Războiul actual din Orientul Mijlociu și ultima vizită externă a lui Ceaușescu din decembrie 1989, în Iran

Generalii de top ai US Army l-au avertizat pe Trump că nu e deloc indicat un atac asupra Iranului acum. Motivul: rezervele de muniție convențională ale SUA. Acestea, au avertizat generalii, sunt oricum diminuate masiv urmare a furnizărilor către Ucraina din ultimii 4 ani. Iar dacă acest atac asupra Iranului se va prelungi, căci Iranul nu e Venezuela s-o „rezolvi” în două zile, atunci SUA ar putea ajunge într-o situație critică cu aceste rezerve de muniție, creându-și singură o vulnerabilitate majoră, ce ar putea fi exploatată de adversari. Ce s-ar întâmpla, dacă se va ajunge aici, în cazul unui atac surpriză al Chinei asupra Taiwanului? Iată o întrebare la care, după cum relatează presa de peste Ocean, Trump nu are un răspuns, deși a dat ordinul de atac asupra Iranului!

Dar, dincolo de aceste dileme americane, care ar putea fi, iată, și dileme ale Europei sau chiar ale României, mai întâi să clarificăm câteva chestiuni controversate vehiculate în aceste zile.

Prin acest atac, SUA lovesc dur și indirect Rusia – Parțial adevărat, ba chiar mai degrabă fals. Da, Rusia folosește masiv în ultimul an drone Shahed, iraniene. Dar Putin nu mai depinde de aproape doi ani de livrările din Iran, pentru că Rusia a cumpărat licențe de la prietenii iranieni, pentru care auzim că s-au plătit două miliarde de dolari, iar acum le fabrică masiv în Rusia. Ba chiar Rusia ar putea, odată cu acest atac, să primească o gură de oxigen, dacă prețurile la petrol vor urca. Și, dau semne piețele sigur vor urca.

China, lovită prin ricoșeu – Da, asta putem spune, dar nu la nivelul la care se vehiculează. Este adevărat că 80% din petrolul iranian era cumpărat de China. Dar pentru chinezi acest 80% iranian reprezenta sub 15% din necesarul imens al țării, și din totalul importurilor. Nu e puțin, dar nici nu e un „capăt” de țară. Dacă mai punem însă și alte circa 15% petrol din Venezuela, care acum nu mai vine, poate fi o problemă medie pentru China. Una pe care SUA sigur au luat-o în calcul, într-un ansamblu de mai multe măsuri menite a mări constant presiunea asupra economiei chineze. Iată ce spune, într-un recent articol pe portalul FreePress, reputata cercetătoarea specializată pe China Zineb Riboua: „China cumpără peste 80% din exporturile de țiței ale Iranului la prețuri foarte reduse. Transporturile sunt efectuate de o flotă fantomă de tancuri petroliere care își opresc transponderele. Din 2021, valoarea cumulată a acestor achiziții a depășit 140 de miliarde de dolari. Acest lucru face din China principalul motiv pentru care Republica Islamică nu a dat faliment”.

Un alt aspect: vestitul plan Belt and Road, prin care China pune la cale să domine economic lumea, are Iranul ca punct cheie. „Iranul trebuie înțeles ca pilonul central al unei ordini regionale pe care Beijingul a construit-o. Economia Iranului funcționează acum cu bani chinezi, iar ambele capitale știu acest lucru. De aceea, atacul SUA asupra Iranului are legătură, de fapt, cu China. De aceea atacurile lui Trump sunt prima mișcare a unui președinte american care pare să înțeleagă că drumul spre Pacific trece prin Teheran”, afirmă tranșant aceeași cercetătoare. Acesta e, poate, un aspect mai important decât petrolul.

Întregul Orient Mijlociu va fi destabilizat – Da, asta era o temere mare înainte de atac, dar acum vedem cu surprindere că ne-am cam înșelat: nu sunt deloc semne de destabilizare majoră în zonă. Informații de ultimă oră, publicate de Washington Post, spun că cei care l-au convins pe Trump de avantajele unui atac american asupra Iranului sunt premierul israelian Beniamin Netanyahu și, surpriză, prințul moștenitor saudit Muhammad bin Salman. Adică ultimul fiind taman cel care declarativ se opunea foarte vocal unei intervenții armate în zonă, pe motiv de destabilizare zonală, dar în culise făcea tot ce e posibil pentru a-l convinge pe Trump să atace Iranul. Și, în final, a reușit. Probabil nu fără alte negocieri privind petrolul, pe care le vom afla curând.

Israelul are motive clare de a reduce Iranul la tăcere: politicienii de la Teheran au ca obiectiv declarat „raderea” de pe hartă a Israelului. Aparent mai nuanțate sunt motivele Arabiei Saudite, dar deloc de neînțeles. Arabia Saudită, sunnită, și Iranul, șiit, sunt de ani buni într-o competiție strategică acerbă în doi pentru supremație în Orientul Mijlociu. O reducere la tăcere a Iranului favorizează net Arabia Saudită în zonă. Alături de acești aliați loiali, Israel și Arabia Saudită, acum fără un adversar în zonă pentru aceștia, iată, SUA poate spune că va avea oarecum sub control strategic una din cele mai fierbinți și importante zone de pe glob: Orientul Mijlociu.

Un atac asupra Iranului poate duce la „War World III” – Acest aspect credem că nici nu mai are rost să-l discutăm. Și asta din cauza reacțiilor venite dinspre China și, mai ales Rusia, reacții absolut ridicole din partea unor state care anterior se anunțau ca aliați de nădejde ai Iranului.

Sunt sau nu acestea motive suficiente pentru SUA față de intervenția armată asupra Iranului? Fără dar și poate. Un Iran înarmat nuclear ar reprezenta un pericol nu numai pentru Orientul Mijlociu sau aliatul cheie al Occidentului în zonă, Israel, dar cu siguranță cel puțin și pentru Europa. Apoi, cu atât mai mult cu cât, pentru lumea liberă și civilizată, înlăturarea de la putere a oricărui dictator nu poate fi decât un motiv de bucurie.

Și, în sfârșit, dacă lipsa de acțiune a Occidentului, și a Americii în special, în anii ’70-’80 față de inițiativele de înarmare nucleară ale Coreei de Nord au fost slabe spre inexistente, ceea ce a creat un pericol incontrolabil în zona Asiei, acum se pare că nimeni nu își mai permite riscuri în urma cărora omenirea să mai aibă o putere nucleară în mâna unor fanatici religioși incontrolabili, cum ar fi Iranul ayatollahilor șiiți. Să sperăm doar că actuala intervenție va putea fi dusă până la capăt.

La final, și o observație amară, referitoare la România. Când vedem cum Mossad, serviciul secret al Israelului, a fost atât de performant încât avea oameni infiltrați în cele mai importante structuri politice și militare iraniene, care știau în orice moment pe unde se plimbă sau se duce la baie nu numai ayatollahul, dar întreaga structură de conducere a unei țări precum Iranul, stai și te întrebi la câte sute de ani distanță sunt SRI-ul sau SIE ale noastre, moștenitoare ale celor ce l-au dus pe Nicolae Ceaușescu pe 18-20 decembrie ’89, când țara fierbea efectiv, în vizită, unde credeți, în Iran? Servicii care se ocupă mai mult de tras sfori politice, care l-au cultivat ani buni pe Plahotniuc peste Prut, și care nu au putut produce aici la noi decât un personaj tragi-comic precum Călin Georgescu, și care era cât pe ce să fie împins în față ca să ne vândă definitiv rușilor.

Vai de capul nostru, în caz de vreun război…

Publicitate și alte recomandări video