Raport privind activitatea în Senatul României, într-un an şi şase luni de mandat
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 26.09.2021

Comunicat de presă

Raport privind activitatea în Senatul României, într-un an şi şase luni de mandat

GALERIE
Poze martie VL 6 martie 2018
  • Poze martie VL 6 martie 2018
- +

Așa cum am obișnuit și până acum, ca senator ales în Parlamentul României, consider oportun să prezint, la sfârșitul celei de-a treia sesiuni ordinare, un scurt bilanț al activității pe care am desfășurat-o în această perioadă. După un an și jumătate de mandat, o astfel de analiză reprezintă un gest firesc de respect față de locuitorii județului Iași, în fapt cei care m-au trimis în Legislativ pentru a le reprezenta interesele.

Ca om al cifrelor, voi da concretețe acestui raport enumerând, defalcat pe fiecare categorie în parte, activitățile pe care le-am întreprins în Parlament. Astfel, în cele trei sesiuni parlamentare, am avut un număr de 58 de inițiative legislative, 45 declarații politice, 32 de întrebări, 43 de interpelări dintre care una adresată prim-ministrului, 90 de luări de cuvânt în plen.

Intervențiile pe care le-am avut de la tribuna Senatului României, inițiativele legislative, întrebările și interpelările adresate miniștrilor au avut drept subiecte chestiuni ce țin de viața județului Iași: economie, administraţie, infrastructură de transport, agricultură, sistemul de protecție socială, mediu,  educație, sănătate. Dar, mai presus de orice, m-a preocupat impulsionarea investițiilor în județul Iași, cheia dezvoltării pe mai departe a comunității noastre. Am fost, sunt și voi rămâne un susținător fără rezerve al construirii autostrăzii Moldova - Ardeal, al edificării Spitalului Regional de Urgențe, al realizării șoselei ocolitoare a municipiului Iași. Și, în același timp, al modernizării satelor și orașelor ieșene prin ambițiosul Program Național de Dezvoltare Locală în urma căruia vor fi finanțate peste 240 de obiective cărora le-a fost rezervat un buget de peste 800 de milioane de lei.

Ţin să precizez faptul că interpelările şi întrebările sunt cereri prin care se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe. Reprezintă proceduri care ţin de latura controlului parlamentar şi sunt esenţiale pentru aprecierea activităţii executivului şi a modului în care se desfăşoară relaţia dintre acesta şi Parlament.

Voi puncta doar câteva dintre cele mai relevante luări de poziție pe care le-am avut în cea de-a treia sesiune care a început în februarie 2018 și care s-a finalizat zilele trecute.

Astfel, la secțiune „interpelări”, am atras atenția miniștrilor asupra disfuncționalităților existente la direcțiile deconcentrate de la nivelul județului Iași. Concret, am solicitat măsuri de îmbunătățire a relației dintre funcționarul public și contribuabil în administrația fiscală: reducerea timpilor de așteptare, simplicarea procedurilor, transparentizare, facilitarea accesului la informații etc. Similar, am cerut adoptarea de măsuri pentru îmbunătățirea transportului de călători pe calea ferată. Am adus în atenția responsabililor din Guvern modul defectuos în care funcționa Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor. Ca drept urmare, pentru reducerea timpilor necesari înmatriculării vehiculelor, serviciul județean a obținut recent o suplimentare a personalului.

O mențiune aparte. Am fost unul dintre cei care au militat pentru o rapidă și consistentă alocare financiară în vederea refacerii sediului din Copou în care funcționează Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”, cunoscut și drept Institutul Inimii, după ce un incediu a distrus mare parte din clădire și din aparatura medicală.

Totodată, la aceeași secțiune de interpelări, am vrut să aflu de la ministrul de resort în ce măsură poate fi extins programul de acordare a unei mese calde pentru preșcolari și elevii din învățământul preuniversitar. Am insistat pe necesitatea debirocratizării documentaţiilor pe care trebuie să le completeze ONG-urile pentru obţinerea de finanţare de la autorităţile locale şi judeţene pe Legea tinerilor. M-am interesat, tot interpelând miniștri, care este stadiul unor proiecte importante pentru municipiul și județul Iași: construcția unui bazin olimpic de înot, podul rutier dintre cele două localități Ungheni, din România și Republica Moldova, dar și cel al noului sediu al Operei din Iași.

La capitolul „întrebări”, am avut 19 intervenții din februarie și până în iunie 2018. Și în acest caz, am pus un accent aparte pe aflarea stadiului și impulsionarea marilor investiții destinate Iașului. Concret, i-am întrebat pe miniștrii de resort, care sunt șansele realizării unei săli polivalente, a finanțării șoselei de centură a municipiului Iași. Am fost interesat și de aflarea calendarului de implementare a unei importante investiții de infrastructură rutieră, cea a modernizării drumului național 28B Târgu Frumos - Botoșani, proiect intrat în linie dreaptă.

