„Tortul” Guvernului pentru judeţ: cum se împart cele 1,5 miliarde între comune şi oraşe? Și Scânteia și Schitu Duca iau cât Iaşul
Primarii de comune au tras lozul câstigator în repartizarea banilor în cadrul Prog (...)
citeste totsambata, 13.08.2022
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, că Legea 55 prevede utilizarea în continuare a măştii de protecţie în toate spaţiile interioare, menţionând că "utilizarea măştii nu reprezintă o restricţie în sine, ci reprezintă o măsură care previne transmiterea sau încetineşte transmiterea în comunitate a acestei infecţii". "(...) în momentul în care avem o reducerea a transmiterii comunitare sau o încetare a transmiterii comunitare, corelată cu scăderea gradului de ocupare a secţiilor de Terapie Intensivă, atunci sigur că putem să discutăm de relaxarea unor măsuri. Până atunci însă, rămânem precauţi şi conştienţi că trebuie să apărăm sănătatea populaţiei", a subliniat Rafila.
"Aşteptăm cu toţii publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi a motivaţiei acestei decizii, dar în momentul în care ea a fost făcută publică sigur că am analizat legislaţia existentă şi trebuie să spunem foarte clar că Legea 55 prevede utilizarea în continuare a măştii în toate spaţiile interioare, în mijloacele de transport în comun sau în pieţele care sunt închise, acoperite. Trebuie să mai înţelegem încă un lucru, cred: utilizarea măştii nu reprezintă o restricţie în sine, ci reprezintă o măsură care previne transmiterea sau încetineşte transmiterea în comunitate a acesei infecţii şi protecţia individuală este necesară atât pentru propria persoană, cât şi pentru cei cu care intrăm în contact. În mod evident, dacă contextul legal impune acest lucru, sunt convins că Guvernul României va adopta acte legislative necesare pentru protejarea sănătăţii publice", a declarat Rafila.
El a prezentat situaţia epidemiologică actuală. "Avem astăzi 17.500 de cazuri, deci mai puţine evident, avem 171 de decese înregistrate, ceva mai puţin decât ieri, dar aceste decese sunt consecinţa numărului ridicat de cazuri din săptămânile anterioare. În continuare la Terapie intensivă avem peste 1.100 de persone internate, ceea ce este mult, iar monitorizarea situaţiei din spitalele în care se tratează pacienţii COVID şi mai ales la nivelul secţiilor de Terapie Intensivă trebuie să constituie principalul indicator care să ducă la luarea unor măsuri de relaxare în viitor, pentru că în continuare transmiterea comunitară există şi în momentul în care avem o reducerea a transmiterii comunitare sau o încetare a transmiterii comunitare, corelată cu scăderea gradului de ocupare a secţiilor de Terapie Intensivă, atunci sigur că putem să discutăm de relaxarea unor măsuri. Până atunci însă rămânem precauţi şi conştienţi că trebuie să apărăm sănătatea populaţiei", a conchis Rafila.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Acţiuni ale poliţiştilor pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
StirileProTV: Florin Salam ar fi murit. Manelistul pe Facebook: “Nu. Nu am murit”
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui turist care a făcut o criză cardiacă la Cabana Dochia
Zeci de refugiaţi ucraineni au primit informaţii de la voluntarii Asociaţiei WORLDSTREET FOTO
Campionatul Naţional de Volei pe Plajă Brizo 2022 se apropie de faza finalelor (FOTO)
Balaton, supranumit „Marea Ungariei”, mult mai ieftin decât Mamaia
Actorul Steven Seagal s-a aruncat în braţele dictatorului Vladimir Putin
Florin Cîţu, fost premier, atrage atenţia că vine vremea reglementării pensiilor speciale
Campionatul European de canotaj: A patra medalie pentru România, bronz la patru rame masculin
Vestigii arheologice vechi de 7.000 ani, descoperite la 100 de km de Iaşi
Orăşenii au început să crească păsări şi porci ca să facă faţă scumpirilor
Ce este o fatwa şi ce legătură are cu trecutul scriitorului Salman Rushdie
Presa din Iran se bucură de violenţele asupra scriitorului Salman Rushdie
Un tânăr a intrat cu maşina în gardul unei gospodării şi s-a oprit în peretele casei
Wilian pleacă de la Corinthians, după ce a primit ameninţări cu moartea
Congresul SUA a adoptat planul vast pentru climat şi sănătate al preşedintelui Joe Biden
Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi-au aflat adversarele din primul tur la Cincinnati
Andrej Babis, fostul premier ceh, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani din fraude
LIVE TEXT: Politehnica Iași - Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-0, rezultat final
Economia Marii Britanii s-a contractat în trimestrul al doilea cu 0,1% faţă de trimestrul anterior
David Popovici evoluează, sâmbătă, pentru aurul la CE de nataţie, la 100 metri liber
Zelenski: Restricţiile de vize pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt corecte
VIDEO - Două maşini s-au izbit puternic în faţa la Kaufland-ul din Tudor Vladimirescu
Simona Halep o va înfrunta pe Jessica Pegula în semifinale la Toronto
Cât mai câştigă din salariu şefii învăţământului ieşean? Declaraţii de avere actualizate
Ateliere de grădinărit mâine la Universitatea “Cuza”. Înscrierile se pot face online
Carambol provocat cu o alcoolemie de comă: 3,47 la mie. Ce l-a salvat de la o condamnare pe măsură?
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.