Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Răsturnarea "piramidei răsturnate"

GALERIE
sturzupr Constantin Sturzu
  • sturzu
  • pr Constantin Sturzu
- +

Biserica are o structură ierarhică. Fiecare membru al ei este precum un mădular al unui organism viu, al cărui Cap este Însuşi Hristos. Încă de la început a existat tentaţia de a vedea în această structură ceva similar modelului lumesc de organizare a societăţii. 

Mântuitorul a intervenit ferm atunci când apostolii Săi au început să fie preocupaţi de locul pe care l-ar ocupa în Împărăţie: "Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, după cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi" (Matei 20, 25-28). Aşadar, în Biserică este o ierarhie a slujirii, nu a stăpânirii unora de către alţii.

Mitropolitul Antonie de Suroj (1914-2003) insista adesea asupra faptului că "menirea ierarhiei este de a avea autoritate, nu putere". Puterea se exercită cu mijloace lumeşti. Ea constrânge, pe când autoritatea convinge. Ideal ar fi ca cei ce au puterea administrativă în Biserică să aibă şi autoritate duhovnicească. Pentru că nu întotdeauna se atinge acest ideal, cu cât se împuţinează dragostea şi râvna pentru Dumnezeu, cu atât se înmulţesc şi legile sau regulile. Partea formală a lucrurilor ar trebui să reprezinte însă doar un cadru care să asigure rânduială şi coerenţă în activitate, ghidând către rostul mai adânc al oricărei lucrări. Aşa cum poruncile dumnezeieşti sunt menite să ne învrednicească a fi slujitori "nu ai literei, ci ai duhului" (II Corinteni 3, 6).

Sfântul Sofronie Saharov sintetizează într-o imagine extrem de grăitoare modul de funcţionare a ierarhiei bisericeşti, vorbind despre o "piramidă răsturnată". Porneşte de la structura piramidală a societăţii omeneşti, unde cei mai mulţi oameni sunt la bază, apoi urmează trepte ale conducătorilor până la cei din vârf. Astfel, cei de mai sus se sprijină şi chiar apasă pe cei de mai jos, de care se şi folosesc. Mântuitorul a răsturnat această piramidă. El Se plasează cel mai jos, iar pe El se sprijină apostolii şi apoi urmaşii lor pe care se sprijină, finalmente, întregul popor. Cei care doresc să fie cât mai aproape de vârful acestei piramide a slujirii trebuie să se plaseze cât mai jos, să se smerească şi să se jertfească pentru ceilalţi. Un cuvânt atribuit Sfântului Vasile cel Mare vine să rotunjească această imagine, dezvăluind rostul cel mai înalt al acestei slujiri: "Noi nu suntem stăpâni ai credinţei voastre, ci slujitori ai bucuriei voastre, bucuria întâlnirii cu Dumnezeu!".

La Judecata de Apoi, această "piramidă răsturnată" se mai răstoarnă încă o dată. Dar nu pentru a reveni la aşezarea ei lumească, ci pentru a sublinia şi mai mult greutatea şi responsabilitatea slujirii ierarhice. Despre unul dintre Mitropoliţii Moldovei de odinioară se spune că era destul de aspru cu cei ce greşeau sau nu împlineau corespunzător misiunea încredinţată. După un astfel de moment, unul dintre colaboratori l-a întrebat de ce îi ceartă, totuşi, în felul acesta. Iar Mitropolitul ar fi răspuns următoarele: "Eu am tot dreptul să vă cert spre îndreptare, pentru că la Judecată voi toţi veţi atârna de grumazul meu".

Dacă în slujire piramida este răsturnată cu vârful în jos, atunci când se pune problema responsabilităţii, cei din vârful ei sunt primii care vor da socoteală nu doar pentru ei înşişi, ci şi pentru cei ce le-au fost încredinţaţi spre păstorire. Această răsturnare a "piramidei răsturnate" cred că trebuie să completeze imaginea "desenată" în scrierile Sfântului Sofronie Saharov, tot aşa cum perspectiva eshatologică nu are voie să lipsească nici măcar din cea mai simplă sau măruntă (dacă există aşa ceva!) lucrare a Bisericii pe acest pământ.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri