Rebeli pentru cauza altora

Marți, meciul de fotbal Cipru-Kosovo (0-3) din grupa noastră a Ligii Națiunilor, a fost întrerupt câteva minute bune pentru a se evacua un banner din tribune, care susținea că „Cipru este Grecia”. Amintirea conflictului etnic din anii 70-80 când s-au format două state pe teritoriul insulei Afroditei, unul grec și unul turc, ultimul fiind recunoscut doar de Turcia. Se știe că FIFA și UEFA sunt alergice la astfel de manifestări pe terenurile de fotbal. Chiar dacă pentru unii reprezintă „aspirații seculare” & idealuri mărețe, pentru Imperiul de la Nyon reprezintă doar „politică”. Chiar fotbaliști ca Shaqiri sau Xhaka din țara lui Blatter și Infantino au pățit-o pentru spiritul lor patriotic. Echipa de fotbal a României va trebui să primească Cipru și Kosovo pe propriul teren și jandarmii noștri de pe stadioane trebuie să aibă ochii cât cepele, dacă nu vor să dea o adevărată rațiune sloganului „Libertate pentru suporteri”.

Cu Cipru nu vor fi probleme, ai noștri ca brazii nu sunt interesați de problema grecească, dar cu Kosovo se schimbă kalimera. Lăsând la o parte imnul nostru huiduit la Pristina (fiindcă și ai noștri știu să șuiere în momente solemne), bannerul vădit antikosovar etalat la precedenta întâlnire, cu consecințe pentru FRF, a fost urmat de promisiuni și mai vocale din partea fanfaronic-patriotică a galeriei române, că data viitoare va fi și mai și. Recent, la un turneu de calificare la fotbal feminin desfășurat pe litoralul nostru, cu participarea Kosovo, s-au lăsat iar cu manifestări prosârbești și antialbaneze și chiar dacă nu s-ar fi scandat chiar tot ce se vorbește, rămâne „Kosovo e Serbia” banner garnisit cu steaguri sârbești, adică exact motivul pentru care UEFA ne-a urechiat deunăzi. Am spus, românii n-au nicio treabă cu grecii din Cipru, dar ce probleme să aibă cu minoritatea sârbă din Kosovo?

Dacă întrebi mulți istorici români, îți spun că Kosovo este „leagănul poporului sârb” și, deci aparține Serbiei. Kosovopolje (în traducere „Câmpia Mierlei”) este un loc în care, la finele secolului al XIV-lea, o coaliție balcanică antiotomană, condusă de sârbi, dar și cu participarea voevodului Mircea Cel Mare, a suferit o scărmăneală zdravănă din partea turcilor. Cândva, Iuliu Hațeganu, ilustrul rector din perioada interbelică al Universității din Cluj, spunea că eforturile istoricilor/ arheologilor de a căuta pe teritoriul Transilvaniei dovezi ale continuității romane în Dacia sunt inutile, întrucât factorul demografic, și nu cel istoric este primordial în disputele teritoriale. „Altfel Spania ar revendica aproape toată America de Sud”, ar fi spus rectorul patriot, un medic de renume, ce-i drept, dar nu istoric. Pe istorici nu-i bine să-i contrazici, fiindcă îți dau cu hrisoavele în cap, așadar nu ne permitem să ne pronunțăm în problema aceasta, chiar dacă populația tânărului stat este compusă din 92% albanezi. Și nu știm dacă albanezii de acolo au avut vreun specialist în purificare etnică, de talia unui Radovan Karadžić, de exemplu. De altfel, nici kosovarii nu consideră statul lor independent drept un vis împlinit, idealul lor fiind unirea cu patria mumă, Albania.

Să mai spunem, înainte de a reveni la fotbal, că România se află printre cele patru țări din UE care NU au recunoscut Kosovo ca stat independent, dar în același timp, niciun demnitar român nu s-au opus ca FRF (membră a FIFA/UEFA care recunosc acest stat, la fel ca multe alte organizații internaționale nu numai sportive) să joace și să organizeze meciuri oficiale cu Kosovo. Fie și din cauza măsurilor de rigoare de la Nyon.

Așadar, conform străvechiului dicton „Vodă da, dar Hâncu va”, o parte a ultraseriei române s-a hotărât să îmbrățișeze cauza sârbă în problema Kosovo, cu toate riscurile de rigoare. Motivele sunt cețoase, n-au legătură cu patriotismul sau cu unirea sub tricolor, ci pur și simplu, cu dorința de epatare. Asta dacă nu ne fentăm cu teoria fraternității dintre ultrașii români și cei sârbi, ultimii înfrățiți la rândul lor cu cei ruși. Adoptând formal teoria frăției, ne-am fi așteptat ca băieții buni de la Belgrad să afișeze la meciurile cu Ungaria bannere cu sloganul „Ardealul e România”, ceea ce nu a fost cazul, chiar dacă meciuri dintre sârbi și unguri au existat în ultima vreme. De altfel, am serioase dubii că ai noștri ar afișa o astfel de lozincă chiar în eventualitatea unui meci România-Ungaria. Și nici n-ar fi indicat întrucât sancțiunile UEFA ar fi similare. Uniții noștri sunt mai preocupați de sârbi decât de compatrioți, ceea ce le permite să iasă în evidență, cu pumnii în piepturile lor de aramă. Nu le interzice nimeni acestor rebeli pentru cauza altora să demonstreze pentru cauza sârbilor în Piața Universității, dar evident, acolo îi vede/aude puțină lume.

Norocul nostru este că tricolorii conduși de Mircea Lucescu au pornit cu punctaj maxim grupa din UEFA Nations League, ceea ce dovedește că grupa asta este modestă și face aproape imposibilă ratarea locului I, chiar cu sprijinul patrioților noștri pravoslavnici. Meciul cu Kosovo de pe Arena Națională este un examen greu, nu numai pentru fotbaliști sau Mircea Lucescu, ci și pentru forțele noastre de ordine. Care trebuie să elimine din fașă orice răbufnire care să ducă la sancțiuni nemeritate penttru fotbalul românesc.

Publicitate și alte recomandări video