Francisc Anton Tasso a fost un preot misionar din Savona, originar din Italia şi care a murit la Răchiteni, în 5 martie 1765, viaţa sa fiind înţesată de evenimente care au fost încadrate de Biserica Catolică drept minuni. De aceea moaştele, care s-au păstrat până astăzi, vor fi reînhumate la Răchiteni, printr-o celebrare pontificală, la data de 30 august, de la ora 18.00. Este ea de-a cincea strămutare a osemintelor sale pământeşti - 7 martie 1765, 5 iunie 1782, 30 iunie 1813 şi 21 noiembrie 2017. În primă fază, ideea a fost concretizată la 13 martie şi s-a dorit sărbătorirea reînhumării pe data de 3 mai, dar a fost amânată în urma exploziei pandemiei COVID-19. Pe 13 martie, o parte dintre oasele părintelui Francisc Anton Tasso au fost deja predate de către Episcopia de Iaşi, care le avea în posesie, de către pr. Mihai Budău, delegat episcopal, către pr. Inocenţiu Arcana, paroh de Răchiteni, într-un sicriu din lemn de stejar. „Oasele vor fi aşezate într-un mormânt nou, amenajat în biserică cu ajutorul Primăriei Răchiteni, care a acordat sume de bani pentru pregătirea locului de veci al părintelui Tasso. Ca o aducerea aminte a locului unde s-a născut părintele Francisc Anton Tasso, s-a dorit să se aducă de la Savona o placă de marmură pe care să fie scris un scurt necrolog, dar criza coronavirusului a împiedicat acest plan”, au precizat reprezentanţii episcopiei.

Istoria unui preot, misionar în Moldova acum 250 de ani

Rămăşiţele preotului au fost identificate în urma lucrărilor de renovare demarate în cazul catedralei vechi, aflate în aceeaşi curte cu catedrala Sfânta Fecioară Regina Maria. În 2017, în martie, a fost descoperit mormântul preotului amplasat în subsolul catedralei, într-o raclă cu o lespede deasupra care avea trei pietre. Înăuntru, într-o casetă făcută din cărămidă, arheologii şi reprezentanţii bisericii au descoperit un mic sicriu, putrezit într-o parte, care conţinea rămăşiţele pământeşti ale preotului. Ele au fost mutate în noiembrie 2017 pentru a fi conservate mai bine, Preasfinţitul Petru Gherghel - care era atunci episcop de Iaşi - a ţinut o slujbă comemorativă în acest sens. „În raclă s-a găsit o sticluţă alungită închisă, cu sigiliul în ceară din acel timp. Din sigiliu se văd două mâini şi o cruce. În sticluţă se află un document în formă de sul. Sticluţa urmează să fie deschisă de specialiştii de la Palatul Culturii pentru a vedea dacă documentul se poate citi”, spuneau reprezentanţii Episcopiei Catolice la nivelul anului 2017.

Până la strămutarea la Răchiteni, rămăşiţele au fost aşezate în subsolul catedralei noi. Istoria părintelui a fost pusă cap la cap pentru prima dată în 1813. Conform unor texte descoperite la nivelul Episcopiei de Iaşi, preotul Ioan Gabriel Barbieri scria la 1 iulie 1813 căi-a deshumat rămăşiţele părintelui, care provenea din rândul Ordinului Minorilor Conventuali, care fusese numit la misiunea din Moldova de Sfânta Congregaţie de Propaganda Fide în 1763. „A murit în pietate şi sfinţenie pe la Lăsatul Secului dinainte de Postul Mare în anul 1765, conform afirmaţiilor mai multor martori oculari demni de credinţă, examinaţi de către mine, subsemnatul, în ziua de 29 iunie 1813”, scrie în materialul său preotul Ioan Gabriel Barbieri. Acelaşi text îl numeşte un om care nu cunoscut bine limba moldovenească, dar care a rămas în amintirea credincioşilor din Răchiteni ca „un exemplu de fapte bune, mai ales de umilinţă, pocăinţă, sărăcie, castitate şi dragoste deosebită faţă de cei săraci şi bolnavi, fiind numit chiar sfânt”.