De Business

Punem punctul pe știi

Răzvan Burleanu: Fotbalul este business-ul care va crește cel mai mult în următorii cinci ani în România

joi, 06 noiembrie 2025, 19:42
1 MIN
 Răzvan Burleanu: Fotbalul este business-ul care va crește cel mai mult în următorii cinci ani în România

La nivel de juniori, în România, peste 500.000 de copii joacă fotbal, aceştia fiind legitimaţi la nivel de club, spune preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, citat de zf.ro.

„Peste 500.000 de copii joacă fotbal în fiecare săptămână, într-un mod organizat la nivel de club. În momentul de faţă fotbalul este cel mai important fenomen social din România”, spune șeful FRF.

„Dacă copiii tăi încep fotbalul la 10–11 ani, joacă de două ori mai puţine meciuri, se antrenează pe terenuri proaste, nu beneficiază de antrenori bine pregătiţi, nu joacă în competiţii unde, practic, nivelul echipelor să fie cât mai apropiat, atunci cum te poţi aştepta că talentele tale vor fi la acelaşi nivel cu talentele din Portugalia şi Olanda. Un talent neşlefuit, nepus într-un ecosistem care să-l susţină, nu va reuşi să spargă barierele cluburilor”. El a răspuns și la întrebarea: Este sau nu fotbalul un business?

„Răspunsul meu este unul ferm: Da. Este un business şi un business care se poate dezvolta extrem, extrem de mult în anii următori. Fotbalul este un business şi va fi businessul cu cea mai mare creştere în următorii cinci ani, în România”, a spus Burleanu, potrivit zf.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii