Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Reacţia Ursulei von der Leyen după ce mai multe ţări UE refuză să facă economie de gaz pentru binele colectiv

GALERIE
Ursula_von_der_Leyen
  • Ursula_von_der_Leyen
- +

Ţările europene care nu depind de aprovizionarea cu gaze din Rusia trebuie să manifeste solidaritate faţă de cele care sunt forţate să facă eforturi pentru a le economisi din cauza riscului iminent de întrerupere a livrărilor, a declarat luni şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru DPA, relatează Agerpres. Şase țări UE refuză sau critică economia la gaz propusă de Comisia Europeană

"Chiar şi statele membre care aproape că nu achiziţionează gaze ruseşti nu pot scăpa de efectele unei potenţiale întreruperi a aprovizionării cu acestea pe piaţa noastră internă", a declarat von der Leyen, înaintea unei reuniuni speciale a miniştrilor energiei din ţările blocului comunitar, planificată pentru marţi.

Economiile ţărilor din UE sunt strâns interconectate, a spus ea, subliniind că o criză a gazelor ar afecta fiecare stat membru într-o formă sau alta.

"De aceea este important ca statele membre să-şi diminueze cererea de gaze, astfel încât toate să stocheze mai mult şi să împartă cu cele care sunt mai afectate", a afirmat von der Leyen.Aceste comentarii intervin în urma criticilor exprimate de Spania şi Portugalia faţă de planul de urgenţă în materie de gaze propus de Comisie. Portugalia a calificat acest plan drept "nesustenabil" şi a declarat că consumul său de gaze este o "necesitate absolută".

Concret, planul Comisiei solicită tuturor statelor UE să îşi reducă în mod voluntar consumul de gaze cu cel puţin 15% între 1 august şi 31 martie, luându-se în calcul totodată eventualitatea unor reduceri suplimentare în cazul agravării crizei de gaze.

În pofida rezervelor exprimate de unele părţi, von der Leyen şi-a exprimat încrederea că propunerile Comisiei vor primi în cele din urma aprobarea tuturor statelor membre.

"Sunt sigură că miniştrii energiei sunt conştienţi de responsabilitatea lor", a spus ea, adăugând că UE trebuie să creeze o "plasă de siguranţă" pentru a permite fiecărui stat să depăşească în deplină siguranţă următoarele două ierni. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri