
Realitatea Plus, amendată de CNA cu 10.000 de lei pentru că l-a prezentat pe Simion la biserică, după vot

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat, duminică, postul Realitatea Plus cu o amendă de 10.000 de lei, din cauza încălcării prevederilor legale privind campania electorală pentru alegerea președintelui României, prin prezentarea candidatului George Simion la o biserică, după exercitarea votului, scrie Agerpres.
Propunerea a fost făcută de fostul președinte al Consiliului, Monica Gubernat, după ce Mircea Toma, membru al Consiliului, a propus o amendă de 50.000 de lei.
‘Am să fac eu propunere de 50.000 pentru această încălcare care se petrece în ziua votului și mi se pare de o gravitate deosebită. Nu este o jucărie să facem în ziua votului campanie explicită pe un post de televiziune cu audiență mare, care nu e la prima încălcare și are un istoric foarte consistent de abateri în același sens’, a spus Toma.
Propunerea de 10.000 de lei, care vizează încălcarea Art. 10 din Decizia CNA nr. 86 din 25 februarie 2025 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, a fost votată în unanimitate de membrii Consiliului.
Art. 10 prevede următoarele: ‘Cu 24 de ore înainte de începerea votării și până la închiderea urnelor sunt interzise difuzarea oricăror mesaje și comentarii cu conținut electoral, a emisiunilor și spoturilor publicitare electorale, precum și invitarea sau prezentarea în programe a candidaților și a reprezentanților acestora și ai partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care susțin candidați, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11’.
Mai mult pe Agerpres.
Publicitate și alte recomandări video