Rămășițele fosilizate ale unuia dintre cei mai vechi dinozauri din lume, descoperite în Argentina

joi, 16 octombrie 2025, 12:19
1 MIN
 Rămășițele fosilizate ale unuia dintre cei mai vechi dinozauri din lume, descoperite în Argentina

O echipă de oameni de știință argentinieni a descoperit în cordiliera Anzilor scheletul aproape complet al unui dinozaur aparținând unei noi specii, care a trăit în urmă cu circa 230 de milioane de ani, a anunțat miercuri institutul Conicet, informează AFP, preluat de Agerpres.

Scheletul a fost găsit la o altitudine de 3.000 de metri, în provincia La Rioja, din nord-vestul Argentinei, de o echipă de paleontologi din cadrul Conicet, institutul public de cercetare al Argentinei. Descoperirea a fost publicată în revista de specialitate Nature.

Această specie cu gât lung, care a primit numele de ‘Huayracursor jaguensis’, a trăit la sfârșitul Triasicului, o epocă geologică în care au apărut primii dinozauri și strămoșii mamiferelor, au precizat cercetătorii într-un comunicat. ‘Estimăm că Huayracursor are între 230 și 225 de milioane de ani, ceea ce îl face unul dintre cei mai vechi dinozauri din lume’, a explicat Agustin Martinelli, unul dintre autorii studiului. Deși această specie face parte dintr-o linie de dinozauri ierbivori care include giganții cu gât lung, cercetătorii arată că un exemplar adult măsura circa doi metri și cântărea în jur de 18 kilograme.

Scheletul descoperit este alcătuit dintr-o parte a craniului, o coloană vertebrală completă până la coadă și membre anterioare și posterioare aproape întregi.

Autorii studiului consideră că această fosilă va deveni un reper important pentru studiul evoluției dinozaurilor, datorită gradului său aproape complet de conservare.

Etichete: argentina, dinozauri

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii