Caută 
1 MIN
Ajuns la ora bilanțului vieții, memorialistul și-a păstrat echilibrul, simțul adevărului, numind muzicienii și nemuzicienii care și-au rezolvat interesele, și-au ostoit antipatiile prin jocuri de culise, prin acțiuni distructive, lăsându-l posterității și pe cel care a contribuit mult în 1950 la desființarea Conservatorului din Iași. Bazate pe informații autentice extrase din mulțimea programelor de sală adunate de-a lungul deceniilor, din presă, Radu T. Constantinescu și-a antologat realizările fără exagerare, lăsând generațiilor care i-au urmat mărturii interesante, exacte, emoționante despre timpul ce i s-a dat.
Subtitlul volumului despre care am început să povestesc acum trei săptămâni, „Memoriile unui muzician”, atrage slujitorii lui Eutherpe interesați de istoria muzicii ieșene în secolul al XX-lea. Dar Radu T. Constantinescu, înaintașul lui Ion Mitican – arheologul inspirat al orașului vechi –, a lăsat destule pagini cu descrieri, portrete, întâmplări vesele și triste, informații precise despre lumea literară, despre arhitectura boemei Iașului. Pianistul mult apreciat de Enescu amintește academia liberă din Piața Unirii, „La Samoilă”, localul „Respect general” de pe strada Lăpușneanu (numele se trăgea de la salutul patronului adresat de pe trotuar clienților fideli și celor doriți să-i calce pragul cât mai des), crâșma lui Humă Șain de pe strada Bărboi, de lângă Hală, localul lui „Manaș Cantăr – cel cu vinuri bune” de pe strada Lozonschi, „în drum spre baia comunală, vizavi de seminarul Veniamin („cel mai bun vin”, precizează autorul), hanul „La trei sarmale”, „ținut de coana Catinca Luca”.
Pentru cunoscătorii cărărilor de șes și de munte ale Moldovei, străbătute cu piciorul sau cu ochii minții citindu-i pe Hogaș ori pe Sadoveanu, istorisirile lui Radu T. Constantinescu despre călătoriile în ținutul Neamțului, despre călugării Ghedeon Hogea și Gherasim, despre obrazul clătit dimineața în apa Ozanei, despre întovărășirile cu pictorul Ștefan Dumitrescu și câte altele au ca efect și mica tristețe că autorul nu s-a îndemnat mai mult să scrie.
Dar profesorul, pianistul Radu T. Constantinescu, care nu pierdea nici un prilej să cânte în sălile ieșene cuvenite genului cameral (numește multe lucrări și parteneri de scenă, a înființat formația „Iașii”), a mai avut vocație și de organizator al instituțiilor muzicale. După ce amintește eforturile celor ce au fost Carol Nosec, Antonin Ciolan, Mircea Bîrsan – autorul memoriilor evocă străduințele sale în calitate de director al Academiei de muzică și artă dramatică „George Enescu” (din 1939). Dar visul său cel mai frumos a fost înființarea Filarmonicii. Întâlniri cu muzicienii reprezentativi din Iași, memorii, călătorii la București, vizite la Chișinău, Cernăuți și Galați pentru selectarea instrumentiștilor necesari orchestrei, problema încurcată a banilor obținuți cu țârâita, pentru un concert-două, sau rămași promisiune – totul a avut ca rezultat, între 1939-1941, o serie de concerte simfonice care au obișnuit societatea ieșeană cu ideea necesității instituției capabilă să găzduiască săptămânal programe simfonice. Sunt ordonate pe pagini întregi recitalurile, concertele, festivalurile pe care le-a organizat la Iași (cum a fost, spre exemplu, Festivalul „Verdi” desfășurat în 1941 la Teatrul Național cu participarea unor soliști din Italia). Dorința neostenită a lui Radu T. Constantinescu de a vedea activitate muzicală în Iași transpare din felul cum povestește. Aleg un exemplu de la paginile 122-123:
Singura mângâiere era noul post de radio unde orchestra Academiei dirijată de Ciolan cântase la inaugurare în ziua de 2 noiembrie [1941] un program de muzică românească.
