Răspunsuri pentru stomatologi: “Nu uitați că mopul este partea textilă ce se aplică tălpii unui băț”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Răspunsuri pentru stomatologi: “Nu uitați că mopul este partea textilă ce se aplică tălpii unui băț”

GALERIE
medici stomatologi
  • medici stomatologi
- +

Recent publicat în Monitorul Oficial, Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1761 pentru  aprobarea Normelor tehnice privind curăţareadezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private a pus pe jar medicina stomatologică. Dentiștii sunt îngrijorați că, prin introducerea unor norme noi volumul investițiilor pe care trebuie să le facă în cabinete va crește mult, iar acest lucru se va reflecta în nota de plată a pacienților.

Ordinul 1761 se referă, de fapt, la toate unitățile medicale de stat sau private. Dar dentiștii au fost cei care au reacționat cel mai rapid și în număr mare pentru că în specialitatea lor se folosește mult mai mult instrumentar mic decât în alte specialități, ceea ce aduce cu sine și o încărcare mai mare ca timp, atât pentru curățarea, dezinfecție și sterilizarea instrumentarului, cât și pentru și menționarea în registre a tuturor activităților din cabinet. Unele cabinete ar putea chiar să fie nevoite să se închidă, se tem stomatologii.

Mai jos citiți lista integrală cu întrebările adresate Direcției de Sănătate Publică Iași de către stomatologi și răspunsurile date de medicii epidemiologi. Documentul este semnat de dr. Elena-Manuela Trifan, șef Compartiment Epidemiologie din cadrul DSP Iași și de dr. Vasile Cepoi, director executiv al DSP Iași. (Notă: Împărțirea pe capitole a întrebărilor și răspunsurilor aparține autorilor documentului).

Aria de aplicare a normelor

Întrebare: Aceleași norme se aplică pentru toate cabinetele medicale unde se realizează manopere chirurgicale, adică oftalmologie, ginecologie, ORL, etc?

Răspuns: Ordinul MS 1761/2021 se aplică în toate unitățile sanitare publice și private, de orice categorie și specialitate.

Î: Aceste norme pentru cabinete individuale sunt în concordanță cu normele UE?

R: Ordinul MS 1761/2021 este un act normativ ce face parte din legislația sanitară a României, stat membru al UE.

Î: De ce suntem singura țară din Europa care implementează aceste măsuri?

R: Ca cetățeni ai României avem obligația respectării legislației statului în care trăim și ne desfășurăm activitatea.

Î: Dacă este chiar necesar să facem schimbări, ele să fie adaptate la modul de funcționare și la posibilitățile financiare reale ale unui praxis în România. Până la urmă, totul se va răsfrânge asupra pacientului, care va plăti degeaba niște etichete și bandelete. Și tot până la urmă, sterilizarea se face în același autoclav, oricâte teste și bandelete am lipi noi pe instumentar, iar rezultatul este același.

R: Ordinul MS 1761/2021 a fost elaborat de un grup de lucru format din specialiști epidemiologi, infecționiști, dar și asistenți medicali, în baza unei experiențe acumulate în ani, a fost aprobat de către Ministerul Sănătății, și prevederile acestuia trebuie aplicate atât de către unitățile sanitare cât și de direcțiile de sănătate publică

Cauza promulgării ordinului

Î: De ce se solicită aceste norme, s-a constatat o ineficiență a sterilizării? (se propune suspendarea de urgență a acestui ordin, cel puțin până la clarificarea necesității aplicării noilor cerințe)

R: Ordinul actual a înlocuit Ord. MS 961/2016, din dorința de a stabili un mod de lucru mai organizat și care, odată aplicat, să dea mai multă siguranță actului medical.

Î: De ce a fost nevoie să modificăm actualele norme, dacă erau în regulă? Dacă nu erau ok, ce nu era în regulă și dovezi în acest sens?

Î: Dacă autoclavele nu sunt sigure, de ce le mai folosim? Dacă sunt sigure, majoritatea clasa B, cu imprimantă care redă toate detaliile sterilizării, de ce este nevoie de indicatori peste indicatori?

