anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

vineri, 24.03.2023

Răsturnare de situaţie în cazul lui Cioacă. Decizia pe care a luat-o Curtea de Apel

GALERIE
Cristian Cioacă
  • Cristian Cioacă
- +
Curtea de Apel Pitești a admis, joi, o parte dintre probele solicitate de apărarea fostului polițist Cristian Cioacă, condamnat de instanța de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu.
 
"Admite în parte proba cu expertiza medico-legală solicitată de apărătorul inculpatului (...) și dispune efectuarea unei expertize medico legale — examen ADN — de către Institutul Național de Medicină Legală, cu obiectivele indicate în considerente. Dispune completarea Raportului de Constatare Tehnico — Științifică (...) întocmit de Institutul de Criminalistică al IGPR, în sensul de a se preciza de către specialiști care (...) din plicuri conținea acele fire de păr ridicate de pe peria de păr din baia apartamentului, respectiv smocul de păr ridicat de pe podeaua dormitorului", se arată în soluția pronunțată de instanță, scrie Agerpres.
 
Judecătorii au respins în schimb "ca nefiind utilă" efectuarea unei expertize criminalistice traseologice. Decizia luată joi de instanță poate fi atacată cu recurs, odată cu fondul.
Următorul termen al apelului este programat vineri, 1 noiembrie, când va continua administrarea probelor din dosar. De asemenea, instanța a dispus citarea, în vederea audierii, a martorilor Serian Luminița Georgeta, Dascălu Radu, Mardare Dumitra și Marinoaica Gabriela, precum și citarea martorului Zabara Daniel cu mandat de aducere.Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeș, pe 2 iulie 2013, la 21 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenție.
 
Sentința instanței de fond a fost atacată ulterior cu apel de către toate părțile implicate. Cererile au fost formulate de inculpat, de mama și fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părți civile în dosar, precum și de procurori.Inculpatul a fost obligat, prin sentința Tribunalului Argeș, să plătească echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată. Emilia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, iar fratele Elodiei, Robert Ghinescu, de 50.000 de euro.Cioacă a fost obligat și la plata sumei de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
 
Tribunalul Argeș a respins cererile părților civile Emilia și Robert Ghinescu de schimbare a încadrării juridice în omor deosebit de grav, precum și cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.
Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibași, unde a fost transferat pe 30 ianuarie.
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și profanare de morminte, el fiind acuzat că și-a ucis soția, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007. Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012.

realitatea.net

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Duşmanii democraţiei

Alexandru CĂLINESCU

Duşmanii democraţiei

„China e altceva”? Nu: e un regim comunist dur, o ţară a partidului unic şi în care mişcările fiecărui cetăţean sunt strict supravegheate. O victorie a „modelului” chinez ne-ar readuce în punctul din care am sperat că ne-am desprins.

opinii

Sateliţi

Neculai SEGHEDIN

Sateliţi

Cuvântul satelit a intrat, de multă vreme, în limbajul şi în cultura de masă. Se vorbeşte de oraşe satelit, personaje satelit, partide satelit etc., oricum, entităţi care au o libertate limitată, fiind legate puternic de o autoritate supremă. În prezent există câteva mii de sateliţi, nu toţi activi şi foarte puţini vizibili.

Jonathan Coe, un prieten al Iaşului (III)

Codrin Liviu CUȚITARU

Jonathan Coe, un prieten al Iaşului (III)

The Closed Circle e romanul dezamăgirilor maturizării, urmărind, cu asiduitatea victorienilor Charles Dickens şi George Eliot (daca ar fi să fac două filiaţii culturale, tot în spaţiul anglofon), modul în care marile speranţe se transformă, ultimativ, în marile depresii. Dincolo de destinele protagoniştilor, The Closed Circle (...) studiază şi destinul comunitar.

Bucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională

George ŢURCĂNAŞU

Bucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională

Înaintea acestei serii de texte scurte pe care v-o propun astăzi, doresc să fac o precizare. Când critic Bucureştiul, nici pe departe nu îmi îndrept privirea către bucureştenii oneşti, ci doar către autorităţile centrale, ce asigură guvernanţa naţională. Dacă ar fi fost bună, nu aş fi avut decât cuvinte de laudă. Dar e rea, iar impactul negativ al politicilor regionale duc la descompunerea din ce în ce mai accelerată a teritorialităţii noastre regionale. 

pulspulspuls

Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval

Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval

Pe astăzi, stimaţi telespectatori, dacă tot pare în sfârşit că vine primăvara, haideţi să vă spunem câteva şi despre unii seniori din târg care au multe primăveri, multe din ele prin politichie sau, oricum, pe banii noştri. 

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.