Clubul Corvinul Hunedoara consideră injustă decizia luată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, care a respins solicitarea CS Corvinul 1921 Hunedoara de a se transforma din „club de drept public” în „club de drept privat” (pentru a avea astfel posibilitatea de a promova în Liga I, cu respectarea legislaţiei sportive).
Hotărârea a fost luată în urma contestaţiilor depuse la Comisia de Disciplină şi Etică a FRF de către mai multe cluburi din Liga a II-a (FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari, FC Argeş).
Decizia vine după ce, iniţial, pe 16 august, Comisia Juridică din cadrul FRF a aprobat solicitarea, documentele fiind întocmite cu respectarea legislaţiei în vigoare şi depuse în termen.
„După ce Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României, în 15 mai 2024, apoi a reprezentat onorabil România în competiţiile europene, trebuie să ne supunem unei decizii pe care o considerăm total nedreaptă, o decizie/situaţie fără precedent în istoria ultimelor decenii ale fotbalului profesionist din ţara noastră.
Clubul hunedorean reaminteşte că administraţia locală şi conducerea administrativă a CS Corvinul Hunedoara au reuşit să facă toate demersurile necesare pentru obţinerea dreptului de promovare, documentele fiind întocmite legal, corect şi depuse în termen, însă opoziţia manifestată de cluburile FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari şi FC Argeş a făcut să se ajungă la o decizie injustă faţă de clubul nostru, faţă de suporterii noştri şi faţă de ideea de întrecere fotbalistică în sine.
Mulţumim sincer conducerii executive a FRF pentru sprijinul acordat în vara acestui an atât în ce priveşte participarea în competiţiile europene cât şi în ce priveşte parcurgerea etapelor procedurale în demersul nostru de a obţine dreptul de promovare. Din păcate, contestaţiile depuse de cluburi au determinat Comitetul Executiv să refuze clubului nostru posibilitatea de a participa cu drept de promovare în sezonul 2024 – 2025 al Ligii secunde. Vom continua să jucăm fiecare meci pentru suporteri, pentru oraş, pentru frumuseţea acestui sport şi vom încerca să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor. Ne dorim să câştigăm din nou Cupa României dar şi să ne clasăm în play-off-ul Ligii a II-a”, a anunţat clubul hunedorean.
Citiți și:
- LPF a anunţat programul etapei a opta a Superligii. Când joacă Poli la Sibiu
- S-a stabilit brigada de arbitri pentru meciul Poli Iași – Rapid, de vineri
Publicitate și alte recomandări video