Razie într-o zi de luni: 18 șoferi ieșeni au rămas fără permis din cauza alcoolului

marți, 05 noiembrie 2024, 22:54
1 MIN
 Razie într-o zi de luni: 18 șoferi ieșeni au rămas fără permis din cauza alcoolului

Numeroși șoferi au rămas fără permisul de conducere în urma unei acțiuni a poliției rutiere. Astfel, polițiștii de la rutieră au organizat o razie pe străzile municipiului Iași pentru depistarea șoferilor care nu respectă legislația.

”La data de 4 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acţiune, pe raza municipiului Iași, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, respectiv a celor produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor. În cadrul acțiunii au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 72 pentru alte abateri. Totodată, au fost efectuate 46 de testări alcoolscopice în vederea depistării conducătorilor auto care conduc vehicule fiind sub influența alcoolului sau a altor substanțe, punând în pericol viața celorlalți participanți la trafic. În urma măsurilor aplicate, polițiștii au scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 18 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp conform legii”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.

Etichete: Politia Rutiera, razie

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii