Rareş Bogdan susţine că într-un fel sau altul criza guvernamentală se va încheia în câteva zile
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

duminica, 09.05.2021

Rareş Bogdan susţine că într-un fel sau altul criza guvernamentală se va încheia în câteva zile

GALERIE
Rares Bogdan
  • Rares Bogdan
- +

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, că această criză guvernamentală generată de demiterea lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătăţii se va încheia în câteva zile, iar PNL va rămâne să guverneze cu Florin Cîţu premier. Întrebat dacă preferă ca portofoliul de la Sănătate să rămână la USR PLUS sau să revină PNL, Rareş Bogdan a afirmat: ”De-o fi una, de-o fi alta...Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război”.

”Nu urmează niciun alt episod, criza se va încheia în câteva zile, într-un fel sau altul. PNL va rămâne la guvernare. Îl asigur pe domnul preşedinte Ciolacu că PNL nu îşi va da jos propriul Guvern pe modulul PSD-ului domnului Dragnea, iar Florin Cîţu rămâne premierul României, iar cei din USR PLUS sper din tot sufletul că vor găsi un înlocuitor pentru domnul Voiculescu. Sunt convins că au suficienţi oameni valoroşi în interiorul partidului pentru a-i găsi un înlocuitor”, a declarat Rareş Bogdan la Antena 3, joi seară.

Rareş Bogdan i-a amintit lui Dacian Cioloş că şi el a schimbat un ministru, pe vremea când era premier, fără să ceară acordul partenerului de guvernare. ”De asemenea, ţin să îi reamintesc cu respect lui Dacian Cioloş, prietenului nostru de la PLUS USR că în 2016 domnia sa a schimbat un ministru, pe ministrul Diasporei, pe atunci de la PMP, fără a sta de vorbă cu domnul Tomac sau cu domnul Băsescu pentru că ăsta este atributul premierului. Eu cred că colegii din USR vor înţelege că e mai important să guvernăm România în această perioadă critică atât din punct de vedere al crizei medicale, cât şi din punct de vedere al unei crize economice incipiente în aşa fel încât să putem să asigurăm o guvernare cât se poate de coerentă”, a declarat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul a explicat şi care sunt formulele pentru încheierea crizei guvernamentale. ”Există formula prin care criza se încheie printr-o înlocuire a domnului Voiculescu, cred că este cea mai normală, noi nu credem că se îtâmplă altfel, iar în cazul în care nu se va încheia prin înlocuirea domnului Voiculescu, sper ca toţi cei responsabili din Guvernul României, indiferent că sunt de la PLUS sau USR, să continue, iar noi vom continua cu mandatul domnului Voiculescu preluat de premierul Cîţu şi delegat colegului nostru Andrei Baciu, pentru a guverna România. Noi nu renunţăm nici la Florin Cîţu, nu renunţăm nici la guvernare pentru că în momentul acesta nu e loc de negocieri politice şi de schimbări de formule guvernamentale”, a mai declarat Rareş Bogdan.

Cititi si: Rareș Bogdan: Ordinul ar fi creat un adevărat tsunami prin carantinarea unor orașe în preajma Paștelui

Întrebat dacă preferă ca portofoliul de la Sănătate să fie în continuare al USR PLUS sau să revină PNL, Rareş Bogdan a afirmat: ”De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi, bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război. Noi suntem pregătiţi, vă asigur, să asigurăm şi un înlocuitor şi pentru Sănătate, avem suficient de mulţi oameni valoroşi în frunte cu fostul ministru Tătaru, dar şi Cristian Buşoi şi Andrei Baciu şi mulţi alţii. Nu ne dorim neapărat. Noi ne dorim să continuăm în această formulă de coaliţie, dar în acelaşi timp avem responsabilitatea guvernării. Nu vom da înapoi. De asemenea, nu ne sperie nici alegerile anticipate. Dar consider că pentru viaţa politică şi pentru liderii responsabili atât de la putere, cât şi din opoziţie, ar fi o dovadă de iresponsabilitate să arunce România în alegeri anticipate la mai puţin de 6 luni de la alegerile la termen. Dar repet, suntem pregătişi de absolut orice. Important este să guvernăm, să aducem bani europeni din PNRR, să aducem investiţii străine în România”.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Obsesiile microbiştilor români

Nicolae GRECU

Obsesiile microbiştilor români

„Ne-a furat arbitrul” şi „jucătorul X ne-a vândut la pariuri” sunt unele dintre acestea.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Episodul de azi, penultimul din această serie, conţine o succintă prezentare a confuziei medievale dintre denumirile istorice Dacia versus Danemarca, respectiv Dacus versus Danus, confuzie pe baza căreia autori contemporani construiesc ipoteze aberante, cu motivaţie „patriotică”, dar cu un puternic iz protocronist.

După Înviere

pr. Constantin STURZU

După Înviere

Cea mai importantă predică a Domnului a fost una fără cuvinte. A început în Ghetsimani, cu sudoarea Lui, care "s-a făcut ca picături de sânge" (Luca 22, 44) şi a continuat pe Cruce, până la gestul de a-Şi da duhul de bunăvoie, nu pentru că fusese biruit de moarte. 

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Bravo autorităților locale care au ținut gol Spitalul Mobil de la Lețcani!

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.