astea: „Toate aceste cuvinte de onoare nu sunt decât nişte lucruri convenţionale, care nu au nici un sens prohibitiv, mai cu seamă dacă stai şi te gândeşti că, poate chiar mâine, poţi muri, sau să ţi se întâmple ceva atât de neobişnuit, încât nici vorbă n-ar mai putea fi de onoare ori dezonoare”. Acum înţelegeţi la ce se referea consilierul amintit mai sus când zicea de timpul care trece? Iaca!…

Nu ştiu dacă vreo unul dintre politicieni are cunoştinţă de aceste fraze scrise negru pe alb, dar cu siguranţă gândesc la fel. Onoarea şi cuvântul dat nu mai au cum să existe în prezent pentru că schimbările au loc mult prea repede, timpul nu mai are răbdare ca înainte, iar omul trebuie să se adapteze, nu-i aşa? Orice idee care pare la prima vedere absolută, poate fi combătută în momentul următor cu o alta, la fel de bună. De pildă, eu aş putea completa vorbele lui Pierre, personajul lui Tolstoi, cu acelea ale lui Winston Churchill care spunea: „A îmbunătăţi înseamnă a schimba. A fi perfect înseamnă a schimba des”. Vedeţi? Am fost la fel de inteligent ca Tolstoi, am citat un mare om de stat, unul foarte respectat, de mare succes şi am ieşit basma curată: teoria iniţială a fost reconfirmată, iar lipsa de onoare, legitimată. Pur şi simplu. Asta oferă lumea de azi, resurse infinite pentru a-mi explica greşelile, stângăciile, josnicia, nesiguranţa, sau pentru a-mi compensa lipsa mea de stabilitate de orice fel ar fi ea, emoţională, politică, financiară sau ce o mai fi.

Cândva acest mod de gândire era pus în cârca unei categorii de filosofi greci denumiţi sofişti care erau în stare să dea o replică inteligentă despre orice, oricui şi la orice oră. Gândirea sofistă, care e departe de cea logică clasică, se folosea de emoţii, de păreri subiective, de relativism şi avea drept scop persuasiunea individului sau a maselor cu orice preţ. Marele ei avantaj era că se putea adapta la absolut orice situaţie.

Departe de mine gândul de a face vreo comparaţie între politicienii noştri şi sofişti. E chiar hilar faptul că i-am pus în aceeaşi propoziţie. Nu, inşii contemporani nouă sunt doar indiferenţi, ca să nu zic mai multe. Ei pot trece la fel de uşor şi în mod natural, ca un fluturaş, de la o extremă la alta, fără nicio remuşcare, fără nicio mustrare a conştiinţei, fără să simtă niciodată vreo contradicţie la nivel spiritual, şi pot, la fel ca sofiştii, să explice oricui, inclusiv lor înşişi, că au făcut un lucru cât se poate de logic şi corect. Pentru că, la urma urmei, ar spune ei: asta-i viaţa!

Evident că logica obiectivă nu te poate trimite decât la faptul că aceştia sunt permanent mânaţi de motivaţii materiale. Ăsta e adevărul care nu poate fi combătut de nimeni. Dar măcar să recunoască acest lucru. Eu aş vota un politician sincer care ar spune în plină campanie electorală: „Stimaţi alegători, eu nu mă pricep cu adevărat la administraţie, mă orientez mai întotdeauna după cum bate vântul şi după cum îmi iese şi mie ceva. Eu candidez la această funcţie pentru că voi avea un salariu bun şi mai multe beneficii la pachet. Ăsta-i adevărul. Dacă mă credeţi şi încă doriţi să mă votaţi, bine, dacă nu, asta-i viaţa!…”

L-aş vota cu ambele mâini pe unul ca acela din piesa Titanic Vals de Tudor Muşatescu care ar zice: „Vă rog să nu mă votaţi! Pentru că eu nu merit să intru în Parlament. Eu sunt un om cinstit şi ştiu că n-o să fac nimic pentru voi. De ce să vă mint şi să înşel buna voastră credinţă?”

Nu m-ar interesa că va face exact aşa cum a spus, pentru că m-aş simţi mai bine, mai împăcat că nu m-am lăsat păcălit de prefăcătoria şi minciunile unuia care zice una şi face alta.

Eu aş propune, aşa cum am mai propus şi altă dată, alte proiecte interesante, dar n-am fost ascultat, să se facă un program guvernamental special pentru politicienii învechiţi, trecuţi prin prea multe partide. El să se numească Programul „Rabla pentru politicieni”. Statul să investească o sumă pentru răscumpărarea unor indivizi care sunt prea uzaţi pentru a mai rămâne în circulaţie, sunt prea compromişi, imaginea lor echivalează cu aceea a unei maşini stricate, ruginite şi inutile care nu face altceva decât să polueze atmosfera. Cu suma respectivă oamenii să se poată retrage din politică, să o investească într-o afacere sau chiar în studii care să îi aducă pe linia de plutire, să îi înveţe regulile logicii obiective. Ar fi mai câştigaţi, pe bune. 

 

Briscan Zara este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii