Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 18.04.2021

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Aparent, dacă e să-l avem în vedere pe Richard Rorty, distincţia dintre sferele publică şi privată sunt separate în măsura în care problemele care cad sub incidenţa fiecăreia dintre ele sunt diferite şi, desigur, întrebările adresate sunt altele. Cu privire la individul uman, cineva ar putea fi deopotrivă liberal şi ironist, ceea ce conduce la posibilitatea ca cele două sfere să nu prezinte o opoziţie ireconciliabilă. Dimpotrivă. Cele două sfere converg. Să luăm ca exemplu familia: prin definiţie familia presupune spaţiul privat şi discreţia, cu toate acestea familia este reglementată prin reguli şi norme care ţin de sfera publică.

Din perspectivă feministă, Martha A. Ackelsberg, gânditoare care pledează pentru recunoaşterea drepturilor umane şi cetăţeneşti în mod egal pentru femei şi bărbaţi, consideră că nu puteam trasa o graniţă definitivă, independentă de circumstanţe spaţio-temporale, între public şi privat. Mai mult, termenii „public” şi „privat” sunt în permanentă schimbare, interpretare şi reinterpretare. De altfel, dezbaterile feministe contemporane tind să combată distincţia dintre public şi privat, dat fiind că această distincţie nu ar fi decât un construct social pe fondul unor politizări, bazat în mod special pe discriminarea de gen. Cel mai adesea, imaginarul colectiv asociază sfera privată cu regnul domestic şi feminitatea, în timp ce sfera publică este pusă în legătură cu activităţile pe care bărbaţii le performează în sfera socială. Tocmai această asociere este pusă în discuţie de feminism, atunci când a discutată distincţia tradiţională dintre public şi privat - din ce în ce mai mult, femeile au un rol important în sfera publică şi socială, iar bărbaţii sunt şi ei angajaţi în treburile domestice.

Studiile de caz şi exemplele sunt cele mai relevante atunci când problema distincţiei dintre public şi privat este adusă în discuţie din perspectivă feministă. Cum ar fi mişcarea împotriva sclaviei, campaniile contra execuţiilor publice, lupta pentru drepturi a grupărilor LGBTQ, lupte contra violenţei domestice sau împotriva hărţuirii sexuale etc. Cu privire la femeile de culoare, în mod tradiţional, pe plantaţiile de sclavi, acestea nu aveau dreptul la viaţă privată sau la familie, nici dreptul la opinie şi nici voinţă proprie, supunându-se voinţei stăpânului. În mod paradoxal, puterea absolută a celui ce conduce plantaţia, un domeniu privat, anulează spaţiul privat al celei ce trebuie să se supună necondiţionat. În secolul al XIX-lea, foarte mulţi bărbaţi de culoare erau executaţi pentru că violaseră femei albe, dar de fapt de multe ori erau în joc considerente de ordin politic, iar acuzele făcute erau false, în timp ce bărbaţii albi nu erau niciodată condamnaţi, nici măcar atunci când se ajungea la cazuri grave, confirmate de viol, sub pretextul că erau în joc chestiuni de ordin privat. Şi mai paradoxală pare a fi chestiunea atunci când intră în joc dreptul la intimitatea pe care îl reclamă mişcările LGBTQ, deoarece miza lor este una de ordin sociopolitic; intenţionând să obţină recunoaşterea legală a drepturilor lor, aceştia iau ca ţintă sfera publică. Drept urmare, sferele publică şi privată nu pot fi separate, ci una o presupune pe cealaltă.

Pe marginea exemplelor schiţate, s-ar mai putea spune că, în măsura în care argumentele feministe caută să recâştige respectul pentru drepturile omului, indiferent de gen, culoare a pielii, orientare sexuală etc., acestea pun totodată în discuţie graniţa dintre public şi privat. Mai mult, modul feminist de a argumenta scoate la iveală discriminarea rasială, de gen ori de altă natură din spatele distincţiei dintre public şi privat. O delimitare strictă între public şi privat presupune o selecţie a ceea ce poate fi supus dezbaterii publice. Distincţia dintre public şi privat nu poate fi separată de anumite constructe care trimit la rasă, gen, orientare sexuală etc.

