Raportul rectorului USV: proiecte de 55 milioane de euro, 12.000 hectare, studenţi mai mulţi. “A fost un an bun”

vineri, 31 martie 2023, 01:50
4 MIN
 Raportul rectorului USV: proiecte de 55 milioane de euro, 12.000 hectare, studenţi mai mulţi. “A fost un an bun”

Proiecte de 55 de milioane de euro, aproape 12 mii de hectare de teren şi un număr de studenţi în creştere. 2022 a fost un an bun mai bun ca niciodată pentru Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. Aceasta este concluzia desprinsă din raportul rectorului, prezentat de prof. Gerard Jităreanu în faţa Senatului USV Iaşi.

 

“Concluzia generală este că starea universităţii este foarte bună, mai bună ca niciodată, în pofida unor dificultăţi specifice situaţiei internaţionale. Anul trecut pentru noi a fost un an bun, un an în care am crescut, un an în care cercetarea ştiinţifică a mers foarte bine, ne-am dezvoltat infrastructura, a crescut numărul de publicaţii, a crescut şi numărul de studenţi. Credem că universitatea este pe un trend crescător şi asta ne dă şi nouă încredere”.

A scăzut apetitul pentru master în 2022, faţă de anul 2021 (anul trecut au fost 824 de masteranzi, iar în 2021 au fost 903), dar a crescut numărul studenţilor la ciclul de licenţă şi la doctorat, ajungând la un total de 4176 studenţi, înscrişi la toate ciclurile de studii. Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat la admiterea la studii de licenţă la Medicină Veterinară, unde au fost 4,1 candidaţi pe un loc, în timp ce, pe universitate, candidaţii – 1511, au concurat pentru unul din cele 700 de locuri la admiterea pe locurile bugetate. La studiile de master, în schimb, au fost 386 de candidaţi pe 380 de locuri.

Procentajul de reuşită pe serie, calculat prin raportul dintre numărul candidaţilor admişi într-o serie şi numărul celor care au absolvit studiile, din seria respectivă, a fost de 75%. Cele mai mici procente de reuşită pe serie s-au înregistrat la specialităţile Agricultură (70%) şi Horticultură (71%), în timp ce IRAA (92,5%) şi Medicina veterinară (82%) şi-au dus cei mai mulţi studenţi până la absolvire.

Agricultura, în schimb, a fost specialitatea care a contribuit în cea mai mare măsură la bugetul de cercetare (38%), urmată de Medicina Veterinară (30%), Horticultură (28%) şi IRAA (4%).

Un departament care şi-a dovedit pe deplin importanţa în ultimii trei ani a fost Centrul de Management Proiecte Majore. Înfiinţat în 2020, centrul a reuşit încă din primul an să genereze proiecte de milioane de euro. În primul an, Universitatea Ştiinţelor Vieţii din Iaşi a obţinut o finanţare de 3,6 milioane de euro pentru un proiect, în anul următor avea deja 11 proiecte cu o finanţare totală de 23,1 milioane de euro, iar anul trecut valoarea totală a finanţărilor a fost de 29.552.500 euro. Iar în acest an USV Iaşi are deja o valoare cumulată a proiectelor de aproape 55 de milioane de euro.

De fapt, a precizat rectorul Gerard Jităreanu, valoarea totală a proiectelor în care este implicată universitatea pe care o conduce este de 73,4 milioane de euro, din care 54.900.000 euro reprezintă exclusiv valoarea proiectelor proprii ale USV Iaşi. Acestea vizează creşterea accesului mediului economic privat agricol la cunoaştere, susţinerea antreprenorialului în rândul studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, formarea de competenţe digitale pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi. În plus, prin implicarea unor oraşe, şcoli de profil şi a unor întreprinderi din domeniul vizat de USV din cinci judeţe ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, Universitatea Ştiinţelor Vieţii Iaşi şi-a propus să dezvolte “o rută completă de învăţământ dual în cadrul consorţiului Agritech”, cu o finanţare de 25 de milioane de euro (fără TVA). În cadrul acestei rute de învăţământ dual se vor înfiinţa patru microferme, un laborator de simulare a proceselor din fermă, un laborator de digital farming în sectorul vegetal şi unul de digital farming în zootehnie, un laborator de industrie alimentară şi unul de medicină veterinară, precum şi un punct de sacrificare a animalelor.

O altă finanţare, de 10 milioane de euro, este destinată dezvoltării capacităţii de inovare în antreprenorialul din agrobusiness.

Raportul rectorului USV în faţa Senatului a arătat şi că 62% dintre absolvenţii universităţii s-au angajat, în timp ce media de “angajabilitate” în domeniu a fost, în 2022, de 65%. Prof. Gerard Jităreanu a remarcat şi că, dintre cei care s-au angajat, aproape un sfert îşi găsiseră de muncă din timpul facultăţii, aproape 40% şi-au găsit loc de muncă în mai puţin de trei luni de la absolvire, 16,7% în maxim jumătate de an, iar 10% în maxim un an.

Un spital veterinar bine dotat, o bază hipică “deocamdată cu trei cai proprii, mai avem până la zece”, a comentat rectorul, un nou cămin studenţesc, o staţie de vinificaţie cu depozit de fructe şi o grădiniţă sunt alte proiecte finalizate sau începute anul trecut la USV Iaşi. Cât despre terenurile din patrimoniul universităţii, acestea erau întinse anul trecut pe o suprafaţă de 11.825 hectare, din care 11.576 aparţin universităţii, iar restul sunt în administrarea USV Iaşi. În timp ce prin proiectele sale, USV dezvoltă un oraş în miniatură în jurul ei, întrebat cum apreciază că se situează USV la nivel naţional, Gerard Jităreanu a răspuns, cu modestie: „Pe partea de calitate ne-am situat mereu la mijlocul clasamentului. Ne dorim ca lucrurile să fie mai bune şi avem încredere”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii