Radu Țuculescu – Femeia de marțipan. Fragment în avanpremieră

– Fragment –

— Marti, las buchețelul și fug…!

E Prința. Îi zâmbesc fără a mă opri din mestecat. O băbuță fără vârstă. Coboară zilnic aici să-și facă nevoile. Una dintre figurile pitorești ale orașului. O cerșe­toare originală. Mereu duce cu ea un buchet mic, cochet, din flori albastre. Intră prin localuri și-l oferă clienților, cu un zâmbet dezarmant, de bunicuță. Oamenii îi dau bani, dar îi lasă buchetul care arată atât de intim. E scundă, fragilă, amintește de Édith Piaf.

Piciorul drept îl are mai scurt, șchioapătă ușor. Poartă pantofi negri, lăcuiți, fără toc, iar părul alb tăiat scurt, îi este întotdeauna corect aranjat. Ochi albaștri ca și florile. Ridurile îi sunt artistic împrăștiate pe chipul luminos. Cine o vede își amintește de propria bunică. Buchețelul de flori e mereu învelit într-o dantelă albă, fină, sclipitor de curată. Are o poveste care circulă de multă vreme prin localuri. Eu am auzit-o doar reprodusă de alții. Când era adolescentă, Prința își petrecea va­canțele în satul bunicilor aflat pe malul Dunării. Într-o bună zi vede un tinerel frumușel cum pescu­iește dintr-o barcă. Un tânăr brunet, cu profil dârz care iubea apa. Și ea iubea apa. El vorbea destul de prost românește, dar s-au înțeles minunat. A aflat că era un prinț alungat de pe malul celălalt. Avea douăzeci și cinci de ani, iar ea șaptesprezece. Se îndrăgostiră rapid și temeinic. Făceau sex în barcă în ritmul valurilor Dunării, așa s-o fi născut și celebrul vals!

I-a promis că o ia de nevastă, au stabilit și data. Părinții ei nu trebuiau să afle decât după ce faptul era împlinit, cu acte în regulă. Bunica e de acord, îi coase chiar ea rochia de mireasă în acea lungă vară fierbinte, iar în ziua cu pricina, Prința o îmbracă și-l aș­teaptă pe prinț cu un buchețel de mireasă din flori albastre în mâ­nă. Și așa a așteptat… până la adâncă bătrânețe…

Haioasă poveste. În parte o pot crede, mai puțin chestia cu prințul sârb alungat de pe un mal pe celălalt.

— Gata, sunt ușoară ca o păsărică, zice Prința și tot trupul ei fragil iradiază de bucurie. Poftă bună.

— Mulțumesc. Tocmai am terminat sendvișul…

Bagă mâna prin gaura de la geam.

— O ciocolătuță cu rom?

Sunt uluit și încântat totodată de gestul ei. Se bârfește că locu­iește la marginea orașului, într-o vilă cu camere luxoase și tot tacâmul. Buchețelul din flori albastre i-a adus venituri uriașe. Are doi sau trei copii, leneși apocaliptici, care trăiesc pe spinarea ei. Vorbe de crâșmă, naiba știe dacă sunt adevărate. Nici nu mă interesează. Altceva doresc eu să o întreb pe Prința, iar acum e ocazia ideală.

— Chiar trebuia să vă căsă­toriți, în adolescență, cu un prinț sârb care v-a lăsat cu buzele umflate în ziua nunții?

Îi înmânez buchețelul de flori albastre. Îmi zâmbește cald, privindu-mă fix, intens, cu ochii ei de culoarea florilor…

— Tu ce crezi?

Nu apuc să mai rostesc ceva, Prința dispare cu flori cu tot. La vârsta ei e de o vivacitate uluitoare.

Ziua s-a scurs mai repede de­cât altele. Acum au terminat și femeile de făcut curățenie, nici un dezastru puturos, nici o țeavă înfundată, nici urme pe gresie, totul strălucește ca-ntr-un magazin cu bijuterii.

E ora opt. Oare Maraia e deja sus ori a fost doar un moft, o poantă, un preludiu la întâlnirea mea cu Ricky.