Consolidarea și reabilitarea vechiului sediu al Arhivelor Naționale ale României, filiala Iași, precum și situația noii construcții au făcut, de asemenea obiectul unei întrebări. Tot pe această cale am aflat că au pornit procedurile pentru construcția a patru cămine studențești în centrul universitar Iași și a altor 26 la nivelul întregii țări. Pentru agricultorii din județ, am pus întrebări referitoare la implementarea programului de reabilitare a infrastructurii de irigații, despre dezvoltarea sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor, dar și despre centrele de colectare a lânii. Totodată, am vrut să aflu și situația tarifului de staționare (tehnologic) la întreținerea drumurilor pe timp de iarnă, dar și despre schema de ajutor de stat pentru realizarea de stații de încărcare pentru autoturismele electrice.

Toate aceste subiecte abordate în interpelările și întrebările adresate miniștrilor au venit ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu ieșenii, pe teren sau la cabinetul parlamentar în cadrul celor 162 audiențe, în întrunirile cu șefii direcțiilor deconcentrate, cu primari, viceprimari ai localităților ieșene, cu șefi ai administrației județene. O altă sursă importantă au constituit-o articolele din presa tipărită și cea online, materialele radio și video realizate de jurnaliștii ieșeni care au punctat nevoile și prioritățile Iașului.

În ceea ce priveşte declaraţiile politice, pe lângă unele subiecte de ordin general, am căutat, în permanenţă, să prezint colegilor mei din Senatul României aspecte pozitive din viata judeţului Iaşi, încercând sa scot în evidenţă realizările administraţiei judeţene sau ale comunităţilor locale. Aş menţiona aici promovarea vizitei la Iaşi a  delegaţiei de ambasadori din 14 ţări, în anul Centenarului Marii Uniri. De asemenea, am încercat să aduc în dezbatere câteva probleme importante cu care se confruntă marile oraşe din România, cum ar fi poluarea, transportul public, aglomerarea traficului auto urban, câinii comunitari, legislaţia neclară în funcţionarea zonelor metropolitane în vederea identificării unor politici naţionale, uniforme pentru remedierea acestora.  

Având o bogată experienţă în administraţia locală am lucrat, alături de colegii mei din Parlament, la elaborarea Codului Administrativ, care a fost adoptat în luna iunie de Senat, urmând a fi aprobat şi în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Am avut o serie de propuneri şi amendamente cu privire la statutul funcţionarului public care au fost acceptate fără rezerve, pentru că optimizează şi clarifică aspecte privind activitatea funcţionarilor publici din România.

Cei interesați de întreaga mea activitate parlamentară pot consulta site-ul www.senat.ro. Pe cei care doresc să intrăm în dialog, îi aștept la cabinetul parlamentar din strada Frumoasa, nr. 6, Bloc 918, tr. III, parter, program de audiențe vineri între orele 11 și 13. Sau putem vorbi la telefon 0332.410.742 ori pe email la adresa cab.senatorvlupu@gmail.com

Alese mulţumiri tuturor ieşenilor!


Victorel LUPU   
Senator PSD de Iași

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Nicolae GRECU

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Competiţia KO are farmecul ei, dar cu rezerve aduse de pe alte coclauri ori tineri crescuţi prin rizibilul „mentoring” e greu să te baţi chiar şi cu Văsălie de la Baia Mare.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (V)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (V)

Speculaţiile etimologico-istorice continuă cu o discuţie despre denumirile vaselor moderne.

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

pr. Constantin STURZU

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

Kim Ung-Yong, supranumit "copilul-minune" şi "omul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă de pe pământ", fost cercetător la NASA, a ales să se retragă, încă tânăr fiind, în ţara sa natală, Coreea de Sud, la o facultate din provincie, ca profesor. 

La plimbare pe axa culturală (1)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (1)

Dacă parcurgi Iaşul de la Palatul Culturii până la ultimul rond al bulevardului Carol, intrat definitiv în memoria colectivă cu numele de Copou, oricât nerv critic ar avea cineva din partea locului sau de oriunde, trebuie să recunoască, să accepte, să admire personalitatea, duhul specific, farmecul oraşului. Axa aceasta nu este perfectă. În urbanism, indiferent unde în lume, nu există perfecţiune. Dar este vie, variată, dinamică. Este o poveste care se lipeşte de sufletul iubitor de oraş. Dacă reuşim să întregim povestea, să-i adâncim semnificaţiile, ea poate deveni un spaţiu cultural cu forţă de seducţie universală.

pulspulspuls

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Pentru că tot e uichend şi, aşa cum am mai zis, nu vrem să vă mai amărâm pandemia cu acreala din politica actuală, am zis că, iată, să vă mai prezentăm şi fate ancorate în sinergia trecutului. 

Caricatura zilei

Victorie Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.