Razie a Poliție cu inspectori RAR, prin oraș: nouă taloane au fost reținute iar șoferii trimiși acasă pe jos
Mai mulți ieșeni au rămas fără certificatele de înmatriculare ale mașinilor în urma unei razii a inspectorilor RAR și a polițiștilor.
Cele două instituții au realizat un control pe străzile din Iași pentru a identificat mașinile care circulă cu probleme tehnice. ”La data de 22 octombrie, polițiștii rutieri ieșeni, împreună cu lucrători din cadrul Registrului Auto Român Iași, au organizat și executat o acţiune în vederea verificării vehiculelor dacă îndeplinesc normele tehnice și de siguranță necesare pentru a circula pe drumurile publice, respectiv conștientizare a participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun. Astfel, în urma acțiunii au fost legitimate 30 de persoane, au fost verificate 20 de vehicule și au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale la OUG nr. 195/2002. De asemenea, au fost oprite din a circula 9 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 9 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.
Publicitate și alte recomandări video