
Razii masive la trecerile de pietoni din Iași: 64 de sancțiuni, permise suspendate, certificate ridicate

Zeci de șoferi au fost sancționați de către polițiștii rutieri în urma unei razii pe străzile din municipiul Iași. Polițiștii au sancționat șoferii care nu au oferit prioritate pietonilor, la treceri. De asemenea, agenții au mai dat amenzi și pentru alte nereguli sesizate în traficul rutier.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul Rutier au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, respectiv a celor produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor”, au precizat reprezentanții Poliţiei Iași.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale, dintre care 5 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 59 pentru alte abateri. În urma măsurilor aplicate, polițiștii au scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, șase conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp conform legii.
„De asemenea, au fost oprite din a circula două autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a două autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, au mai precizat reprezentanții Poliţiei Iași.
Publicitate și alte recomandări video