Încercând să eludeze distincţia dintre public şi privat, gândirea feministă alunecă subtil dinspre sfera privată spre cea publică, denunţând modul tradiţional de a concepe cele două noţiuni („public”, respectiv „privat”). Ceea ce în mod obişnuit are legătură cu viaţa privată a individului (familia, propria sexualitate, relaţiile intime) are de fapt implicaţii în sfera sociopolitică. Un exemplu la îndemână ar fi tocmai chestiunea relaţiilor intime dintre bărbaţii de culoare şi femeile albe (sau invers) de mai sus, care nu pot fi discutate făcând abstracţie de sfera publică şi implicaţiile politice. Monopolizarea puterii politice de către bărbaţii albi conduce la discreditarea femeilor de culoare care au relaţii intime cu bărbaţii albi ş.a.m.d.

Un alt exemplu despre cum sfera privată este confiscată de cea publică este cazul cunoscut sub numele de Madres de Plaza de Mayo. În timpul dictaturii militare din Argentina, multe persoane au fost date dispărute, reţinute ilegal sau ucise. Mamele îndurerate ale celor dispăruţi au fundat o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului. Durerea este un act intim care ţine de sfera privată a omului. Când se ajunge la manifestări publice, având implicaţii politice, se face trecerea de la sfera privată la cea publică. E de meditat cât de justificată e această eludare a graniţelor dintre sferele publică şi privată sau dacă distincţia dintre public şi privat conduce într-adevăr la discriminare de gen. Dat fiind că feminismul aici examinat tinde să pună semnul egal, în mod clasic, între public şi politic. Sau între domestic şi feminin sau între social şi masculin. Chiar dacă uneori distincţia dintre public şi privat coincide cu o separare, respectiv discriminare de gen, nu o putem reduce la aceasta. Cu alte cuvinte, poate exista distincţie, ca şi coincidenţă, de altfel, între sferele publică şi privată în absenţa discriminării de gen.

Pe de o parte, putem distinge între ceea ce credem în modul cel mai intim, sperăm, simţim, temeri ori dorinţe, durerile ori suferinţa, ceea ce ne lipseşte etc. ca ţinând de sfera privată a vieţii noastre, iar modul în care ne asumăm anumite roluri sociale, profesionale, un comportament instituţional, chiar şi atunci când doar cumpărăm ceva ca aparţinând sferei publice. Pe de altă parte, în anumite situaţii cele două sfere se întâlnesc (spectatorul ori comentatorul de teatru îşi asumă o anumită atitudine în public, ceea ce nu înseamnă că experienţa estetică nu e o chestiune cât se poate de intimă).

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De la Koudela la Schär, via Şovre

Nicolae GRECU

De la Koudela la Schär, via Şovre

Corectitudinea politică în sport începe să însemne respectarea ad litteram a unor reguli, indiferent cât de stupide ar fi.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

În acest episod, autorul serialului se referă critic la încercările unui cunoscut etnolog contemporan de a impune ideea existenţei unui „mit fondator” românesc, bazat pe figura împăratului roman Traian, cuceritor al Daciei.

Iar şi iar despre pocăinţă

pr. Constantin STURZU

Iar şi iar despre pocăinţă

Pocăinţă nu se poate face decât în timp. Când se termină timpul, omul nepocăit "se încremeneşte în moleşeala sufletului şi în nesimţire". Există şi atunci un soi de pocăinţă, dar "pocăinţa lui de acolo este un regret pentru viaţa lui greşit trăită, dar unit cu neputinţa de a se mişca din ea" (Părintele Dumitru Stăniloae). 

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Ideile vehiculate în rubrica de azi, aparţinând marelui filozof francez Rémi Brague (1947-), deşi par străine de tărâmul economiei, au un rol important în înţelegerea modului cum s-au născut şi consolidat valorile şi instituţiile occidentale care caracterizează azi o naţiune civilizată, inclusiv sub raport economic.

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Cu telefonu pe trecere

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.