RATP a intrat în faliment deşi a avut un profit neaşteptat

joi, 28 aprilie 2016, 01:55
2 MIN
 RATP a intrat în faliment deşi a avut un profit neaşteptat

Regia de transport a obţinut pe anul trecut un profit de 5 ori mai mare decât cel estimat. La ce vor fi folosiţi cei  6 milioane de lei obţinuţi astfel?

 

Regia de transport public a avut un profit brut de cinci ori mai mare în 2015 decât cel estimat la început de an. Cu toate acestea, datoriile istorice de peste 250 milioane lei au dus RATP în stare de faliment, iar primăria pregăteşte delegarea serviciului de transport către Compania de Transport Public (CTP) Iaşi. Profitul de peste şase milioane lei va fi folosit de RATP pentru acoperirea pierderilor din anii trecuţi.

Iniţial, pe ordinea de zi a plenului Consiliului Local de mâine, au fost incluse trei proiecte de hotărâre care prevedeau ca transportul în Iaşi să fie preluat de către CTP. Însă proiectele au fost retrase în cursul zilei de ieri, conform unei notificări trimise de secretariatul primăriei către consilierii locali. Proiectele vizau aprobarea contractului de delegare, a bugetului de venituri şi cheltuieli a CTP şi majorarea capitalului social al societăţii. Conform contractului de delegare, care are la bază un studiu de oportunitate, serviciul de transport ar urma să fie realizat de CTP pe o perioadă de 15 ani.

În programul de transport au fost incluse 31 de trasee care să fie deservite zilnic de 78 de tramvaie, 123 de autobuze şi 18 microbuze. În prezent, conform celei mai recente planificări RATP, care cuprinde şi perioada în care elevii merg la şcoală, traseele sunt deservite zilnic de 77 tramvaie, 113 autobuze şi 17 microbuze. Contractul de delegare ar fi intrat în vigoare la „data începerii efectelor“ sentinţei Tribunalului prin care a fost demarată procedura de faliment la RATP. De precizat că, în prezent, procedura de faliment a fost suspendată.

Conform proiectului de hotărâre retras de pe ordinea de zi a plenului CL, estimările pentru bugetul CTP în perioada mai – decembrie 2016 arată venituri de 63,4 milioane lei şi cheltuieli de 63,2 milioane lei, cu un profit brut de 160.000 lei. Pe ordinea de zi a plenului CL a rămas totuşi un proiect de hotărâre care face referire la CTP şi care arată, de fapt, superficialitatea cu care primăria a tratat compania încă de la înfiinţarea ei în 2013.

Consilierii locali vor lua act de demisia unui membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) a CTP la aproape doi ani de la cererea depusă de către respectiva persoană. Astfel, consilierii locali vor nominaliza un alt reprezentant al municipiului Iaşi în AGA în locul lui Romeo Vatră, care a demisionat pe 14 iulie 2014. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii