Polițiștii de la rutieră au sancționat zeci de pietoni și bicicliști pentru indisciplină în trafic. Razia a fost organizată de către polițiștii Biroului Rutier Iași.
Polițiștii din cadrul Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acţiune pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la indisciplina pietonilor și a celorlalte principale cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul acțiunii au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale, dintre care 89 pentru nerespectarea regulilor de către pietoni iar 46 pentru alte abateri. De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 2 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, au precizat reprezentanții Poliției Iași. A doua zi, polițiștii au ieșit la stradă pentru bicicliști și trotinetiști. ”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acţiune, pe raza municipiului Iaşi, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și a celor produse pe fondul abaterilor la regimul rutier săvârșite de bicicliști și de către conducătorii de trotinete. În cadrul acțiunii au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, dintre care 11 pentru conducătorii de biciclete iar 7 pentru conducătorii de trotinete”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.
La nivel național, din vara anului trecut și până în luna iunie 2024, au avut loc aproape 400 de accidente grave cu trotinete electrice. 24 de oameni și-au pierdut astfel viața și peste 370 au fost grav răniți.
Publicitate și alte recomandări video