anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 30.11.2022

Raluca Turcan: Supraimpozitarea muncii part-time este o anomalie fiscală

GALERIE
Raluca_Turcan
  • Raluca_Turcan
- +

Fostul ministru al Muncii Raluca Turcan a declarat că măsura supraimpozitării muncii part-time este „o anomalie fiscală” din cauza căreia mii de oameni au fost forţaţi să muncească la negru „fără drepturi de pensie şi fără asigurări sociale, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale, pierzând pe termen lung milioane de lei anual şi tot mai mulţi agenţi economici români sunt împinşi către dispariţie”. Deputata PNL a mai spus că a iniţiat amendamente, la Senat, dar şi la Camera Deputaţilor pentru a elimina această „măsură păguboasă”, însă Parlamentul a adoptat acest proiect de lege.

„Principii liberale de la care PNL nu poate să abdice în măsurile privind pensiile şi salariile, chiar dacă traversăm un context dificil: Stimularea celor care muncesc. Salariul trebuie să rezulte din productivitatea muncii şi din calificarea profesională a angajatului. Ar fi îmbucurător să aflăm că, din negocierile care s-au purtat şi care vor continua în Consiliul Tripartit, salariul minim va fi majorat la o valoare de 3.000 de lei. Chiar dacă avem certitudinea că salariul minim va creşte, rămâne un mare semn de întrebare cu privire la evoluţia salariului pentru persoanele care au calificări înalte: profesori, ingineri, cercetători. Nu cred că ne dorim o egalizare salarială în România şi nici o destimulare totală a tinerilor de a urma toate treptele sistemului de învăţământ. România are nevoie de o clasă de mijloc puternică, pentru care s-a făcut foarte puţin în ultima vreme. Dacă unii încă îşi mai pun întrebări de ce tinerii valoroşi continuă să plece din ţară, ar trebui să reflecteze la nivelul salarial pentru cei calificaţi”, a scris Raluca Turcan, joi pe Facebook. 

Ea a mai spus că supraimpozitarea contractelor part-time este „o măsură nedreaptă”, iar PNL nu a învăţat din greşelile trecutului, deoarece măsura a fost adoptată de către Parlament.

„Supra-impozitarea muncii part-time. Sunt deosebit de nemulţumită, chiar revoltată, de faptul că această anomalie fiscală, această măsură nedreaptă, continuă în România, cu PNL la guvernare. Am iniţiat, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor, amendamente pentru eliminarea acestei măsuri păguboase! Îmi este greu să înţeleg de ce nu am învăţat din greşelile trecutului! Alături de colegi din PNL ne-am luptat şi am eliminat această măsură toxică în anul 2020. Ieri însă, la votul din Parlament a fost acceptata. Doar 15 voturi au lipsit celor care au înţeles cât rău face oamenilor această supra-impozitare: mii de oameni au fost forţaţi să muncească la negru, fără drepturi de pensie şi fără asigurări sociale, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale pierzând pe termen lung milioane de lei anual şi tot mai mulţi agenţi economici români sunt împinşi către dispariţie (să ne uităm la numărul de firme româneşti intrate în insolvenţă - faţă de primele opt luni din anul trecut, numărul afacerilor cu probleme a crescut cu 9.835)”, a explicat Turcan.

Aceasta a vorbit şi despre pensia bazată pe contributivitate şi a precizat că este foarte important ca acest principiu să existe în continuare. „Pensia bazată pe contributivitate. Este deosebit de important să nu se abdice de la acest principiu, pentru că ar fi profund nedrept ca o persoană care a muncit peste 40 de ani să aibă venituri similare cu o persoană care nu a realizat nici stagiul minim de cotizare de 15 ani! Se încheie anul şi nu cunoaştem nicio propunere concretă a ministerului muncii cu privire la pensiile speciale şi diminuarea inechităţilor dintre pensionari! Am lăsat proiecte la minister, care pot reprezenta o bază de plecare pentru actualul ministru”, a afirmat Turcan.

