Razie a Rutierei – Șoferiță începătoare rămasă fără permis: a trecut printre pietonii de pe trecere fără măcar să oprească

miercuri, 12 martie 2025, 03:25
1 MIN
 Razie a Rutierei – Șoferiță începătoare rămasă fără permis: a trecut printre pietonii de pe trecere fără măcar să oprească

Zeci de sancțiuni au fost date de către polițiștii de la Rutieră în urma unei razii pe străzile din Iași. Acțiunea a avut loc pentru a preîntâmpina accidentele rutiere produse pe trecerile de pietoni.

”În cadrul acțiunii au fost efectuate 27 de testări cu aparatul alcooltest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.652 lei, dintre care opt pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 10 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, a fost oprit din a circula un autovehicul care nu prezenta siguranță pe drumurile publice, fiind dispusă retragerea certificatului de înmatriculare”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.

Printre persoanele amendate a fost o tânără de 21 de ani care a fost sancționată contravențional cu reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile, deoarece, în timp ce conducea un autoturism, în municipiul Iași, la o trecere pentru pietoni, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni aflați regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii