Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totsambata, 28.01.2023
Reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi anunţă faptul că rămăşiţele unui preot catolic considerat sfânt, care a murit acum 255 de ani, vor fi mutate din Iaşi la biserica din Răchiteni, acolo de unde provine.
Francisc Anton Tasso a fost un preot misionar din Savona, originar din Italia şi care a murit la Răchiteni, în 5 martie 1765, viaţa sa fiind înţesată de evenimente care au fost încadrate de Biserica Catolică drept minuni. De aceea moaştele, care s-au păstrat până astăzi, vor fi reînhumate la Răchiteni, printr-o celebrare pontificală, la data de 30 august, de la ora 18.00. Este ea de-a cincea strămutare a osemintelor sale pământeşti - 7 martie 1765, 5 iunie 1782, 30 iunie 1813 şi 21 noiembrie 2017. În primă fază, ideea a fost concretizată la 13 martie şi s-a dorit sărbătorirea reînhumării pe data de 3 mai, dar a fost amânată în urma exploziei pandemiei COVID-19. Pe 13 martie, o parte dintre oasele părintelui Francisc Anton Tasso au fost deja predate de către Episcopia de Iaşi, care le avea în posesie, de către pr. Mihai Budău, delegat episcopal, către pr. Inocenţiu Arcana, paroh de Răchiteni, într-un sicriu din lemn de stejar. „Oasele vor fi aşezate într-un mormânt nou, amenajat în biserică cu ajutorul Primăriei Răchiteni, care a acordat sume de bani pentru pregătirea locului de veci al părintelui Tasso. Ca o aducerea aminte a locului unde s-a născut părintele Francisc Anton Tasso, s-a dorit să se aducă de la Savona o placă de marmură pe care să fie scris un scurt necrolog, dar criza coronavirusului a împiedicat acest plan”, au precizat reprezentanţii episcopiei.
Istoria unui preot, misionar în Moldova acum 250 de ani
Rămăşiţele preotului au fost identificate în urma lucrărilor de renovare demarate în cazul catedralei vechi, aflate în aceeaşi curte cu catedrala Sfânta Fecioară Regina Maria. În 2017, în martie, a fost descoperit mormântul preotului amplasat în subsolul catedralei, într-o raclă cu o lespede deasupra care avea trei pietre. Înăuntru, într-o casetă făcută din cărămidă, arheologii şi reprezentanţii bisericii au descoperit un mic sicriu, putrezit într-o parte, care conţinea rămăşiţele pământeşti ale preotului. Ele au fost mutate în noiembrie 2017 pentru a fi conservate mai bine, Preasfinţitul Petru Gherghel - care era atunci episcop de Iaşi - a ţinut o slujbă comemorativă în acest sens. „În raclă s-a găsit o sticluţă alungită închisă, cu sigiliul în ceară din acel timp. Din sigiliu se văd două mâini şi o cruce. În sticluţă se află un document în formă de sul. Sticluţa urmează să fie deschisă de specialiştii de la Palatul Culturii pentru a vedea dacă documentul se poate citi”, spuneau reprezentanţii Episcopiei Catolice la nivelul anului 2017.
Până la strămutarea la Răchiteni, rămăşiţele au fost aşezate în subsolul catedralei noi. Istoria părintelui a fost pusă cap la cap pentru prima dată în 1813. Conform unor texte descoperite la nivelul Episcopiei de Iaşi, preotul Ioan Gabriel Barbieri scria la 1 iulie 1813 căi-a deshumat rămăşiţele părintelui, care provenea din rândul Ordinului Minorilor Conventuali, care fusese numit la misiunea din Moldova de Sfânta Congregaţie de Propaganda Fide în 1763. „A murit în pietate şi sfinţenie pe la Lăsatul Secului dinainte de Postul Mare în anul 1765, conform afirmaţiilor mai multor martori oculari demni de credinţă, examinaţi de către mine, subsemnatul, în ziua de 29 iunie 1813”, scrie în materialul său preotul Ioan Gabriel Barbieri. Acelaşi text îl numeşte un om care nu cunoscut bine limba moldovenească, dar care a rămas în amintirea credincioşilor din Răchiteni ca „un exemplu de fapte bune, mai ales de umilinţă, pocăinţă, sărăcie, castitate şi dragoste deosebită faţă de cei săraci şi bolnavi, fiind numit chiar sfânt”.
Cuvinte cheie: + reinhumare, preot, rachiteni, Francisco Anton Tasso
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Gata, scădeţi-i cota de advocat lui dom’ Todorel, că s-a făcut de baftă!
Un jucător ce aparţine de FCSB a salvat Politehnica de la o nouă înfrângere
Un nou meci uşor pentru handbalistele ieşene. CSM Iaşi 2020 joacă la Galaţi
Locuitorii din 26 de comune îşi pot schimba cărţile de identitate la o staţie mobilă
Tâlharul din ruinele de la Ţigarete a fost trimis 7 ani după gratii
Marea prescripţie eliberează din închisoare un condamnat din 2020. Ar putea cere despăgubiri
Centrul Infotrafic: Circulaţie închisă din cauza zăpezii pe sectoare de drum din Vrancea şi Buzău
A murit Attilio Labis. Fostul prim-balerin al Operei din Paris avea 86 de ani
Uriaşul imperiu al lui Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, se prăbuşeşte în urma unui scandal
Un magnat american dă două milioane de dolari pe an ca să întinerească
Drulă (USR): Politicile guvernului actual pun gaz pe focul inflaţiei
Şeful PSD: Nu vor exista impozite mai mari la capitalul românesc, la IMM-uri, la Horeca
Compania de asigurări Euroins, amendată de ASF în decembrie cu peste 300.000 de lei
Marcel Ciolacu: Să ştiţi că nici Marian Neacşu nu se duce la ANRE, nici Tudose la Energie
Putin vrea să revendice porţiuni uriaşe din fundul Oceanului Arctic
Fast-food închis temporar de către Protecţia Consumatorilor. Au fost găsite insecte vii şi moarte
Reuters: Franţa speră să câştige contracte militare profitabile în România
Primăria Comunei Miroslava a dat în folosință luna aceasta trei parcuri de joacă
Damascul a comis un atac cu clor la Duma, în 2018, stabileşte într-un raport OIAC
Analist economic: O inflaţie mai mică nu înseamnă o scădere a preţurilor
Modificarea legilor Educaţiei, motiv de gâlceavă între PNL şi PSD
VIDEO - Pericol major pentru şoferi la intersecţia străzilor Gavriil Musicescu, Arcu şi Gându
Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului (P)
UNTOLD, ales pentru a doua oară în top 10 cele mai mari festivaluri din lume
O nouă tehnologie de terapie antiinflamatorie ce i-a entuziasmat pe toți specialiștii lumii MSK (P)
Proces celular care poate duce la moartea sau regenerarea celulelor stem
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Nicolae GRECUSalvaţi de nea Cornel |
Eugen MUNTEANUGh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUOrtodoxie și dezvoltare economică. Un antagonism fals? (3) |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.