R: Vă rugăm să lecturați atent anexa 4 la ordin. Testele de autocontrol au fost permanent cerute de legislație și ele vin să dovedească încă o data că procesul de sterilizare a fost unul corect. În cazul unor reclamații din partea pacienților, testele de autocontrol sunt dovada nevinovăției cabinetului.

Î: Au crescut cazurile de hepatită și covid din cauza tratamentelor stomatologice de s-au luat așa măsuri?

R: Revemin și precizăm că prevederile noului ordin nu fac decât să clarifice și să determine un mod de lucru corect, modern, eficient și în avantajul pacientului și al practicienilor.

Î: De ce ni se cer atât de multe teste, în condițiile în care și până acum aveam banda care virează culoare - și face ce face și integratorul de tip 5, aveam teste Bowie Dick și avem aparate care măsoară presiunea și temperatura la fiecare ciclu de sterilizare și (care) oricum nu pornesc dacă ceva se strică sau nu funcționează în parametri?

R: Fiecare dintre testele de autocontrol verifică alt parametru sau etapă a sterilizării .Nu sunt mari diferențe între prevederile ord.MS 961/2016 art. 44 și 45 și 1761/2021.În ordinul actual se cere în plus utilizarea testului Bowie-Dick la debutul fiecărei zile în care se face sterilizarea (în ordinal anterior acest test se utiliza doar la sterilizarea materialului moale) și a indicatorului biologic, care în vechiul ordin se cerea doar la autoclavele ce nu erau prevăzute cu diagrama.

Î: De ce s-a introdus testul Helix in condițiile in care punerea pe piața a autoclavului se face după teste de penetrabilitate a aburului?

R: Testul Helix se utilizează ca autocontrol la șarjele de sterilizat care conțin dispozitive cu lumen sau dispositive implantabile și nu erau prevăzute în vechiul ordin.

Î: Se dorește trasabilitatea sterilizări(i), însă pentru asta poți lipi acele etichete pe care le avem deja.

R: Ordinul actual nu vă cere să schimbați indicatorii pe care deja îi utilizați, ci doar precizează un mod nou de a-i folosi și completează ceea ce lipsea și s-a considerat necesar a fi introdus pentru o siguranță mai mare a actului medical. Dovedirea trasabilitatății unui instrumentar sau material moale utilizat la un pacient, a fost dintotdeauna o obligație a prestatorului actului medical.

Î: Oare normele nu sunt abuzive, solicitante și nu duc in final la scăderea adresabilității și mai direct ...nu așa ajungem să "refuzăm dreptul la îngrijiri" unor pacienți care și așa nu își permit? Nu ne transformăm într-o "industrie" la care nu mai apelează nimeni, (pentru) că nu își mai permite?

R: Considerăm că o lectură atentă a cuprinsului întregului ordin și compararea capitolelor ”Sterilizarea” din cele două acte legislative, va conduce la concluzia că noile prevederi nu sunt nici abuzive, nici solicitante. Organizarea modului de lucru în cabinet, programarea pacienților, efectuarea operațiunii de sterilizare în una sau două zile pe săptămână, predefinirea unor truse pentru fiecare tip de manevră (truse de consultație, de extracție, detartraj, tratament endodontic, etc), va fi utilă pentru starea de bine a personalului și a pacienților

Precizări suplimentare în cadrul ordinului

Î: Autoverificarea testelor biologice?

R: Testele biologice se utilizează conform Anexei 4, pct.5, alin. A și B din Ord. MS 1761/2021 și trebuiau folosite și până acum de către cei a căror autoclave nu aveau diagramă.

Î: Achiziționarea unui incubator?

R: pentru interpretarea rezultatului la testele biologice de autocontrol este necesară achiziționarea unui incubator.

Î: Interpretarea rezultatelor?

R: se analizează virarea culorii conținutului fiolei test după incubare la 60°.

Î: Ar fi utilă și o grilă de control de la DSP, să știm cam ce verifică ei la un control.

R: Acțiunile de control ale direcțiilor de sănătate sunt stabilite de Ministerul Sănătății, iar grilele pot varia de la o acțiune la alta, în funcție de tematica urmărită.

