
RECALCULARE – Ce pensie medie au ajuns să încaseze pensionarii din marile județe ale țării: comparații cu Iașul

Pensia medie a pensionarilor din județul Iași a crescut cu peste 500 de lei în ultimul an, dar rămâne sub media altor județe. Sectorul 1 din București se află pe primul loc la pensia medie, în timp ce Botoșaniul se află la capătul opus, având cele mai mici pensii.
Luna trecută, pensia medie de asigurări sociale a fost de 2.690 de lei în județul Iași, unde erau înregistrați 149.092 de pensionari. În perioada similară a anului trecut, respectiv în februarie 2024, pensia medie era de 2.174 de lei, mai mică cu 516 lei. Deși județul nostru se numără printre județele cu cei mai mulți pensionari, valoarea pensiei medii este sub cea din alte județe cu un număr apropiat de pensionari.
Cea mai mare pensie medie s-a înregistrat în București, Sector 1, unde pensionarii au primit, în medie, 4.071 de lei în luna februarie 2025. Numărul pensionarilor este de aproape două ori și jumătate mai mic decât în Iași, doar 57.866 de persoane încasând pensie în acest sector. Anul trecut, pensionarii din Sectorul 1 încasau 3.407 de lei, în medie.
Brașovul este aproape la egalitate cu Iașul
Un nivel ridicat al pensiei s-a înregistrat și în Hunedoara, unde pensionarii au primit, în medie, 3.511 lei luna trecută, fiind înregistrați 118.704 de pensionari. Aici, în februarie 2024, pensia medie era de 3.044 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
În Brașov, pensia medie a fost 3.322 de lei, iar numărul pensionarilor aproape că îl egalează pe cel din Iași, trăind 144.936 de pensionari în acest județ. Anul trecut, în februarie, brașovenii încasau o pensie medie de 2.681 de lei.
În Gorj, pensia medie a fost 3.232 de lei luna trecută, la 81.234 pensionari, în creștere față de aceeași perioadă a anului anterior, când pensia medie ajungea la 2.736 de lei.
În județul Cluj, unde sunt 175.329 de pensionari, pensia medie a fost de 2.883 de lei luna precedentă, cu 193 de lei mai mare decât în Iași. În schimb, în Timiș, unde sunt 151.131 de pensionari, pensia medie a fost de 2.794 de lei, cu 104 lei mai mică decât în Iași.
Capetele clasamentului
În Cluj, anul trecut în luna februarie, pensia medie era de 2.327 de lei, iar în Timiș de 2.249 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 556 de lei, respectiv 545 de lei anul acesta.
La polul opus, Botoșani a avut cea mai mică pensie medie luna trecută, de doar 2.225 de lei, deși numărul pensionarilor (75.649) este mai mare decât în Sector 1 al Capitalei, dar mai mic decât în Iași. Anul trecut, pensia medie era de 1.812 lei, adică pensionarii au primit mai mult cu 413 lei în acest an.
La nivel național, pensia medie a fost de 2.811 de lei, iar numărul total al pensionarilor din sistemul public a fost de 4.532.033, potrivit datelor CNPP. În februarie 2024, pensia medie de asigurări sociale a fost de 2.290 de lei.
Publicitate și alte recomandări video