Ea a mai spus că majorarea pensiilor pentru a acoperi integral rata inflaţiei este o obligaţie nu doar morală, ci şi legală. Turcan a adăugat că o creştere cu 15% a pensiilor nu ar fi problematică, deoarece Guvernul s-ar încadra în deficitul bugetar asumat şi în plafonul de 9,4% din PIB, „despre care se tot vaită ministrul Muncii” Marius Budăi.

„Respectarea legii. Majorarea pensiilor care să acopere în integralitate rata inflaţiei nu este numai o obligaţie morală, ci şi una legală! O majorare cu 15% a punctului de pensie este posibilă bugetar în anul 2023. Ne încadrăm fără probleme şi în deficitul bugetar asumat, precum şi în plafonul de 9,4% din PIB, despre care tot se vaită ministrul Muncii. Nu putem accepta la nesfârşit ca pensiile contributive să nu beneficieze de majorarea meritată, în timp ce pensiile speciale rămân încă neatinse, inechităţile persistă, iar pensia minimă pare să fie privilegiată în raport cu pensionarii care au muncit toată viaţa”, a declarat Raluca Turcan.

Fostul ministru al Muncii a amintit şi despre protecţia socială a statului care „să fie ţintită către persoanele vulnerabile”. Ca ministru al Muncii am susţinut cu putere că asistenţa socială a statului român trebuie direcţionată către persoanele aflate în dificultate, nu oricui. În mandatul meu de ministru, am demarat şi susţinut programe de sprijin de tipul one-off, sume de sprijin, însă pentru persoanele vulnerabile, cu venituri mici. Este foarte grav, periculos chiar şi profund inechitabil să se discute în spaţiul public despre generalizarea acestui tip de ajutoare! Voucherele sau alte tipuri de ajutoare pot fi soluţii punctuale. Însă nu măsuri de creştere a veniturilor pe termen lung. Nu putem accepta ca o politică ce trebuie să fie ţintită să devină regulă generală”, a conchis Turcan.

Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat, miercuri, că partidul va ataca la CCR supraimpozitarea contractelor part-time, împreună cu Forţa Dreptei şi cu alţi parlamentari care „doresc să se opună acestei nedreptăţi”.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Upgrade pe flancul estic al NATO

Lucian DÎRDALA

Upgrade pe flancul estic al NATO

Agenda miniştrilor de externe nu se putea limita la situaţia din estul Europei, dată fiind anvergura geopolitică globală a Alianţei. Vom vedea, probabil, un efort de consolidare a unei poziţii unitare faţă de China, principalul competitor strategic al Occidentului.

opinii

Mândru că sunt

Florin CÎNTIC

Mândru că sunt

De Ziua Naţională, pe lângă pocnetele sticlelor de şampanie şi exploziile artificiilor, mai stăruie un zgomot de fond: concertul înfundat al pumnilor bătuţi în piept de compatrioţii care, asemenea popcornului în tigaia încinsă, se înfoaie bombastic, „mândri că sunt români”.

Să nu-i jignim pe ruşi

Radu PĂRPĂUȚĂ

Să nu-i jignim pe ruşi

Aşa spunea preşedintele Macron cu ceva timp în urmă: Vai, vai, să nu-i jignim pe ruşi!

Muzicieni români în lume

Alex VASILIU

Muzicieni români în lume

Este titlul potrivit unei rubrici săptămânale de ziar, al unei emisiuni radiofonice cu acelaşi ritm de difuzare pentru că, fără intenţia părtinirii Eutherpei faţă de alte muze artistice, în limbajul sonor cult se exprimă pe înţelesul auditorilor de pretutindeni cei mai mulţi autori şi interpreţi români. Aleg numai câteva exemple:

pulspulspuls

Pro şi contra părintelui Calistrat, căruia pe drept i se mai spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”

Pro şi contra părintelui Calistrat, căruia pe drept i se mai spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”

Multă lume îl sună pe amicul nostru Archibald Tănasă ca să pună o vorbă bună în dreptul părintelui Calistrat, căruia după moliftelnic i s-ar mai putea spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”, în engleză „Master of monk’x boxing”, sau „Ninja de la Vlădiceni”, după ce a pocnit şi a trântit la pământ una sau două enoriaşe la intrarea în mănăstirea unde slujea. 

Caricatura zilei

Iohannis, cu așteptările înșelate

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.