Î: Doresc o dovadă că din cabinetele stomatologice avizate au plecat pacienți cu infecții nozocomiale.

R: Atât la nivelul județului Iași cât și în țară, există sesizări primite de la pacienți care reclama calitatea instrumentarului, condițiile de igienă și faptul că au fost tratați utilizându-se instrumentar neconform.

Î: Nu se mai justifică atunci contractul de service și verificarea trimestrială a tehnicianului de service.

R: Este obligatorie și benefică verificarea tehnică periodică a aparaturii de către un specialist autorizat, documentul eliberat și semnat de acesta fiind încă o dovadă în asigurarea că aparatura funcționează în parametrii normali. Totodată se știe că specialistul, după verificarea tehnică, are obligația să pună în funcțiune aparatul (autoclavul) pe program de verificare cu test Bowie-Dick pentru certificarea funcționării corecte a acestuia.

Î: Noi nu avem pregătirea necesară să prelucrăm teste biologice (fiolele) la incubator.

R: Nu este necesară o pregătire specială pentru a constata un viraj de culoare, așa cum scrie în prospectul testelor.

Î: Dacă avem 100 de ace și 100 de freze cum le numerotăm/ambalăm?

R: Propunerea noastră este să vă configurați truse pentru fiecare tip de manoperă.

Î: Fișele pacienților vor arăta ca niște romane. În acest caz, unde le depozităm?

R: La fișa pacientului se atașează doar un test integrator din trusa pe care ați folosit-o și pe care ați datat-o la consultație.

Î: De ce e nevoie de atâtea etichete pt orice instrument din stoma (ace, freze, etc) care sunt de dimensiuni mici?

R: Mă repet, nu se etichetează fiecare dispozitiv.

Î: De ce să avem fiecare dintre noi incubator pentru martori biologici, când ar putea să achiziționeze DSP-ul un incubator și să facă teste aleatoriu în cabinete, așa cum se făceau acum 20 de ani, când nu existau pe piață nici dezinfectanți, exista doar alcool sanitar și apă oxigenată și toată sterilizarea se făcea la pupinel.

R: Recoltarea de teste de către DSP se face doar la suspiciune. Altfel, dacă legislația ar prevede acest lucru, fiecre cabinet ar face contract cu DSP și contracost, instituția noastră ar veni să recolteze diverse tipuri de teste pe care să le plătiți.

Î: Unde punem toți indicatorii și cum am putea inventaria?

R: În registrul de evidență al sterilizării se păstrează testul integrator pentru fiecare șarjă, testul Bowie-Dick și diagramele fiecărei șarje. Pentru a fi mai ușor de păstrat și manipulat, propunerea noastră este următoarea: În fiecare lună calendaristică, într-un dosar din plastic puneți un număr de folii egal cu numărul zilelor calendaristice și numiți-le (1.11.2021, 2.11.2021…). În fiecare folie veți pune indicatorii și diagramele corespunzătoare. Dosarele trebuie păstrate timp de 6 luni, perioadă maximă de incubație pentru hepatita B, C. Dosarul din luna ianuarie va putea fi aruncat în luna iulie a aceluiași an.

Î: Când lucrăm la pacient folosim la unele manopere și zece instrumente, unde și cum lipim toți indicatorii, etichetele (10-20 buc.) în fișa pacientului?

R: răspunsul la această întrebare l-am oferit anterior.

Î: În prima șarjă se pune fiola de indicator biologic, apoi punem la incubator (24 de ore nu putem folosi instrumentarul). Aceasta presupune dublarea instrumentarului , niciodată nu știm ce folosim mâine.

R: Marea majoritate a cabinetelor lucrează programând pacienții, deci se știe ce fel de manopere se vor efectua și ce truse sunt necesare. În plus, configurarea și sterilizarea unui număr mai mare de truse diverse în una sau două zile/săptămână este în avantaj, mai ales că trusele ambalate la pachete și sterilizate au valabilitate de 2 luni.

Î: Foarte multe cabinete ambalează individual aprope tot instrumentarul , inclusiv instrumentarul mărunt. Cum facem cu frezele, acele, matrici, etc. (care sunt de ordinul sutelor? )

R: configurare truse.