Dar Orchestra Radio de la București a atras câțiva instrumentiști ieșeni, iar Radu T. Constantinescu avea interesul organizării instituțiilor muzicale din Iași: Filarmonica și Opera. El a avut inițiativa întrunirii reprezentanților Societății de Radio, Institutului național cooperatist, Primăriei, Societății de electricitate, Fundațiilor Regale, Băncii de Credit Român și Băncii Naționale pentru înființarea Orchestrei Simfonice a Societății Radio Moldova. S-au stabilit sumele cu care trebuia să participe fiecare instituție, dar un rest de 5,5 milioane de lei a zădărnicit acțiunea.
După alte lupte, eforturi și promisiuni neonorate ori cu sume nesatisfăcătoare, în sfârșit la 6 iulie 1942, Ministerul Culturii Naționale, Cultelor și Artelor a aprobat înființarea Societății Filarmonica „Moldova” din Iași, două zile mai târziu s-a redactat actul de constituire, iar la 9 octombrie, George Enescu a dirijat primul concert. Enescu a venit atunci la Iași convins de Radu T. Constantinescu, pe care-l știa valoros muzician, organizator destoinic, cinstit, devotat orașului. Ceea ce se oglindește în afirmația hotărâtă a memorialistului, de la pagina 130: Filarmonica moldoveană n-a fost, așadar, nici într-un chip, o creație a vreunui ministru sau guvernant oarecare, ci a noastră, a muzicanților ieșeni, care ne mândrim, de atunci încoace, s-o vedem mereu propășind.
Radu T. Constantinescu și-a dovedit încă odată pasiunea, devotamentul, spiritul de inițiativă capacitând prieteni aflați în posturi de decizie, instituții de la București spre a se înființa Opera din Iași. Eforturile sale astăzi aproape incredibile s-au concretizat prin spectacolul de premieră „Boema” din 29 martie 1942 și celelalte reprezentații posibile timp de doi ani. Chiar dacă cele două instituții au apărut greu, trebuie spus că momentul politic 1939-1942 a privilegiat necesitatea existenței la Iași a unor entități de propagandă a culturii românești, așa cum a mai fost cazul Postului de Radio. După Al Doilea Război Mondial, noua conjuctură politică, alte urgențe au întrerupt existența permanentă a Operei și a Postului de Radio Iași, doar Filarmonica rezistând schimbărilor dramatice. Încercări au mai fost, pentru că autorul precizează la pagina 192: Puțin mai târziu a apărut în ziarul ieșean „Opinia” din 21 ianuarie 1948 o informație sub titlul „S-a reînființat Opera Moldova”. Anunțul din ziarul „Opinia” arată de altfel că se reînființează Opera „Moldova”, dovedindu-se prin aceasta adevărul expus în aceste memorii că prima Operă moldoveană în Iași a fost înființată de mine, dând primul spectacol oficial la 1 martie 1944.
Deși nu s-a înțeles întotdeauna cu Antonin Ciolan – Radu T. Constantinescu a urmat același drum, părăsind Iașul pentru București, tot din cauza pescuitorilor în apele tulburi ale anilor 1940-’50. Ajuns la ora bilanțului vieții, memorialistul și-a păstrat echilibrul, simțul adevărului, numind muzicienii și nemuzicienii care și-au rezolvat interesele, și-au ostoit antipatiile prin jocuri de culise, prin acțiuni distructive, lăsându-l posterității și pe cel care a contribuit mult în 1950 la desființarea Conservatorului din Iași. Bazate pe informații autentice extrase din mulțimea programelor de sală adunate de-a lungul deceniilor, din presă, Radu T. Constantinescu și-a antologat realizările fără exagerare, lăsând generațiilor care i-au urmat mărturii interesante, exacte, emoționante despre timpul ce i s-a dat.
Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog și profesor
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
