Războiul informațional

Alegerile prezidențiale din România și Republica Moldova au confirmat noul capitol din strategia Rusiei de a influența țările din regiune, în contextul războiului din Ucraina și al interesului său tot mai mare pentru destabilizarea statelor pro-occidentale. Prin tactici bine orchestrate de manipulare a opiniei publice, Kremlinul face zi de zi tot posibilul pentru a fragiliza procesele democratice din aceste două țări, folosindu-se de vulnerabilitățile electorale și sociale existente pentru a-și promova agenda geopolitică.

În România, la fel ca și în Republica Moldova, Federația Rusă a mizat – din umbră – pe TikTok, Telegram și micro-influenceri pentru organizarea și mobilizarea susținătorilor candidaților pe care i-a promovat.

Candidatul Călin Georgescu a fost propulsat de o rețea bine pusă la punct de „voluntari”, plătiți pentru a administra grupuri online, a crea postări și a manipula comentariile pe rețelele sociale. Aceste grupuri, împărțite pe județe, au fost create special pentru a asigura viralizarea mesajelor sale, transformându-l într-o figură populară, mai ales în rândul tinerilor utilizatori de TikTok. Aceeași strategie a fost folosită foarte eficient și în Republica Moldova, unde gruparea Șor – finanțată și coordonată de interese rusești – a utilizat call-centre și grupuri Telegram pentru a distribui mită electorală și pentru a mobiliza alegătorii.

Înainte de a începe să manipuleze, rușii analizează în detaliu situația, acesta fiind și motivul pentru care sunt eficienți. Au aplicat aceeași strategie în Moldova, iar acum o folosesc și în România: cercetează temerile și așteptările oamenilor, descoperă ce îi atrage și ce îi nemulțumește, iar apoi transformă aceste informații în instrumente de influență. Cu o planificare meticuloasă, pot transforma chiar și o mătură într-un candidat prezidențial.

Tocmai de aceea, un alt element comun al ambelor campanii prezidențiale a fost promovarea mesajelor anti-occidentale și pro-ruse, adaptate însă specificului cultural al fiecărei țări. Dacă în Republica Moldova, de exemplu, discursurile favorabile Rusiei s-au axat pe respingerea integrării europene și pe promovarea unei false stabilități economice sub influența Kremlinului, în România, campania lui Călin Georgescu a adoptat o retorică „anti-sistem”, atrăgând electoratul nemulțumit de actuala clasă politică și obosit de crizele economice și geopolitice.

Rusia nu doar că a cultivat sistemic, în toată această perioadă, simpatii față de candidații săi favorizați, dar a și accentuat polarizarea în societățile țintite dinspre bătaia ecranului telefonului ori al computerului. Frustrările populației au fost manipulate cu o precizie aproape chirurgicală, folosind instrumente de propagandă și analiză psihologică în fața cărora alegătorii fără prea mult discernământ nu au avut nicio șansă.

Un punct esențial în ambele campanii a fost utilizarea rețelelor din mediul rural. În Republica Moldova, aceste rețele au fost construite în timp, bazându-se pe relații existente deja cu comunitățile locale. În România, rețeaua Telegram a fost utilizată pentru a mobiliza micro-influenceri din mediul rural, care să promoveze candidatul pro-rus prin metode aparent spontane, dar bine planificate. Acești influenceri locali, de multe ori plătiți cu sume modeste, au jucat un rol crucial în diseminarea mesajelor otrăvite către alegători.

În paralel, TikTok-ul – arma modernă a propagandei – a devenit un instrument central în războiul informațional. În România, campania lui Călin Georgescu a demonstrat cât de eficient poate fi acest canal în captarea atenției unui public tânăr, predispus la consumul de conținut scurt și emoțional. Algoritmii platformei, exploatați cu precizie, au amplificat mesajele candidatului iubitor de Putin, oferindu-i o vizibilitate disproporționată față de resursele implicate.

Același fenomen a fost observat în Republica Moldova, unde gruparea oligarhului Șor a utilizat platforma pentru a distribui videoclipuri virale cu mesaje pro-ruse, atrăgând un public ușor de influențat.