Î: Unde să depozităm atâtea mopuri să se usuce fără să atingă pereții și mașina de spălat mopuri?

R: Mopurile se pot usca pe un suport de interior sau mașina de spălat poate fi cu uscător. Este necesar să vă întocmiți un grafic de curățenie al cabinetului în funcție de gradul de risc al fiecărei încăperi, unde să stabiliți de câte ori este necesară curățarea și dezinfecția pavimentelor. La modul general, această manoperă este necesară de 2-3 ori/zi. Va fi nevoie de: un mop/încăpere/manoperă adică 2-3 mopuri/încăpere. Pentru un spațiu care are 8 încăperi sunt necesare zilnic 16 – 24 mopuri. Mopurile utilizate la 2 manopere se spală și se pun la uscat și astfel există în rezervă mereu măcar un set. Nu uitați că mopul este partea textilă ce se aplică tălpii unui băț.

Costuri în plus implicate

Î: De ce nu se ia in calcul costul acestor măsuri, în condițiile în care stomatologia nu este subvenționată - având în vedere că și contractele cu Casa de Asigurări se fac într-un mod total netransparent și fără șanse egale pentru toată lumea.

Î: (O) să trebuiască să creștem considerabil costurile să ne acoperim cheltuielile și o să scurtăm programul de muncă, efectiv pt că avem de completat hârtii?

R: Un mod de lucru bine organizat și gândit vă va aduce beneficii economice. Produsele biocide sunt mai scumpe decât mopurile iar o sesizare din partea unui pacient pe care nu o puteți combate cu dovezi poate închide definitive cabinetul.

Omologarea autoclavelor

Î: Dacă autoclavele sunt conform standardelor UE și vândute în lume, de ce trebuie sa testăm noi pe bani, nu tocmai puțini, ceea ce a testat fabrica de producție și multe alte autorități până a ajunge ca acestea sa fie omologate?

Î: Dacă am investit mulți bani să ne achiziționăm un autoclav clasa B cu imprimantă unde se specifică temperatura, presiunea pe durata procesului, dacă suntem obligați la 3 luni să îl verificăm...dacă facem teste Bowie Dick de ce trebuie atâtea teste în fiecare trusă?

R: Răspunsurile au fost date anterior și vă rugăm insistent să lecturați Ord. MS 1761/2021 în totalitate, inclusive anexele, anexa 4 fiind cea care precizează rolul fiecărui tip de test de autocontrol.

Precizări referitoare la infectarea cu bacterii nozocomiale

Î: Numărul pacienților decedați în spitalele de stat în urma infectării cu bacterii nozocomiale este îngrijorător. Este vreo sesizare, plângere în sensul ăsta la vreun Colegiu al medicilor dentisti din țară pentru a ni se impune acest ordin?

R: Pentru un răspuns competent vă rugăm să vă adresați sau mai precis să analizați documentele Colegiului. La Direcția de Sănătate Publică Iași au existat de-a lungul timpului sesizări privind activitatea unor cabinet stomatologice, unele confirmându-se, altele dimpotrivă.

Concluzii

Î: Folosirea integratorilor în fiecare blister de sterilizare, inclusiv pentru instrumentarul mic , este anormală. În plus, la fiecare fișă de pacient, atașarea acestor integratori va duce la creșterea peste măsură a timpului alocat/pacient și a volumului fișei, transformându-le în ceva foarte greu de depozitat.

Î: Folosirea etichetelor dublu adezive la fiecare instrument și lipirea lor în fișa pacientului la fiecare ședință duce la creșterea timpului alocat/pacient și a volumului fișei.

Î: Folosirea unui mop la o suprafață de maxim 20 mp și apoi spălarea acestuia la mașina de spălat cu uscator, în condițiile în care pacienții își acoperă încălțămintea, iar lampa UVC funcționează câte 15 minute după fiecare pacient, este exagerată. Ar trebui să fie suficientă spălarea acestora în soluție dezinfectantă, la fel ca până acum.

