joi, 18.08.2022
Rata de promovare la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ este de 72,90%, înainte de contestaţii, anunţă Ministerul Educaţiei, precizând că procentul este cu peste 3,5% mai mare decât cel de anul trecut.
"Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfăşurării probei scrise din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, este 72,90%, în creştere cu peste 3,5%, comparativ cu anul trecut (69,17%)", a transmis, miercuri, Ministerul Educaţiei.
Rezultatele obţinute de candidaţi au fost publicate la ora 10:00, de către Ministerul Educaţiei, pe site-ul dedicat, dar şi în centrele de examen. Conform sursei citate, au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea eventualelor contestaţii, 5.782 de candidaţi cu medii între 8 şi 10.
"Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 (opt) pentru promovarea examenului", au explicat reprezentanţii Ministerului.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenţi 8.300 de candidaţi (95,80%). Dintre aceştia, 366 de candidaţi s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Lucrările a doi candidaţi au fost anulate în centrele de evaluare.
Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.156 de candidaţi au obţinut note situate pe segmentul 8 - 10. Dintre aceştia, 187 de candidaţi au fost notaţi cu 10, iar 701 candidaţi au primit note între 9,50 şi 9.99. De asemenea, 3.232 de candidaţi au avut note între 5 şi 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 543 de candidaţi.
Conform calendarului, contestaţiile se depun la centrele de examen, miercuri şi joi. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro, în 28 iulie.
Potrivit MEN, cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, un cadru didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Cuvinte cheie: + rata, promovare, definitivat, învăţământ, Educatie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
România a donat echipamente militare Ucrainei din a patra zi de război
INTERVIU Majoritatea părinţilor nu au avut parte de educaţie sexuală corectă
Profesorii debutanţi, 100 lei în plus la salariu. Este de ajuns?
Ca la Iaşi, la nimeni! Poli ar putea pleca din Iaşi! Variantele luate în calcul
HBO Max va elimina de pe platformă 36 de titluri, inclusiv 20 originale
Bărbat condamnat la închisoare pentru ultraj judiciar, prins în Italia
România, printre ţările UE cu o rată anuală a inflaţiei ridicată în luna iulie
Nicolae Ciucă: Rectificarea bugetară este una pozitivă, bazându-se pe o majorare a PIB
Cătălin Chirilă, calificat direct în finală la canoe 1000 metri, la CE de kaiac-canoe de la Munchen
Indicele ROBOR la trei luni a coborât uşor joi, la 7,97% pe an
A murit Hanae Mori. Celebrul designer japonez a realizat rochia de mireasă a împărătesei Japoniei
Poliţia federală din Brazilia îl acuză pe preşedintele Bolsonaro de alarmism legat de COVID
David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine, la CE de Nataţie
Rafael Nadal, eliminat de Borna Coric în turul doi la Mastersul de la Cincinnati
Accident cu şase răniţi şi un mort după ce maşina în care se aflau s-a înfipt într-un stâlp
Sute de scriitori vor citi din opera lui Salman Rushdie în semn de solidaritate
Iesencele cu virste intre 25 si 64 de ani pot face astăzi gratuit testul Babes Papanicolau
Wizz Air anunţă înfiinţarea a trei noi curse de la Iaşi: Memmingen, Basel Mulhouse si Copenhaga
Robert De Niro va juca dublu rol în „Wise Guys”, o dramă despre mafie
Bianca Ghelber, medalie de aur în finala probei de aruncarea ciocanului. Perfomanţă deosebită
Emma Răducanu a eliminat-o şi pe Victoria Azarenka la Cincinnati în 62 de minute
Celulele sistemului imunitar ne-ar putea proteja de AVC sau demență
Vaccinul anti-HPV reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin
36 de tone de cocaină, confiscate în primele şase luni ale anului la Anvers
Zelenski: Armata rusă trebuie să se retragă de pe teritoriul Centralei nucleare de la Zaporoji
Moartea actriţei Anne Heche a fost un accident, au stabilit oficial legiştii
Papir.ro - soluția perfectă pentru articole de birotică și papetărie (P)
Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții
Prime grase la Politehnica Iaşi: un fotbalist poate să câştige peste 66.000 de euro. E peste Liga I
Poveste neverosimilă cu o ieşeancă, un câine, OPC şi o maşină de spălat nouă de la Altex
Poliţistul „Dorel”, în acţiune - Ieşeancă amendată pentru că şi-a reparat scara propriei case
Pavele pe 10 ha de trotuare, în peste zece cartiere ale Iaşului. Sunt vizate trotuarele degradate
Eveniment unic în România, la Iaşi: 50 de toboşari vor cânta şase piese rock
Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Iaşi, azi. Se discută preţul gigacaloriei până în 2030
Licitaţie la CJ - Strategie de transformare digitală a administrării judeţului Iaşi, până în 2030
Cea mai mare Unitate de Terapie Intensivă din Iaşi a tratat 10.500 de pacienţi Covid în stare gravă
Şofer beat prins gonind prin oraş cu 83 km/h. Riscă închisoare după ce a refuzat să meargă la spital
În sfârșit! “Vitezomanii” de pe trotinete sau biciclete, în vizorul Poliţiei Rutiere Iaşi
O pisică a salvat viața unei femei care dormea. Ce s-a întâmplat
Răniţi din accidente rutiere unul după altul, la Urgenţe la Iaşi. Primele ajunse: două pensionare
Burse în Italia pentru profesorii, cercetătorii şi masteranzii ieşeni
Ioan Alexandru TOFANAdmitere nouă, obiceiuri vechi |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Bogdan ILIESCUPerpetuum praedictionem |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.