Cultura populară a fost și ea, la rândul ei, o pârghie neașteptată folosită de către ruși. Un episod din campania din Republica Moldova – care inițial părea de-a dreptul ridicol – a stârnit multe zâmbete: maneliștii din București îl susțineau pe candidatul Kremlinului, Stoianoglo, împotriva Maiei Sandu. „Cum ar putea maneliștii să aibă influență în Republica Moldova?”, ne-am întrebat atunci. Totuși, la doar câteva zile după încheierea alegerilor – câștigate de Maia Sandu – primarul Ion Ceban a organizat un grandios concert de manele la Chișinău, iar proporțiile realității au fost evidente: mii de moldoveni entuziasmați dansau de Doamne Ferește pe ritmurile lui Tzanca Uraganu și Jador. Rușii înțeleseseră perfect ce le place moldovenilor și au folosit asta în favoarea lor. Ironia a fost că, la câteva ore după ce își declaraseră sprijinul pentru Stoianoglo, omul rușilor, maneliștii au ieșit public cerându-și scuze, recunoscând că fuseseră atrași într-un joc politic care nu le aparținea.

O situație similară poate fi observată acum și în România. Un impostor de la noi, care cândva capta atenția publicului vânzând exact ceea ce își doreau oamenii să audă, iluzia unei autostrăzi, a început să promoveze intens candidatura „imaculată” a lui Călin Georgescu. La doar câteva ore după deconspirarea sa, acest impostor (asemenea maneliștilor care și-au băgat nasul în alegerile din Republica Moldova) s-a dezis de Georgescu. Însă această poveste demonstrează foarte clar cum se folosesc fix aceleași tactici de manipulare a preferințelor publicului, fie în Republica Moldova, fie în România.

Există, totuși, și o diferență notabilă între cele două campanii, din România și Republica Moldova. Iar aceasta este doar pentru că Rusia își perfecționează, din mers, strategiile. Dacă, în Republica Moldova, Maia Sandu a trebuit să înfrunte o multitudine de candidați pro-ruși, ceea ce a dus la fragmentarea electoratului favorabil Kremlinului, în România, rușii și-au concentrat eforturile asupra unui număr mai mic de candidați, oferindu-i lui Călin Georgescu un sprijin clar și coordonat. Alegătorul a întins o mână după poza cu Șoșoacă, apoi cealaltă după poza lui Simion. După ce ambele mâini erau deja ocupate, fără să-și dea seama, omul s-a trezit cu pliantul lui Georgescu strecurat în buzunarul de la piept. Așa funcționează mecanismul, simplu, ca la alba-neagra: îți captează atenția cu distrageri evidente, iar soluția finală îți este impusă înainte să realizezi ce s-a întâmplat.

Într-o campanie electorală, inevitabil, ești expus și multor bazaconii. Cea mai periculoasă temă care circulă la noi în aceste zile este culcatul pe o ureche înaintea turului II, unii considerând că simpla paralelă Maia Sandu – Elena Lasconi îi va aduce acesteia din urmă victoria, prin mimetism. Nimic mai greșit, dar și mai periculos, pentru mobilizarea publicului care va merge la vot! Maia Sandu a dat dovadă în campania sa de o experiență politică enorm de solidă, având un discurs clar și bine articulat, precum și o strategie de campanie care a funcționat cu succes. Elena Lasconi, din fericire, mai are încă zece zile pentru a-și regla cadența. De la modul în care se apropie de electoratul altor partide, ale căror voturi sunt cruciale pentru a învinge un candidat care susține deschis politica lui Putin, până la rafinarea discursului public, Elena Lasconi are nevoie de o regândire a strategiei. Pentru că doar astfel va (și vom) putea face față unei mașinării de propagandă extrem de bine organizate.

România nu poate câștiga această luptă electorală doar prin mesaje de speranță. Este nevoie de lideri bine pregătiți, capabili să înțeleagă complexitatea geopolitică și să răspundă cu promptitudine atacurilor informaționale care amenință democrația. Lecția din Republica Moldova este clară: succesul nu vine doar din mobilizarea cetățenilor, ci și din capacitatea liderilor de a inspira și proteja valorile democratice.

Publicitate și alte recomandări video