R: SPĂLAREA ÎN SOLUȚIE DEZINFECTANTĂ A MOPURILOR ESTE O MARE GREȘEALĂ ȘI DACĂ AȘA AȚI LUCRAT ESTE FOARTE RĂU !!! SPĂLAREA SE FACE CU DETERGENT ȘI ÎNLĂTURĂ MURDĂRIA. DUPĂ SPĂLARE SE FACE DEZINFECȚIE! DEZINFECTANTUL APLICAT PE O SUPRAFAȚĂ NESPĂLATĂ CU DETERGENT, POATE CREA O PELICULĂ SUB CARE GERMENII SE DEZVOLTĂ ÎN VOIE !!! Din afirmațiile pe care le-ați făcut dovediți că nu există cunoștințe temeinice privind curățenia și dezinfecția spațiilor medicale. RECOMANDĂM INSISTENT LECTURA ÎNTREGULUI ORDIN!

Î: Există studii care să arate că sterilizarea la autoclavele de clasa B (de 18, 22, 24l) utilizate în cabinetele stomatologice, așa cum era până acum reglementată, este ineficientă, în condițiile în care se făcea test Helix la sterilizarea pieselor, aplicam marker de sterilizare+marker de pe blister la fiecare ciclu, test B&D săptămânal, verificare trimestrială cu firme autorizate și verificare ANMDM la 24 luni?

R: răspuns dat anterior.

Î: Refuzăm să credem că ar exista cabinete în care nu se face sterilizarea, iar intenția noastră nu este de a ne sustrage de la sterilizare și dezinfecție, ci de a avea protocoale care se pot aplica în mod real în cabinetul stomatologic și care să fie justificate, nu de a verifica același lucru prin 5 metode.

Î: Propunem scoaterea cabinetelor stomatologice din acest ordin, în care ele sunt asimilate spitalelor.

Î: Scopul principal al noii tehnologii este să asigure eficiența și să ușureze munca operatorului, ceea ce nu reiese din noul ordin.

Î: Vă solicit suspendarea ordinului 1761/2021 până la apariția unui ghid clar, specific, care să aducă un plus actului medical și nu o împovărare birocratică care ne-ar consuma din timpul alocat pacienților.

R: Din analiza concluziilor și propunerilor dumneavoastră constatăm că unele probleme pot fi rezolvate numai la nivel de minister, prin comisiile de specialitate. Pe de altă parte, credem că activitatea cabinetelor stomatologice a acumulat foarte multă experiență, s-a dezvoltat mult atât ca tehnici,  dar și ca dotări,  încât membrii Colegiului Medicilor Stomatologi pot elabora un ghid specific activității proprii pe care să-l supună atenției și aprobării Ministerului Sănătății.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Avem selecţioner!

Nicolae GRECU

Avem selecţioner!

Dinspre conclavul de la „Casa Fotbalului” se iţesc dâre de fum alb, numai că cine e alesul rămâne un mister.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Autorul prezintă în continuare procesul rapid de dispariţie a ţărănimii prin colectivizarea comunistă a agriculturii, aşa cum l‑a perceput în propria copilărie.

Din bucătăria rugăciunii

pr. Constantin STURZU

Din bucătăria rugăciunii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat 2022 ca fiind "Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi "Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama şi Paisie de la Neamţ”. De fapt, şi când vorbim despre sfinţii isihaşti, tot despre rugăciune vorbim. Adică despre ceea ce ne orientează spre Dumnezeu.

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

„Când teoria matematică este arbitrul suprem al adevărului, devine dificil să vedem diferenţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă. Rezultatul sunt oameni precum judecătorul din procesul lui Evangeline Adams sau Fiul Raiului din China antică, care au încredere în exactitatea matematică a teoriilor fără a lua în considerare performanţele lor - care confundă matematica cu ştiinţa, raţionalitatea cu realitatea.” (Levinovitz, 2016)

pulspulspuls

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Veşti noi pe astăzi, stimaţi telespectatori, multe “bombă”, despre noua împărţeală de posturi de şefi regionali din Moldova, la instituţiunile ce au sediul, multe din ele, taman la Iaşi. 

Caricatura zilei

Fără certificat verde în UK

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X