Îi văd silueta subțire imediat ce-mi scot capul la suprafață. Sunt surprins. Nu-mi cred ochilor. Maraia ține în mână… un bu­chețel de flori albastre. Pe toți dracii, e buchețelul Prinței. Ori doar o asemănare afurisită. Situația devine idioată. Adică fata asta, cu mutră de veveriță drogată, vine la întâlnire cu… un buchet de flori, la miștocăreală adică. Buchetul Prin­ței, pe care nimeni nu i l-a cumpărat vreodată!? Îl poartă cu ea simbolic, să nu întindă mâna. Poa­te e o simplă coincidență, o fata morgana într-o seară de vară…

Maraia mă vede, își flutură mâna cu care ține buchețelul și iată-ne față în față. Mă sărută pe obraz ca pe-o veche cunoștință, ca pe-un văr primar.

— Buchețelul ăsta… mulțu­mesc, dar e cam…

— E pentru mine, Marti, doar nu crezi că l-am cumpărat pentru tine!

Râde, iar eu rânjesc ca un mânz pișcat de-o muscă afurisită!

— Seamănă al naibii cu…

— E de la Prința, bineînțeles. Vâră-l, te rog, în rucsac. Cu grijă, e și o sticlă acolo pentru noi…

Se întoarce, îi descopăr rucsacul de culoare verde. Din interiorul său iese o fâșie de ceață, la­tă cât un fular, vie, însuflețită. Ne dă ocol de câteva ori cu repeziciune, cu intenția să ne înfă­șoare ca pe două mumii, apoi se topește în aerul cald al serii.

— Mergem în parcul de pe malul apei. Până ajungem se întunecă și ne transformăm în umbre. Tare mult îmi place să devin um­bră, să intru în anonimat…

— Eu iubesc apa ca pe o ființă vie.

— Și eu! Prin ricoșeu ar însemna că… mă poți iubi și pe mi­ne. Mi-ai adus cartea?

— Da. O am în geantă.

Maraia chicotește și își freacă de câteva ori sânii de cotul meu drept, ca din întâmplare.

CARTEA

Martin Breda a absolvit liceul. E hotărât să devină detectiv criminalist. Înainte de a urma studiile superioare, lucrează în diverse locuri ca muncitor necalificat, dornic să cunoască diferite medii și tipologii umane. O întâlnește pe Maraia, o tânără învăluită într-un abur enigmatic, pasionată de chimie și de alchimie. Iubirea lor se va împlini într-o călătorie presărată cu întâmplări și întâlniri uimitoare prin mari orașe europene: Viena, Praga, Amsterdam, apoi cu vaporul pe Rin, de-a lungul malurilor cu crame, castele și legende, până la Basel. La universitatea de aici, Maraia studiază structura lacrimi­lor și tratatele lui Paracelsus. Martin Breda pornește în căutarea unui straniu criminal în serie, pe care detectivii elvețieni n-au reușit să-l descopere. Va izbuti el oare? Un roman incitant, cu suspans, umor și mister, aventuri și scene erotice de fină senzualitate.

AUTORUL

RADU ȚUCULESCU (n. 1 ianuarie 1949, Tîrgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg și traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima“ din Cluj, secția vioară. A publicat romane – Ora păianjenului (1984), Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gâscă (1991), Poves­tirile mameibătrîne (2006), Stalin, cu sapa-nainte! (2009), Femeile insomniacului (2012), Mierla neagră (2015), Măcelăria Kennedy (2017) – și volume de teatru – Ce dracu’ se-ntâmplă cu trenul ăsta? (2004), Bravul nostru Micșa! (2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și film de televi­ziune. Cărțile sale au fost traduse în Germania, Italia, Franța, Ungaria, Austria, Cehia, Israel, Serbia, Ucraina, iar piesele de teatru i-au fost jucate în cehă, maghiară, engleză, ebraică, italiană, franceză.

Sursa: Suplimentul de cultură

Publicitate și alte recomandări video